Maria de Mangop, pioasa doamnă a Moldovei

Maria din Mangop sau Maria Palaiologina a fost fiica lui Olubei și nepoata lui Alexis din Trapezunt, principesă de Theodoro și moștenitoarea pe linie directă a familiei lui Demetrios Paleologos Gavras, întemeietorul principatului bizantin din Crimeea.

Tânăra a devenit a doua dintre cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare pe 14 septembrie 1472, după moartea Evdochiei Olelkovici din Kiev, care fusese căsătorită cu Ștefan timp de patru ani, până în 1467. Istoricul A.D. Xenopol o consideră însă cea de-a treia consoartă, menționând că o anumită Marușca a fost prima doamnă a Moldovei.

Maria de Magop i-a dăruit domnitorului doi băieți gemeni: Iliaș, care a murit după doar câteva zile, și Bogdan, care a trăit patru ani și a fost înmormântat la mănăstirea Putna. Doamna a avut însă grijă cu multă dăruire de ceilalţi copii ai domnitorului: Petru, viitorul domnitor Petru Rareș, provenit din relația cu o anume Maria Rareș, cunoscută ca Răreșoaia, Alexandru şi Elena (Olena), copiii Evdochiei Olelkovici.

În anul 1473, Maria de Mangop a mai primit o sarcină din partea lui Ştefan, trebuia să aibă grijă de soţia şi de fiica domnitorului Radu cel Frumos, Maria Voichița, pe care domnul Moldovei le luase ostatice în timpul unui atac asupra Ţării Româneşti. Maria Voichița avea să devină mai târziu ultima soție legitimă a lui Ștefan cel Mare.

În capitolul pe care i l-a dedicat în volumul întâi din „Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe“ C. Gane scria: “Această căsătorie nu fu mult mai norocoasă decât precedentele. Convieţuirea Mariei cu Ştefan fu scurtă şi fără noroc. Trei ani după sosirea acestei odrasle împărăteşti în meleagurile noastre, turcii atacară Crimeea, supuseră pe Han, puseră stăpânire asupra Cafei şi Mangopului şi omorâră pe ultimii Comneni de acolo, pe Isac, fratele Mariei şi pe Alexandru, un văr de al ei, pare-se. Această nenorocire familiară se leagă în curând de alta, mai grozavă pentru Maria, nenorocire casnică… Ochii frumoşi ai Mariei Voichiţa, farmecele ei, îl subjugaseră pe Ştefan Vodă. Şi rivalitatea între aceste două femei, între Doamna şi viitoarea Doamnă, durerea de a-şi vedea dragostea stingherită, de-a se vedea părăsită când tocmai avea mai multă nevoie de sprijin, de-o vorbă bună, din pricina doliului ei recent, acestea toate au dus desigur în mormânt pe tânăra Domniţă de neam împărătesc“.

Credincioasa doamnă a Moldovei a donat o icoană Mănăstirii Grigoriu de la Muntele Athos, icoană pe care se află inscripţia: „Rugăciunea binecredincioasei doamne Maria Asanina Paleologhina, doamna Moldovlahiei”, singura care a rămas neatinsă de flăcări după două incendii devastatoare care au afectat sfântul lăcaș mai târziu, în 1761 și 1890.

Mariajul blândei doamne cu Ștefan cel Mare a fost de scurtă durată, doar cinci ani, și se pare că a fost nefericit. Maria de Mangop a murit pe 19 decembrie 1477, după cum arată inscripția de la mănăstirea Putna. Tot aici poate fi admirat acoperământul de mormânt al doamnei, o broderie care o înfăţişează în veşminte de înaltă pompă imperială, având ca însemn vulturul bicefal, cu mâinile încrucişate pe piept sub o arcadă trilobată susţinută de coloane.

Țesătura este cusută cu fire de aur, argint şi mătase și este considerată una dintre cele mai preţioase opere ale broderiei medievale româneşti.

Numai faţa inimii transpare

În întregime corpu-i absorbit

Nu de moarte, ci de renunţare

Crinul pustiei a-nflorit.

 

Mâinile-mpletite la vedere

Inel pe degetul arătător

Gura s-a închis; pe Înviere

De-acum cuvântu-i lucrător.

 

Nu mai este propria-i statură

Micşorată de priveghi trecut

Ce pierde în trup câştigă pe figură

Prin foc din toate fi-va refăcut.

 

Rodii la umbra spinului în Dvere

Desfoliindu-se la nesfârşit

Să nu-nceteze până la-nviere

Culesul de mormânt deslănţuit.

 

Ascultarea de cercei nimbată

Încoronarea-n taină a-nceput

Pe fir de aur în amănunt lucrată

Să poată trece focul nevăzut

(Ioan Alexandru, Maria de Magop, 1984)

Povestea romanțată a Mariei de Magop a fost pusă în scenă în 1933 de regizorul Victor Enescu, la Teatrul Național din București, după piesa dramaturgului Mircea Dem. Rădulescu. Rolul titular a fost jucat de Marioara Voiculescu, Ştefan cel Mare a fost interpretat George Calboreanu, iar domnița Voichiţa a fost actrița Cleo Pan Cernățeanu.