AcasăUncategorizedCasa Milà din Barcelona. Povestea proprietarilor

Casa Milà din Barcelona. Povestea proprietarilor

Casa Milà

Casa Milà, cunoscută sub numele de La Pedrera, a fost ultima reședință privată proiectată de arhitectul Antoni Gaudí în Barcelona și a fost construită între 1906 și 1912 pentru Roser Segimón și soțul ei, Pedro Milà. Roser Segimón era văduva bogată a unui anume Josep Guardiola, un fost colonist întors din America de Sud care își făcuse averea datorită unei plantații de cafea în Guatemala. Al doilea ei soț, Pere (Pedro) Milà, era avocat, industriaș și politician, cunoscut pentru stilul său de viață excentric

Roser Segimón și soțul ei, Pedro Milà

Cuplul Milà și Segimón s-au căsătorit pe 9 iunie 1905 și au cumpărat o casă cu grădină care ocupa o suprafață de 1.835 de metri pătrați, aflată pe Paseo de Gracia. În septembrie, ei l-au însărcinat pe Gaudí pentru construirea unei case noi pe acel loc, având în plan să locuiască la etajul principal și să închirieze restul apartamentelor. Pe 2 februarie 1906, proiectul a fost prezentat Consiliului Local din Barcelona și lucrările au început, după ce marele architect a obținut permisiunea să demoleze clădirea preexistentă.

Reședința a fost finalizată în decembrie 1910, iar proprietarul i-a cerut lui Gaudí să-i ofere un certificat de siguranță pentru a locui la etajul principal, pe care Consiliul Local l-a autorizat de-abia în octombrie 1911, dar cuplul s-a mutat imediat. Pe 31 octombrie 1912 Antoni Gaudí a emis certificatul care atesta că, în conformitate cu planurile sale, lucrările au fost finalizate și întreaga casă este gata pentru închiriere. Clădirea nu a respectat absolut nicio regulă convențională, motiv pentru care Gaudí a primit multe critici, iar structura unică a casei și relația dintre arhitectul clădirii și Pedro Milà au fost ridiculizate de locuitorii din Barcelona și de multe publicații ale timpului. Gaudí, un catolic fervent, își propusese să transforme Casa Milà într-un simbol spiritual și a introdus elemente religioase în lucrarea sa, printre care un fragment de rozariu pe cornișă și mai multe statui ale Fecioarei Maria, precum și statuile a doi arhangheli, Sf. Mihail și Sf. Gabriel.

Antoni Gaudi

După Semana Trágica, o serie de confruntări violente între armata spaniolă și anarhiști desfășurate între 25 iulie și 2 august 1909, proprietarul a decis că ar fi mai prudent să renunțe la statuile religioase. Gaudí s-a gândit să abandoneze proiectul, dar un preot l-a convins să continue.

Casa Milà nu a fost construită în întregime după specificațiile marelui architect, iar administrația locală a ordonat demolarea elementelor care depășeau standardul de înălțime pentru oraș și a amendat familia pentru mai multe încălcări ale normelor în construcții.

Casa Milà

În 1940, Pedro Milá a murit. Văduva lui, Roser Segimon a vândut proprietatea șase ani mai târziu pentru suma de 18 milioane de pesetas lui Josep Ballvé i Pellisé, proprietarul mai multor magazine aflate pe Ronda de Sant Antoni. Acesta se afla în parteneriat cu familia lui Pío Rubert Laporta, iar cei doi au fondat Compañía Inmobiliaria Provenza pentru se va ocupa de administrarea clădirii. Roser Segimon a continuat să locuiască la etajul principal al Casei Milá până la moartea ei, în 1964.

Gaudí, așa cum a făcut și pentru Casa Batlló, a proiectat el însuși mobilierul special pentru etajul principal, inclusiv accesoriile, lămpile, decorațiunile pentru podele sau tavane, iar acesta a fost un motiv de mari neînțelegeri cu doamna Roser Segimon, care s-a plâns că nu mai există nici un perete drept pentru a-și așeza pianul ei Steinway. Răspunsul lui Gaudí a fost tăios: „Atunci cântă la vioară.” Din păcate, după moatea arhitectului, proprietara Casei Mila a aruncat cea mai mare parte a mobilierului original. Unele piese au fost recuperate și se află astăzi în colecții private, altele se află în Muzeul Modernismului Catalan.

Noii proprietari au împărțit primul etaj în cinci apartamente în loc de cele două originale. În 1953, l-au însărcinat pe Francisco Juan Barba Corsini să transforme cele 13 spălătorii abandonate în apartamente orientate spre stradă, lăsând un hol comun pe partea interioară, camerele au fost proiectate și mobilate în stilul tipic al anilor ’50 folosindu-se cărămidă, ceramică și lemn pentru reîmpărțirea lor.

Casa Milà

Compania de asigurări Northern a preluat administrarea etajului principal în 1966. Până atunci, Casa Milà găzduise o sală de bingo și spații de birouri, dar costurile de întreținere erau foarte ridicate, iar proprietarii nu și-au permis să investească, astfel că în 1971 au apărut primele avarii la clădire.

Opera lui Gaudí a fost încadrată în clasa monumentelor istorice și artistice pe 24 iulie 1969, dar acest statut nu a schimbat mult starea casei până la începutul anilor 1980. Interiorul a fost pictat într-un maro șters și multe dintre schemele de culori interioare s-au deteriorat.

În 1984 clădirea a devenit parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, apoi Consiliul local al Barcelonei a încercat să închirieze etajul principal pentru birouri, dar nu a apărut niciun doritor și, în cele din urmă, cu o zi înainte de Crăciunul anului 1986, banca spaniolă Caixa Catalunya a cumpărat La Pedrera pentru 900 de milioane de pesetas. Pe 19 februarie 1987, investitorii au început lucrările de restaurare și curățare a fațadei, etajul principal renovat complet fiind deschis în 1990, iar parterul a devenit spațiu expozițional pentru artă modernă.

Casa Milà este formată din două clădiri, care sunt structurate în jurul a două curți, ceea ce oferă suficientă lumină pentru cele nouă etaje (subsol, parter, mezanin, etaj principal, patru etaje superioare și un pod). Unul dintre cele mai spectaculoase elemente ale clădirii este acoperișul, pe care se află luminatoare, ieșiri de scări, ventilatoare și coșuri de fum. Toate aceste elemente, construite din cărămidă, marmură spartă sau sticlă au, pe lângă funcția arhitecturală, una profund artistică, fiind, de fapt, sculpturi reale integrate în clădire.

Apartamentele au tavanele tencuite cu reliefuri dinamice, ușile din lemn sunt lucrate manual, la fel ca și ferestrele și mobilierul. Scările au fost destinate ca intrări de serviciu pentru că accesul principal la apartamente se făcea cu liftul, deoarece Gaudí voia ca oamenii care locuiau în clădire să se cunoască între ei. Excepția a fost etajul nobil, pentru care arhitectul a adăugat o scară interioară monumentală.

Caracteristica principală a Casei Milà este fațada sa din piatră autoportantă, iar aceasta se conectează la structura internă a fiecărui etaj prin intermediul grinzilor de fier curbate care înconjoară perimetrul fiecărui etaj. Acest sistem de construcție permite, pe de-o parte, deschideri mari în fațadă, care dau lumină interioarelor, iar pe de altă parte, structurarea liberă a diferitelor niveluri, astfel încât pereții interiori să poată fi dărâmați fără a afecta stabilitatea clădirii.

Casa Milà
Casa Milà

În prezent, Casa Mila este folosită pentru cinci scopuri diferite: are o funcție turistică, clădirea fiind deschisă vizitelor publicului, are utilitate culturală și socială – găzduiește expoziții și conferințe, încă există locuințe rezidențiale închiriate în clădire, are un rol administrativ, fiind sediul Fundației Catalunya La Pedrera și este și spațiu comercial, la parter fiind birouri și mici magazine.

Comentarii

Lasă un comentariu