HomeLocuri de povesteBucate și ospețe de odinioară, de la Cantemir la Păstorel Teodoreanu

Bucate și ospețe de odinioară, de la Cantemir la Păstorel Teodoreanu

bucate
DS TW

În operele cronicarilor și scriitorilor români există multe referiri cu privire la pregătirea și servirea diferitelor feluri de bucate în vechime. Dimitrie Cantemir, a cărui mâncare preferată era puiul cu măcriș, descriind obiceiurile de nuntă ale moldovenilor, menționează că aceștia „mănâncă și beau câteodată pâ la al treilea ceas al dimineții“, fără a menționa felul meniului.

În „Descriptio Moldaviae“, întâlnim un pitoresc detaliu care ilustrează preocuparea moldovenilor pentru rafinament: „după acest ceas, bucătarii pun pe masă un cocoș fript cu pene cu tot“. „De băutură nu au prea mare greață, dar nici nu-i sunt plecați peste măsură. Desfătarea lor cea mai mare este să petreacă la ospețe uneori de la al șaselea ceas al serii pâ la al treilea ceas după miezul nopții, alteori și pâ se crapă de ziuă, și să bea (…). Atât că nu au obicei să facă petreceri în fiecare zi și numai la sărbători sau când e vreme rea, iarna, când gerul silește oamenii să stea pe acasă și să-și încălzească mădularele cu vin. Rachiul nu-l iubește nimeni afară de oșteni, ceilalți beau numai un pahar mic înainte de masă“.

Bucate

Descrieri despre gastronomia românească întâlnim, în afara lucrării lui M. Kogălniceanu și Costache Negruzzi „Rețete de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești“, publicată la Iași, în 1841, în operele multor scriitori.

Nicolae Filimon a descris, printre altele, pregătirea haiducească a unui berbec în spută, care a fost reluată mai târziu de Ion Ghica, în una din scrisorile sale către Vasile Alecsandri, unde îl zugrăvește astfel pe autorul romanului „Ciocoii vechi și noi“:

Nicolae Filimon

Lui Filimon îi plăcea traiul bun… îi plăcea cu deosebire ciorba de știucă fiartă în zeamă de varză acră cu hrean, iahnile și plachiile, crap umplut cu stafide, curcan cu varză umplut cu castane și purcel fript, dacă era întreg“.

Ion Budai Deleanu, în unele din scrierile sale, face prețioase referiri gastronomice. Alexandru Odobescu, rafinat autor și admirator al artelor, ascuțit și fin sprit de cercetător, în lucrarea sa, „Pseudokinegheticos“, dar mai ales în „Prandiulu academicu“, precum și în „Câteva ore la Snagov“, face descrieri gastronomice pitorești, ca a plăticii de Snagov, prezentând cu lux de amănunte, într-un limbaj colorat, „ritualul“ pregătirii acesteia.

Ion Ghica, atât în „Scrisori“, cât și în „Convorbiri economice“, face dese referiri, multe pline de umor, la bucate și la felul cum se pregăteau mâncărurile din vremea sa, descriind și o bucătărie în care „boul se putea pune întreg în frigare“.

Ion Creangă descrie cu mult har preocupările culinare ale oamenilor de la țară în „Amintiri din copilărie”, iar în Harap Alb”, eroii de basm Flămânzilă și Setilă reprezintă mai degrabă „patimile omenești“ (pofta mâncării și a băuturii).

I. L. Caragiale, și el un fin cunoscător și apreciator al mâncărurilor fine, evocând un prânz „împărătesc“ dintr-o familie burgheză, deplânge noile feluri de mâncare introduse, scriind că „aceste mici firimituri, aceste zaharicale, precum spuneau acei fins gourmets, acei pricepuți tabietli, răposații, bunii boieri, părinții bonjuriștilor de la ‘48, zaharicale a căror savoare concentrată înlocuiește cu succes cantitatea nutritivă“.

Ion Luca Caragiale

Tot el, ironizând obiceiul de a îngurgita prea multe feluri de mâncare la o masă, redă un astfel de meniu: „mezeluri, salam, ghiudem, limbă, licurini, măsline, icre de știucă, și negre; supă de clapon cu patele; pană de somn rasol; clapon, ciulama; chifteluțe marinate cu tarhon; pârjoală de nisetru; patricieni la grătar; purcel la frigare, cataif, tortă, brânzeturi, fructe, diverse: vin alb, negru, șampanie, etc“.

Calistrat Hogaș ne desfată cu descrierile sale atunci când vorbește despre pregătirea frugală a meselor pline de bucate alese în timpul călătoriei sale prin munții Neamțului sau de preocupările culinare rafinate ale părintelui Ghermănuță.

Mihail Sadoveanu este scriitorul în operele căruia găsim cele mai frecvente descrieri de ospețe sau ale modurilor de pregătire a mâncărurilor (scriitorul însuși fiind un recunoscut gurmand).

Mihail Sadoveanu

Printre nenumăratele sale referiri culinare se află rețeta pentru pregătirea „potrocului bun pentru mahmuri“, care alungă nourii vinului: „carnea de pasăre bine îngrășată nu-i gătită cu apă care, după o zicală a bucătarilor, nu-i vrednică denimic. Moldovenii, oameni cu imaginație, adaugă că nu-i bună de pus nici în ciubote. Dacă vrai, notează și acest dicton. Apa acestei fierturi e înșelată și prefăcută printr-o fermentație de tărâțe de grîu și mei. I se adaugă o creangă de cireș. Și după ce-i așezată pe cuptor, la căldură, gospodina care a oficiat, după un ritual străvechi, asmuță glas de ceartă asupra cuiva mai tânăr. Îl asuprește și îl lovește chiar. Numai astfel fermentația capătă aciditatea necesară. Eu bănuiesc că se spun și vorbe de descântec, dar le știu numai femeile…“

Panait Istrati descrie atât „bucatele cu care se înfruptă la sărbători țăranii Baldovineștilor, cât și rafinatele feluri de mâncare cu care se desfăta burghezia din Brăila.

Vasile Voicuclescu

Vasile Voiculescu, în „Chef la mănăstire“, ne povestește câteva mese pantagruelice, iar George Călinescu, în „Enigma Otiliei“, „Bietul Ioanide“ și „Scrinul negru“ are multe pagini de literatură culinară, în timp ce Ionel Teodoreanu face dese referiri în romanele sale la „mămăliguța cu caș proaspăt și cu ochiuri“, „mielul fript cu salată de fetică“ sau borșul pe care îl descrie astfel: „Toate legumele erau în el, în acord perfect, sinteză ultimă, inhalații pe nări, deliciu în gură, aroma, pe gâtlej și fâneață însorită în burtă“.

Păstorel Teodoreanu

Cel mai fascinant dintre scriitori este însă Păstorel Teodoreanu. Preocupările publicistice cu caracter gastronomic ale lui Al. O. Teodoreanu s-au manifestat încă din tinerețe, fiind prezente în aproape toate scrierile sale și consemnate de-a lungul timpului în revistelr al căror colaborator prețios a fost.

El a scris prefața „spumoasă” la Cartea de bucate a Sandei Marin, fiica profesorului Ion Simionescu, lucrare devenită clasică ce a fost tipărită de Editura Cartea românească în 1935: „O bună carte de bucate e o nouă treaptă de marmură în suișul spre civilizație. Civilizația fără cultură, ca și cultura fără civilizație pot viețui, dar una fără alta nu înseamnă nimic”.

Su
rsa: Gastronomia – artă, știință și meșteșug, Ing. Al. Ionescu, Comertul Modern, 1974

DS TW
No comments

leave a comment