Marie Louise de Hesse-Kassel s-a născut pe 7 februarie 1688 și a fost fiica lui Karl I, Landgraful de Hesse-Kassel, și a soției acestuia, Maria Amalia de Courland. Părinții ei au avut 17 copii, doi dintre frații prințesei fiind viitorul rege Frederick I al Suediei și Wilhelm al VIII-lea, Landgraful de Hesse-Kassel.
Pe 26 aprilie 1709, Marie Louise s-a căsătorit cu Johan Willem Friso, prințul de Orania, fiul cel mare al lui Henric Casimir al II-lea, iar logodna lor a fost aranjată după ce Johan Willem aproape fusese ucis de un foc de tun. Mama acestuia, Henriëtte Amalia, realizând cât de vulnerabil era fiul ei, a început rapid să caute o mireasă potrivită pentru a asigura un moștenitor pentru Ducatul de Orania.
În cele din urmă, după mai multe căutări, alegerea Henriëttei Amalia s-a oprit la două prințese germane. Johan, care avea 20 de ani, a călătorit în Hesse-Kassel și în mai puțin de o săptămână s-a logodit cu Marie Louise, refuzând să se mai întâlnească și cu cealaltă candidată.
Prințesa nu era considerată deloc atrăgătoare, principala critică fiind că avea un nas prea mare pentru fața ei. Avea însă farmec și era politicoasă, saluta pe toată lumea, indiferent de rang, avea o atitudine prietenoasă și era dispusă să îi ajute pe toți cei în nevoie.
Cuplul a avut doi copii, prințesa Amalia și prințul Willem al IV-lea, înainte de dispariția prematură, la doar 23 de ani, a lui Johan Willem, care a murit înecat, ultimul copil venind pe lume la o lună și jumătate după moartea tatălui său.
După naștere, fiul Mariei Louise a devenit imediat Prinț de Orania, iar ea a servit ca regentă pentru principele-copil din 1711 până la majoratul lui, în 1731.
Rămasă văduvă la doar 23 de ani, complet neexperimentată în politică și în arta conducerii, Marie Louise a făcut față cu succes la o serie de dezastre naturale care au lovit țara în acea perioadă. Încă din primul an al căsătoriei, prințesa câștigase afecțiunea populației olandeze și era numită cu drag Marijke Meu (mătușa Mary), iar atitudinea ei în momentele dificile prin care a trecut poporul a fost principalul motiv pentru care oamenii au iubit-o. Marie Louise a fost descrisă ca fiind cumpătată, mai ales în comparație cu excesele soacrei ei, Henriette Amalia, dona sume mari de bani pentru diverse cauze caritabile și se spune că, atunci când un nobil pe care l-a vizitat a organizat în cinstea ei o ceremonie fastuoasă, prințesa l-a întrebat direct dacă nu se simte vinovat că își irosește banii pe care i-ar fi putut dona săracilor.
În martie 1734, fiul Mariei Louise, William, s-a căsătorit cu Anne, fiica cea mare a regelui George al II-lea al Marii Britanii, la Palatul St James din Londra, iar la întoarcerea în Țările de Jos, tânărul i-a scris mamei, avertizând-o că Anne va avea prioritate la curtea regală, deoarece era soția lui și fiică a unui suveran, dar acest avertisment nici nu era necesar, deoarece Marie Louise părăsise deja palatul regal, mutându-se într-o casă elegantă, dar fără mari pretenții, din Harlingen.
William a murit în octombrie 1751, în urma unui infarct, moment în care soția sa a devenit regentă pentru unicul lor fiu, dar când și aceasta a murit, în 1759, curtea regală a apelat la Marie Louise pentru a-i deveni regentă nepotului ei, care rămăsese orfan de ambii părinți la doar 10 ani.
Marie Louise a încetat din viață pe 9 aprilie 1765 la Leeuwarden, capitala provinciei olandeze Friesland, și a fost înmormântată în biserica protestantă din oraș, dar a rămas în istoria olandezilor nu doar ca soție a unui Statthalter și regentă a doi suverani, ci mai ales ca o femeie blândă și deosebit de aplecată spre problemele supușilor ei.
