Marcel Marceau a venit pe lume pe 22 martie 1923 la Strasbourg, într-o familie de evrei. Tatăl lui, Charles Manguel, era un măcelar originar din Polonia, iar mama, Anne Werzberg, provenea din Yabluniv, oraș aflat în Ucraina de astăzi.
Când viitorul actor avea patru ani, familia s-a mutat la Lille, dar ulterior s-a întors la Strasbourg. După invazia Franței de către Germania nazistă, adolescentul, care avea la acel moment 17 ani, a fugit împreună cu părinții lui la Limoges. Un văr, Georges Loinger, care era unul dintre membrii marcanți ai Mișcării de Rezistență din Franța, l-a îndemnat să se alăture OJC, organizație care era compusă din nouă rețele clandestine și care a salvat viețile a mii de copii și adulți în timpul Holocaustului.
În 1944, tatăl lui Marcel a fost capturat de Gestapo și deportat în lagărul de concentrare de la Auschwitz, unde a fost ucis. Marcel și fratele lui mai mare, Alain, au adoptat numele de familie „Marceau” în acea perioadă, pentru a nu fi identificați de naziști.
În amintirile sale, Marceau povestea că, la vârsta de cinci ani, mama sa l-a dus să vadă un film cu Charlie Chaplin și din acel moment și-a dorit să devină mim. În timpul războiului, adolescentul și-a folosit talentul pentru a-i determina pe cei peste 400 de copii evrei de care se ocupa să rămână tăcuți în timp ce el și organizația din care făcea parte le asigurau evacuarea spre Elveția neutră. A mărturisit mai târziu despre acea perioadă a vieții sale: “Călătorind cu grupuri mari de copii nu a fost ușor, ba chiar era foarte periculos, pentru că soldații naziști nu erau proști. Arma mea secretă era mima, pentru că eu jucam, iar copiii mă priveau fascinați, nimeni nu vorbea, nici eu, nici ei. Copiii m-au urmat, îmi zâmbeau, cred că m-au iubit și știu că după mulți ani au înțeles că m-am luptat pentru viața lor”.
După încheierea războiului, în 1945, Marcel s-a înscris la cursurile Școlii de Artă Dramatică a lui Charles Dullin de la Teatrul Sarah Bernhardt din Paris, unde a studiat cu profesori precum Joshua Smith, Étienne Decroux și Jean-Louis Barrault.
Tânărul s-a alăturat apoi companiei lui Jean-Louis Barrault și a fost distribuit în rolul lui Arlequin, iar interpretarea sa a fost atât de apreciată încât a fost încurajat să prezinte prima sa „mimodramă”, Praxitele și Peștele de Aur, la Teatrul Bernhardt, în același an.
În 1947, Marceau l-a creat pe Clovnul Bip, personaj pe care l-a jucat pentru prima dată la Théâtre de Poche din Paris. A purtat pe scenă o bluză marinărească cu dungi orizontale și o pălărie de mătase decorată cu o floare delicată. Curând personajul lui, Bip, a devenit alter ego-ul său, la fel cum „Micul Vagabond” devenise chipul lui Charlie Chaplin.
Despre exercițiile sale tăcute în celebrul spectacol “Tinerețe, Maturitate, Bătrânețe și Moarte”, un critic avea să spună: „Realizează în mai puțin de două minute ceea ce majoritatea romancierilor nu pot face în volume întregi”.
În 1949, după ce a primit Premiului Deburau pentru a doua sa mimodramă, “Death before Dawn”, artistul a fondat Compagnie de Mime Marcel Marceau, singura trupă de pantomimă din lume la acea vreme, care a jucat în cele mai importante teatre din Paris, precum Teatrul Champs-Élysées și Teatrul Bernhardt.
Au urmat turnee lungi și obositoare, dar Marcel a jucat peste tot în lume pentru a răspândi „arta tăcerii”, din Statele Unite, America de Sud, Africa, Australia, China, până în Japonia, Asia de Sud-Est, Taiwan, România (a participat la Festivalul Tineretului din 1953 și a făcut o a doua vizită la București în 1967) și Rusia, iar arta sa a devenit familiară pentru milioane de oameni datorită numeroaselor apariții televizate. Mai târziu explica: „Meseria mea constă în a tăcea. Mima e o artă nobilă, o artă a gestului, mimul e martorul tăcut al vieţii oamenilor. După ce am jucat în 45 de ţări, am observat că această artă atinge inimile publicului indiferent de naţionalitate, rasă, culoare. E un limbaj care creează o punte între oameni.”.
Artistul a publicat două cărți pentru copii, “Cartea alfabetului Marcel Marceau” și „Cartea de numărare Marcel Marceau”, precum și mai multe poezii, inclusiv „La ballade de Paris et du Monde”, o carte de artă pe care a scris-o în 1966, și „Povestea lui Bip”, scrisă și ilustrată de el însuși și publicată de Editura Harper and Row.
În 1969, Marcel Marceau a deschis prima sa școală, École Internationale de Mime, la Théàtre de la Musique din Paris, unde preda lecții de scrimă, acrobație, balet și mimă, și apoi, în 1978, École Internationale de Mimodrame de Paris.
În 1995, megastarul pop Michael Jackson, care a fost prieten cu Marcel Marceau timp de aproape 20 de ani, a planificat un concert împreună cu el pentru HBO, dar spectacolul a fost anulat după ce Jackson a fost internat în spital în timpul repetițiilor.
Artistul a fost căsătorit de trei ori: mai întâi cu Huguette Mallet, cu care a avut doi fii, Michel și Baptiste, a doua soție a fost Ella Jaroszewicz, iar cea de-a treia, Anne Sicco, cu care a avut două fiice, Camille și Aurélia.
Marcel Marceau s-a stins din viață într-un cămin pentru persoane vârstnice din Cahors, Franța, pe 22 septembrie 2007, la vârsta de 84 de ani. La ceremonia de înmormântare a fost interpretată cea de-a doua parte a Concertului pentru pian nr. 21 al lui Mozart, secvență pe care Marceau a folosit-o mult timp ca acompaniament pentru spectacolele sale, artistul fiind apoi înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.
Doi ani mai târziu, obiectele care i-au aparținut au fost scoase la licitație și au adus o sumă record de aproape 500.000 de euro. Faimoasa lui pălărie și floarea roșie s-au vândut cu 3.201 euro, iar costumul de marinar cu 5 700 de euro. Au mai fost vândute obiecte de mobilier, tablouri pictate de el și diverse obiecte de artă. Licitația a fost organizată ca urmare a unui ordin judecătoresc, pentru a se putea achita datoriile pe care Marceau le acumulase de-a lungul timpului pentru a-și finanța trupa de pantomimă.
