Alfonsina Orsini s-a născut în anul 1472 și a fost fiica Caterinei Sanseverino și a contelui Roberto Orsini de Tagliacozzo și Alba, fiind crescută la curtea lui Ferdinand I de Neapole. La vârsta de 14 ani, tânăra a fost căsătorită cu Piero di Lorenzo de’ Medici, mariajul prin procură fiind aranjat de unchiul ei, Bernardo Rucellai. Alfonsina a sosit la Roma pentru căsătoria în persoană în februarie 1488, aducând o zestre de 12.000 de ducați și trei luni mai târziu cuplul s-a stabilit la Florența.
Ca toate soțiile din familia de’ Medici, ducesa era frecvent căutată de credincioși și de oamenii săraci din oraș care o rugau să le susțină doleanțele către soțul ei, fie că era vorba de ajutoare în bani sau obținerea unui loc de muncă.
Alfonsina, mama ei și Clarice Orsini, care îi era soacră și verișoară îndepărtată, au susținut financiar renovarea mănăstirii Santa Lucia din Florența, extinderea chiliilor surorilor dominicane și a unor capele și, datorită acestui gest generos, câteva dintre camerele ce aparțineau de biserică au fost puse permanent la dispoziția femeilor din familia de’ Medici.
Cuplul a avut doi copii, Lorenzo de’ Medici, viitorul Duce de Urbino, născut în 1492, și Clarice, care a venit pe lume un an mai târziu.
Piero a preluat funcția de lider al Florenței în anul 1492 și, după o scurtă perioadă de relativ calm, a luat decizia să susțină drepturile regelui Carol al VIII-lea al Franței de a trece Alpii împreună cu armata sa pentru a prelua puterea în Regatul Napoli. Deși inițial a încercat să rămână neutru, oferind regelui doar “drept de trecere”, în cele din urmă cei doi au intrat în conflict, Piero nu a obținut însă suficient sprijin din partea nobililor florentini care erau în acea perioadă influențați de fanaticul călugăr Girolamo Savonarola și a fost nevoit să se predea.
Soțul Alfonsinei și alți bărbați din familia Medici au fost exilați din Florența, apoi o mulțime furioasă de florentini a jefuit palatul Medici și a alungat-o pe ducesă și pe mama ei, luându-le toate bijuteriile. Cele două s-au refugiat la mănăstirea pe care o reconstruiseră deoarece, conform legislației florentine, femeile și copiii nu puteau fi trimiși împreună cu soții sau tații lor în exil. Legea le permitea, de asemenea, doamnelor aflate într-o astfel de situație să-și folosească zestrea ca sursă principală de venit, însă averea Alfonsinei fusese inclusă în activele familiei ce fuseseră confiscate de stat. În acest context, ducesa și mama ei au negociat fără succes ridicarea statutului de exilat pentru Piero, în mai 1495 Alfonsina a cerut permisiunea de a călători la Roma pentru a i se alătura soțului, dar a fost refuzată, astfel că, după câteva luni, a plecat fără niciun acord și către Piero și fratele acestuia, Giuliano, în Siena.
Marele Duce Piero a murit în exil în 1503, iar Alfonsina Orsini s-a întors pentru scurt timp la Florența în 1507, pentru a încerca să-și revendice zestrea și pentru a-i căuta un soț fiicei ei, Clarice, și a fost bine primită de localnici, care își aminteau actele ei de caritate. Datorită negocierilor mătușii ei, Lucrezia de Medici, Clarice s-a logodit cu Filippo Strozzi la Roma, în decembrie 1508, primind o zestre de 4.000 de ducați. Alfonsina nu și-a primit însă banii din zestre decât în 1510, exilul familiei de’ Medici a durat până în septembrie 1512, iar ducesa a decis să rămână pentru totdeauna la Roma.
În momentul în care cumnatul ei a fost ales papă ca Leon al X-lea, văduva de’ Medici a profitat de situație pentru a-și crește veniturile, a continuat să acționeze în interesul familiei și și-a petrecut un an întreg făcând lobby pentru ca ginerele ei să obțină funcția de deponent general al Vaticanului. În această perioadă a intrat în conflict cu Lucrezia și tot acum a început să caute o mireasă de rang regal pentru fiul ei, Lorenzo, sperând să îl căsătorească cu o prințesă spaniolă și, în cele din urmă, i s-a împlinit visul, tânărul devenind soțul Madeleinei de La Tour d’Auvergne.
În iunie 1515, Alfonsina s-a mutat înapoi la palatul Medici din Florența, iar Lorenzo a domnit în mare parte cu ajutorul mamei, ea fiind, de facto, conducătoarea orașului.
Exilul, suferințele provocate de dispariția prematură a soțului și mai ales lupta îndelungată pentru recuperarea privilegiilor pierdute au transformat-o însă mult de Alfonsina. Domnia ei în calitate de regentă nu a fost deloc populară și chiar în timpul vizitei Papei Leon la Florența din 1515 oamenii au ieșit în stradă protestând împotriva lăcomiei ei și numind-o “dușman al libertății”.
În următorii ani, ducesa s-a îmbolnăvit, iar până în primăvara anului 1519 sănătatea ei era atât de precară încât nu mai putea merge. Alfonsina Orsini a murit la Roma pe 7 februarie 1520, a fost înmormântată cu mare fast în Basilica Santa Maria del Popolo, în acel moment apărând zvonul că ar fi lăsat în urmă o avere fabuloasă, de peste 70 000 de ducați. Realitatea era că din uriașa avere a Casei de’ Medici nu rămăseseră prea mulți bani, dar din suma respectivă ducesa lăsase papei Leon 10.000 de ducați pentru ca acesta să aibă grijă de fiica ei și de cei zece copii ai Claricei.
