Mireille Mathieu s-a născut pe 22 iulie 1946 la Avignon, Provence-Alpes-Côte d’Azur, fiind fiica lui Roger și a Marcellei Sophie Poirier. Părinții ei aveau 14 copii, Mireille fiind cea mai mare, urmată de Monique, Christiane, Marie-France, Réjane, Régis și Guy (gemeni), Roger, Jean-Pierre, Rémy, Simone, Philippe, Béatrice și Vincent. Avea patru ani când a cântat în public pentru prima dată, în timpul unei slujbe în miez de noapte.
Întrebată care consideră că trebuie să fie rolul femeii în viaţa societăţii, Mireille Mathieu a răspuns: “Întrucât vă interesaţi de “consacrare” sub forma concretă a experienţelor de viaţă, voi afirma că aceasta nu vine deodată, de la sine, ci reprezintă încununarea unor eforturi făcute cu sens de către o persoană care are o anume chemare. Nu ştiu ce cunoaşteţi despre mine, dar socotesc că este cazul să amintesc de începuturile grele ale copilăriei şi ale adolescenţei. Drumul spre afirmare a trecut prin asperităţile vieţii, prin rigorile date de convieţuirea submodestă, într-o familie cu mulți copii.
Când am venit pe lume, trăiam într-o cabană mizeră; abia peste un timp am reuşit să ne mutăm într-o periferie săracă a oraşului Avignon. Copilăria mi-am trăit-o în această ambianţă dominată de cotidianul dur, dar încălzită neîncetat de flacăra străvechiului cântec franţuzesc, care mă înfiora ori de câte ori îl ascultam. Am urmat o şcoală pe care, din păcate, n-am avut condiţii materiale să o termin, neobţinând din această cauză nici certificatul de absolvire.
Au venit apoi acele triste zile în care am căutat de lucru, cu înverşunare chiar, deoarece în familie era aşteptat salariul dobândit de adolescenta Mireille. Aşa am devenit lucrătoare la o fabrică de hârtie, aşteptând la capătul fiecărei luni micul salariu cu care era răsplătită munca mea de începătoare. Pe mine mă devora însă dorinţa de a studia muzica, canto. Aşa se face că am început să lucrez ore suplimentare spre a-mi economisi acei câţiva “sous” cu care să-mi plătesc un curs de canto.
Oamenii din jurul meu mă încurajau, îmi potenţau resursele sufleteşti pentru a-mi putea îndeplini şi munca la fabrică, dar şi pentru a-mi păstra nealterat glasul şi a urma acel curs. Am muncit enorm în acea perioada din viaţa mea. Dacă ulterior, pe parcursul vieţii, am obţinut unele succese, ele îşi au o parte din izvorul lor în acele ore şi zile când mă dăruiam cântecului căruia încercam să-i dezleg tainele prin intermediul glasului meu.
Într-o zi, cineva, nu-mi aduc aminte bine cine anume, m-a înscris la un mic concurs local, pe care l-am câştigat, spre surpriza mea, cu uşurinţă. Parcă o lumină nouă mi se infiltrase în suflet, aceasta era speranţa. Ce a urmat, se cunoaşte îndeobşte: într-o duminică m-am prezentat la un concurs televizat. De ce anume am făcut-o? Nu pentru că eram încrezătoare în talentul meu, ci dorind, ca orice fată, să produc o plăcere părinţilor mei, atunci când aceştia îmi vor vedea chipul pe ecranul de televizor. Nu cunoşteam pe nimeni, nu mai fusesem la Paris…
Şi azi îmi amintesc de cât curaj şi stăpânire de sine a trebuit să dau dovadă până ce am ajuns la capătul cântecului… Singură pe o scenă imensă, în faţa a numeroşi domni şi doamne, dintre care unii se foiau tot timpul, inundându-mă cu lumina neprietenoasă a reflectoarelor. În sală, sute de persoane mă urmăreau atente, curioase, învăluite de liniște…
Trei minute mai târziu renășteam, aflam savoarea succesului. Evident, fiind îndrumată îndeaproape, mi-am precizat câteva piese din repertoriul străvechiului peisaj al melodiilor franţuzeşti, concurând de cinci ori la “Tele-duminică” și tot de atâtea ori primind laurii. Câteva săptămâni mai târziu, am apărut la “Olympia” într-un show a lui Sacha Diestel. De atunci începe cu adevărat cariera mea artistică.
Au urmat New York, Las Vegas, Los Angeles, Moscova, gale, emisiuni de televiziune. Primul meu disc a fost cumpărat de 1.400.000 de persoane. N-aş vrea să se creadă că, aflată în apogeul carierei, mi-am uitat copilăria şi adolescenţa, drumul aspru al vieţii.
În fiecare moment m-am străduit să rămân eu însămi, aceeaşi Mireille Mathieu, cuviincioasă şi iubitoare de oameni simpli, neîncetat dispusă spre efort, muncă şi strădanie chinuitoare în înălţarea cântecului meu. Ori de câte ori repet, îmi amintesc de zilele din fabrică şi cu aceeaşi responsabilitate mă apropii de partitură…”
Mireille Mathieu împlinește astăzi 77 de ani.
