Moartea suspectă a regelui nebun al Bavariei, declarat iresponsabil de Parlament

Ludovic s-a născut pe 25 august 1845 la Palatul Nymphenburg și a fost fiul cel mare al Prințului Moștenitor Maximilian și al Prințesei Moștenitoare Maria a Prusiei. Părinții lui au vrut să-i dea numele Otto, însă bunicul său, Ludovic I al Bavariei, a insistat ca nepotul său să-i poarte numele. În 1848, regele a abdicat, Maximilian a devenit noul rege al Bavariei, iar el, prinț moștenitor. La fel ca mulți tineri prinți europeni, Ludovic a fost crescut în spiritul disciplinei și al onoarei și a primit o educație severă, pentru a fi pregătit în vederea responsabilităților care îl așteptau.

 

Micul Ludovic era supus unui regim strict de studii și exerciții. Unii istorici subliniază faptul că această atmosferă cazonă, prusacă este cauza comportamentului său ciudat ca adult. Ludovic n-a fost apropiat de părinții săi. Consilierii regelui Maximilian i-au sugerat plimbări zilnice în compania viitorului succesor al său. Regele ar fi spus: „Dar ce-am să-i spun? La urma urmei, fiul meu nu are nici un interes pentru ceea ce-i spun oamenii.”

Ca adolescent, Ludovic a devenit prieten bun cu Prințul Paul Maximilian Lamoral de Thurn și Taxis. Cei doi tineri călăreau împreună, citeau poezii și puneau în scenă opere de Richard Wagner. Prietenia lor s-a răcit când Paul s-a logodit. În adolescență, Ludovic a avut o relație apropiată cu verișoara sa, Ducesa Elisabeta a Bavariei, care mai târziu va deveni Sisi, împărăteasa Austriei.

 

Ludovic a fost proclamat Rege al Bavariei pe când avea 18 ani, la 10 martie 1864, în ziua morții tatălui său, Maximilian. Câteva zile mai târziu, la înmormântarea tatălui, s-a arătat în public pentru prima data, iar istoricii l-au descries ca fiind un tânăr frumos și înalt, avea 1,93 m.

Încă de la începutul domniei a sprijinit activitățile culturale; pe Richard Wagner l-a cunoscut în mai 1864 și l-a sprijinit cu toată puterea în activitățile sale până la sfârșitul lui 1865, când, din cauza cheltuielilor mari, a fost silit de către guvern, familie și cetățeni să-l expulzeze din Bavaria. Prietenia lor a continuat totuși multă vreme.

De prin 1872 Ludovic al II-lea a început chiar să ceară să i se prezinte operele lui Wagner când era singur, fără să existe un alt public în afară de el.

 

Pe 11 mai 1866 regele a dispus mobilizarea generală pentru ca Bavaria să se alăture Confederației Germane în războiul împotriva Prusiei. Totuși el nu avea ambiții militare, iar politica și conducerea armatei a lăsat-o pe mâna miniștrilor săi. După înfrângerea militară din acest război, Bavaria a fost silită nu numai să plătescă Prusiei despăgubiri de 30 milioane de guldeni, dar și să cedeze acesteia unele dintre provinciile regatului.

În tot acest timp Ludovic al II-lea și-a petrecut timpul călătorind în Elveția, Bavaria și Franța. Apoi s-a dedicat în special ideilor lui romantice, retrăgându-se în palatele sale, de unde conducea regatul în mod indirect, prin intermediul unor emisari.

Marele stres al începutului domniei lui Ludovic fost presiunea de a produce un moștenitor. Ludovic al II-lea nu s-a căsătorit niciodată, dar în ianuarie 1867 s-a logodit cu ducesa Sophie Charlotte, sora împărătesei Sisi a Austriei. Din cauza înrudirii, în vederea căsătoriei consilierii au fost chiar nevoiți să procure o dispensă de la papa Pius IX. Totuși Ludovic al II-lea a amânat mariajul și apoi, în 1867, a renunțat total la el, spre consternarea rudelor și a anturajului său. Nimeni nu a știut că Sophie Charlotte, după numai trei zile de la desfacerea logodnei, și-a găsit consolarea în brațele fiului unui fotograf din cercul cunoscuților ei.

 

 

Pe baza unui jurnal secret, a unor scrisori și a stilului de viață al lui Ludovic II se știe că regele a avut mai multe relații homosexuale, iar această înclinație l-a transformat într-un tânăr plin de remușcări. S-a luptat toată viața pentru a-și suprima dorintele sexuale și pentru a rămâne fidel credinței sale romano-catolice.

De-a lungul domniei Ludovic a fost prieten apropiat cu câțiva bărbați, inclusiv cu maestrul său de echitație, Richard Hornig, cu actorul maghiar Josef Kainz și curteanul Alfons Weber.

În 1870 Bavaria a participat, din motive diplomatice, la Războiul franco-prusac intrând în luptă cu 55.000 de soldați. La sfârșitul conflictului regele Prusiei, Wilhelm I, urma să fie proclamat împărat, iar acest fapt i-a provocat lui Ludovic al II-lea alte probleme de conștiință.

Totuși, în noiembrie 1870 tânărul i-a adresat Kaiserului Wilhelm o scrisoare celebră, prin care îl ruga să accepte învestirea cu titlul de Împărat al Germaniei, dar nu a participat personal la proclamarea oficială a împăratului, care a avut loc oficial pe 18 ianuarie 1871 la Versailles.

 

Celebrul castel Neuschwanstein a fost proiectat chiar de suveran în 1868, piatra de temelie fiind pusă pe 5 septembrie, iar din 1884 a devenit locuința preferată a lui Ludovic.

În 1883 regele a cumpărat ruina castelului Falkenstein, din apropierea palatelor Neuschwanstein și Hohenschwangau. Planul de renovare a fost făcut de pictorul Christian Jank, care a gândit construcția unui castel gotic, conform cu dorințele noului proprietar. Au existat și alte proiecte, dar cât a trăit Ludovic al II-lea nici unul dintre ele nu a fost pornit.

În ultimul an al vieții, Ludovic al II-lea l-a însărcinat pe arhitectul său, Julius Hofmann, cu realizarea unui palat de vară în stil chinezesc, după modelul palatului de iarnă din Beijing. Probabil că urma să fie ridicat la lacul Plansee din Tirol, dar proiectul nu a depășit stadiul de plan amănunțit.

Toate aceste construcții și proiecte au fost finanțate personal de Ludovic al II-lea, ceea ce i-a provocat probleme financiare importante, iar datoriile pe care le-a făcut pentru a-și îndeplini visurile de constructor de castele i-au agravat starea psihică precară. Regele s-a retras din ce în ce mai mult din viața publică, se închidea în palatul său Neuschwanstein ca să bea, ceea ce începuse să se răsfrângă și asupra înfățișării sale fizice. Își jignea slujitorii, dar și pe miniștrii săi și chiar și pe prieteni.

 

În 1874 a fost pentru ultima dată la München, pentru procesiunea tradițională de Corpus Christi (Fronleichnam). Ultima apariție în public, semioficială, a fost cea de la proba generală a primului festival muzical „Richard Wagner” de la Bayreuth din 1876. În 1881 a făcut o călătorie în Elveția de trei săptămâni împreună cu un nou prieten, actorul Josef Kainz. A început apoi să nu mai doarmă nopțile și să se plimbe prin parcurile palatului. Din cauza datoriilor din ce în ce mai mari, unele construcții de palate au trebuit întrerupte sau chiar oprite.

La începutul lui 1886 consiliul de miniștri nu i-a mai aprobat creditul de 6 milioane de guldeni pe care-l ceruse, iar guvernul bavarez a pornit demersuri pentru a fi declarat iresponsabil.

O expertiză medicală din 8 iunie 1886, cerută câtorva medici de către parlament, a constatat că Ludovic al II-lea ar suferi de o „tulburare sufletească nevindecabilă”.

În această expertiză medicii s-au bazat numai pe declarațiile unor martori, fără să-l consulte și personal pe pacient. Luând în calcul această expertiză dubioasă, guvernul bavarez l-a declarat pe Ludovic al II-lea iresponsabil și pe 10 iunie responsabilitățile regelui au fost transmise prințului moștenitor Leopold, unchiul lui Ludovic al II-lea.

 

Suveranul a încercat să contracareze acțiunea guvernului său printr-o chemare înflăcărată la adresa poporului, publicată în unele ziare, în care înfiera toată acțiunea, declarând-o „înaltă trădare” de rege și patrie.

Pe 12 iunie Ludovic al II-lea a fost luat de la Neuschwanstein și pus sub pază la palatul Berg de la lacul Starnberg. În seara zilei următoare a plecat la plimbare în parcul palatului împreună cu o cunoștință, prof. Bernhard von Gudden. Cei doi au murit în acea seară, fiind găsiți în apele lacului, în apropiere de mal, într-un loc unde apa nu era deloc adâncă.

Conform versiunii oficiale, însoțitorul regelui, prof. von Gudden, a încercat să-l împiedice să se sinucidă. Totuși există și ipoteza că regele Ludovic al II-lea ar fi încercat să fugă de sub pază și atunci ar fi fost împușcat.

În ziua următoare, pe 14 iunie 1886, de Rusalii, trupul regelui a fost sfințit în palatul Berg. A doua zi a fost dus la reședința sa din München, unde a fost supus unor cercetări patologice. La examinarea medical realizată de un consiliu format din 13 medici a luat parte și doctorul personal al lui Ludovic al II-lea, care nu era deloc convins de boala lui mintală, dar comunicatul oficial al comisiei a confirmat, totuși,  existența unei afecțiuni psihice.

Trupul regelui a fost expus în capela curții regale timp de trei zile, după care a fost înmormântat în capela bisericii Sf. Michael din München. Pe 16 august 1886 inima sa a fost depusă într-o urnă la capela Milosteniei din localitatea Altötting.

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *