Pe 7 martie 1765, într-o casă modestă din Chalon-sur-Saône, Franța, a venit pe lume cel care avea să devină inventatorul fotografiei, Joseph Nicéphore Niépce, fiu al unui modest funcționar administrativ.
Tânărul a primit o educație aleasă și își dorea să devină preot, dar izbucnirea Revoluției franceze l-a determinat să se alăture armatei. A ajuns sublocotenent și a participat la campania din Italia, însă s-a îmbolnăvit grav. În timpul convalescenței a fost îngrijit la Nisa, în casa unei anume doamne Romero, de a cărei fiică, Marie Catherine Agnès, s-a îndrăgostit, cei doi căsătorindu-se în scurt timp.
Demobilizat în 1795, Niépce a primit funcția de comisar administrativ la Nisa și, după șase ani, s-a întors în orașul natal. Pasionați de știință, el și fratele său, Claude, au început să lucreze la un „motor cu explozie”, dar încercările lor nu au avut succes.
În 1813, contele de Lasterie, ginerele generalului La Fayette, a introdus în Franța litografia, care fusese recent descoperită în Germania de Alois Senefelder. Această inovație i-a dat lui Nicéphore Niépce o idee originală: să fixeze imaginea nu prin peniță, ci prin lumina soarelui, un sistem pe care l-a numit heliografie.
Trei ani mai târziu, francezul a reușit prima reproducere a imaginilor în camera obscură, pe hârtie sensibilizată cu clorură și nitrat de argint, dar fără fixativ, în 1822 și-a perfecționat procedeul folosind bitum de Iudeea, ceea ce i-a permis reproducerea de gravuri, apoi a făcut aplicații pe placa de staniu și în 1828, a aplicat bitum pe placa de argint și a trecut la înnegrirea prin vapori de iod a părților corespunzătoare umbrelor.
În aceeași perioadă, Louis Daguerre, un pictor decorator din Paris, făcea cercetări similare. Opticianul Chevalier i-a pus în legătură pe Niépce și Daguerre. Acesta din urmă perfecționase camera obscură, care i-a fost de mare ajutor lui Niépce, pentru că a reușit astfel să pună la punct aparatul de fotografiat și, în același timp, l-a inițiat pe Daguerre în toate secretele cercetărilor sale.
Nicéphore Niépce s-a stins din viață pe 5 iulie 1833, în urma unei hemoragii cerebrale, ruinat financiar din cauza eforturilor bănești pe care le cereau cercetările sale, înainte ca omenirea să afle ce inovație făcuse în micul său laborator.
Daguerre a fost cel care a comunicat descoperirea Academiei de Științe de la Paris, în 1839, iar invenția a fost numită „daguerreotip”. Statul francez a achiziționat brevetul și i-a acordat o pensie anuală de 6.000 de franci lui Daguerre și de 4.000 de franci lui Isidore, fiul lui Niépce. Despre văduva lui Niépce se știe că a murit în mizerie, la spitalul Charité din Chalon, după ce în ultimii ani ai vieții trăise dintr-o pensie anuală de 300 de franci oferită de primărie.
Printre primii scriitori care și-au eternizat chipul pe plăci de cupru argintate (dagherotipe, cum erau denumite) s-au aflat Balzac, în 1842, Charles Dickens, în 1843 și Edgar Allan Poe, în 1848. La cabinetul de stampe al Academiei Române există prima fotografie în care au apărut doi scriitori români, Vasile Alecsandri și Ion Ghica. Imaginea este datată 1855, dar probabil ea a fost făcută în anul 1852, la Paris sau Constantinopol.
