HomeEroii României modernePrințul Ion Ghica, “bey de Samos”, diplomat, scriitor și ilustru om de stat

Prințul Ion Ghica, “bey de Samos”, diplomat, scriitor și ilustru om de stat

Ion Ghica
DS TW

Ion Ghica s-a născut pe 12 august 1817 la Bucureşti şi a fost botezat de mitropolitul Vasile Lupu, naş fiindu-i Grigore al IV-lea Ghica, viitorul domn al Țării Românești, unchiul tatălui său. Din cei șase copii ai familiei, au supravieţuit, în afara lui, doar doi: o soră, Maria, şi Pantazi, devenit cunoscut mai târziu ca ziarist şi scriitor.

Tatăl, Dimitrie Ghica, era mare dregător, iar mama, Maria, făcea parte din familia boierilor patrioţi Constantin şi Ion Câmpineanu. Ion Ghica a învăţat din copilărie limbile greacă şi franceză acasă, apoi a urmat cursurile Colegiului “Sf. Sava”.

carturesti.ro

Pe 1 decembrie 1833, s-a înfiinţat la București, din iniţiativa lui Ion Câmpineanu şi Heliade Rădulescu, „Societatea Filarmonică”, ale cărei deziderate erau „cultura limbii româneşti şi înaintarea literaturii, întinderea muzicii vocale şi instrumentale în Principat şi spre acestea formarea unui teatru naţional”. Printre membrii ei se aflau Dimitrie Ghica, Petrache Poenaru, fraţii Goleşti, C. Aristia și banul Grigore Băleanu. Stimulat de entuziasmul general, tânărul Ion Ghica a tradus „Preţioasele ridicole”, satira lui Molière, devenind astfel cel mai tânăr scriitor tipărit în „Repertoriul teatrului Societăţii Filarmonice”.

Între 1835-1845, a studiat în Franţa, unde i-a întâlnit pe Nicolae Kretzulescu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza și în această perioadă, pe baza unor note trimise de Câmpineanu, a întocmit, în limba franceză, o broşură critică la adresa regimului corupt al administraţiei lui Alexandru Ghica şi politicii ţariste din Principatele Române.

La Paris şi-a luat bacalaureatul în litere, s-a înscris la Şcoala centrală de arte şi manufacturi, apoi şi-a luat bacalaureatul în ştiinţe matematice şi a studiat la Şcoala de mine, făcând în acea perioadă o călătorie în Anglia, pentru a vedea cum se lucrează în minele engleze.

Reîntors în ţară, Ghica era pe punctul de a fi arestat pentru activitatea politică radicală, așa că a decis să plece în Moldova, regăsindu-şi aici prietenii de la Paris (V. Alecsandri și Al. Ioan Cuza). La Iași s-a împrietenit cu Mihail Kogălniceanu şi Iacob Negruzzi, i s-a oferit o catedră la Academia Mihăieană, unde a predat geometria descriptivă, geologia şi mineralogia, apoi a elaborat un plan de reorganizare a învăţământului în Moldova, publicat parţial în „Propăşirea” (în 1844) şi în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” (în 1847).

fashiondays.ro

În 1846, Ion Ghica se afla din nou la Paris, unde a înfiinţat „Societatea studenţilor români”, devenind preşedintele organizației al cărei secretar era C.A. Rosetti. Printre societari se mai aflau Nicolae Bălcescu şi Mihail Kogălniceanu, mari intelectuali francezi precum Jules Michelet, Edgar Quinet şi Victor Hugo privind cu simpatie aspirațiile democratice ale tinerilor români.

Revenit în ţară, a fost împiedicat să candideze la alegeri, dar a activat la „Asociaţiunea literară”, al cărei preşedinte era poetul Iancu Văcărescu. Anul 1848 l-a găsit în fruntea „Frăţiei”, ca organizator al grupului de reformă. În scurt timp au venit din Franţa și Bălcescu, Dimitrie Bolintineanu și Alecu Golescu, pentru a pregăti revoluţia. Ghica a fost trimis la Constantinopol, ca agent confidenţial al patrioţilor valahi, pentru a cere sprijin pentru susţinerea idealurilor revoluționare, dar, după înfrângerea Revoluției Pașoptiste, toți tinerii progresiști au fost trimiși în exil.

În 1853, Ion Ghica se afla din nou la Paris, unde a tipărit, sub pseudonimul Chamiol, volumul „Ultima ocupaţie a Principatelor dunărene de către Rusia” și tot cam în aceeași perioadă a fost solicitat de ministrul de externe turc să primească funcţia de guvernator al insulei Samos, cu misiunea de a „stârpi piraţii cuibăriţi aici”, îndeplinindu-și rolul între 1854 și 1859.

Ion Ghica

După Unirea Principatelor, a devenit prim-ministru şi ministru de externe, dar guvernarea sa a durat doar o lună și jumătate. În anii următori a fost deputat în Adunarea legiuitoare, vicepreşedinte al Adunării și director al lucrărilor publice. Devenit adversar al lui Cuza, a susținut lovitura de la 11 februarie 1866, care a provocat detronarea domnitorului și înlocuirea lui cu principele Karl de Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul rege Carol I.

În 1870, Ion Ghica a devenit preşedinte al Consiliului dar a demisionat după o vreme, fiind ulterior deputat, senator, vicepreşedinte al Senatului.

Patru ani mai târziu a fost ales membru al Societăţii Academice Române şi, după un an, preşedintele acesteia, apoi director general al teatrelor. În această perioadă a început să scrie seria “Scrisorilor către Alecsandri”, cea mai cunoscută opera a sa.

În 1881, Ion Ghica a fost numit „ministrul ţării” la Londra, continuâdu-și misiunea de promovare a intereselor României la marile cancelarii europene. Despre această epocă, memorialistul Victor Bilciurescu povestea:

Ion Ghica

“Pe când era ministru la Londra, obligat să se arate aproape zilnic la Clubul Diplomaţilor, fiind mare amator de „preferanţă”, singurul joc de cărţi pe care-l pricepea şi pe care-l juca foarte bine, a intrat într-o partidă, fără să ştie că în clubul acela select erau mese pentru partide de toată mâna, mese la care se juca de la o centimă punctul până la o sterlină. Însă mesele n-aveau altă indicaţie pentru cunoaşterea diferitelor clase de joc decât culoarea postavului. Ştiindu-se stăpân pe joc, la prima invitaţie ce i se face de englezi, fără să bănuiască, se aşeză la o masă de joc unde punctul valora o sterlină. Partida se termină cu un câştig pentru Ghica de vreo 2.000 de puncte şi partenerii pleacă fără să plătească.

Şi-a închipuit Ghica că aşa e obiceiul la Londra, să se joace pentru distracţie, nu pentru câştig. Care nu i-a fost însă mirarea ministrului nostru la Londra când a doua zi dimineaţa trei lachei din partea jucătorilor din ajun îi remit trei plicuri ce însumară cele aproximativ 2.000 de sterline. Când a aflat taina cu clasificarea meselor, a mai jucat până ce a pierdut tot câştigul şi a trecut la mesele cu pretenţiuni modeste. — Ce vrei, măi dragă, spunea Ghica consilierului de la legaţie, dacă pierdeam la o masă d-alea simandicoase, îmi dam Gherganii! Englezii ăștia cred că și noi avem averile lor fabuloase.”

Grav bolnav, a decis să demisioneze şi să se întoarcă în ţară, ultimii ani petrecându-i la Gherghani, unde a încetat din viață pe 22 aprilie 1897.

Ion Ghica

Despre împrejurările dispariției lui Ghica aflăm din presa vremii:

“Moartea eminentului bărbat loan Ghica a produs o mare mâhnire tuturor acelora care l-au cunoscut şi au avut ocazia să lucreze cu el. Îndată ce s-a aflat despre moartea sa, Dim. Sturdza, secretarul Academiei, a convocat pe toţi membrii prezenţi în Capitală. S-a decis ca Academia să fie reprezintată printr-o delegaţie şi D. N. Ionescu să pronunţe un discurs în numele instituţiei al căreia membru şi mult timp chiar preşedinte a fost Ion Ghica.

Din partea guvernului va vorbi la înmormântare Dim. A Sturdza. Se ştie că Dim. Sturdza a lucrat mult timp cu Ion Ghica, al cărui discipol se făleşte chiar domnia-sa că este. Va asista la înmormântare şi o delegaţie a artiştilor Teatrului Naţional.

Pentru a afla amănunte în privinţa ultimelor momente ale marelui bărbat de stat precum şi în privinţa fixărei zilei înmormântării şi a modului cum se va face aceasta, am plecat ieri la Ghergani, localitate unde defunctul stătea retras de câţiva ani şi-şi petrecea în cea mai deplină linişte ultimele sale zile. De la staţia Ghergani şi până la castel, locuinţa defunctului, e o distanţă de vreo câteva sute de paşi. O frumoasă alee de salcâmi şi tei leagă gara cu castelul, care e înconjurat de o mare grădină, iar la câţiva paşi se ridică un templu artistic, unde adesea, când timpul era frumos, bătrânul se ducea şi-şi făcea rugăciunile. Capela e făcută de el şi e foarte frumoasă. Deasupra cum intri, se vede scris: „Acest templu sfânt e ridicat de Ion Ghica şi soţia sa, Alexandrina, în 1869“. Iar mai jos: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi eu voiu odihni pre voi”.

La castel se află arborat un mare steag negru. M-am anunţat şi am fost primit îndată de Scarlat Ghica, unul din fiii defunctului, care mi-a dat toate explicaţiunile cerute. Ilustrul bărbat a sucombat marţi dimineaţă între orele 6 – 7. În jurul său se aflau câţiva membrii ai familiei, care se aşteptau din zi în zi să-l vadă stingându-se. De o săptămînă Ion Ghica se simţea foarte slăbit, pierduse aproape cu totul vederea şi în cele din urmă conştiinţa. Dormea puţin şi nu se nutrea mai deloc. În noaptea de luni spre marţi n-a dormit decât foarte puţin şi simţea veșnic nevoia de a avea lângă el pe cineva care să-i vorbească. Îi era frică să fie lăsat singur.

În dimineaţa zilei de marţi, pe la orele 6, o oboseală i-a cuprins corpul, aşa că îi era imposibil să mai poată sta ridicat. A căzut cu capul pe perne, moleşit, respirând greu şi rar. Inima abia îi mai bătea. Agonia a fost de scurtă durată şi fără nicio durere. Şi-a dat sfârşitul fără a scoate un singur suspin, fără a arăta cea mai mică suferinţă.

Imediat familia a anunţat guvernul, iar domnul Sturdza a comunicat trista ştire regelui în străinătate. Suveranul s-a grăbit a-şi exprima către familie printr-o telegramă regretele sale. Acelaşi lucru l-a făcut şi prinţul Ferdinand. Regele va fi reprezentat la înmormîntare printr-un general. Marţi după amiază au sosit la Gherghani domnii dr. Buicliu, Leonte şi Marinescu, care au făcut autopsia cadavrului şi apoi l-au îmbălsămat. Cauza morţii e o anemie cerebrală, provenită din bătrâneţe.

Până miercuri seara, corpul defunctului încă nu fusese scoborât jos în salonul cel mare din odaia unde şi-a dat sfârşitul. Am fost de l-am văzut. Era învelit peste tot într-un cearşaf şi întins pe patul pe care a murit. În dreapta şi în stînga stau doi jandarmi,I ar pe o masă la căpătâiul patului arde o lumânare mică. Odaia e simplă de tot, fără nici o mobile pretenţioasă, câteva scaune, nişte tablouri, atâta tot.

Înmormântarea se va face vineri la orele 2 p. m., pe socoteala statului. Un tren special va aduce din Gara de Nord la Ghergani pe toti acei care vor voi să asiste la înmormântare. Ea se va face cu multă pompă. Mitropolitul primat va oficia în persoană. Guvernul a luat deja măsurile pentru ca să i se facă toate onorurile cuvenite. Ion Ghica va fi îngropat în cavoul familiei care se află dedesuptul capelei de la Ghergani. Vor asista şi delegaţiuni din provincie, delegaţiunea Camerei şi Senatului etc”.

*** Adevěrul, 25 aprilie 1897

Principesa Alexandrina, soția lui Ion Ghica, a încetat din viață la venerabila vârstă de 97 de ani, în aprilie 1926, și a fost înmormântată tot la Ghergani.

DS TW

leave a comment