Petru al II-lea Alekseievici s-a născut la Sankt Petersburg pe 23 octombrie 1715, mama lui fiind Charlotte Christine de Brunswick-Lüneburg, o prințesă crescută la curtea regelui polonez August al II-lea care a murit la scurt timp după nașterea micuțului, iar tatăl, Alexei Petrovici, a fost fiul cel mare al țarului Petru I al Rusiei.
Alexei a murit și el în 1718, când copilul avea trei ani, iar sora sa, Natalia, patru ani, iar bunicul micului Petru nu s-a arătat deloc interesat de educația lor pentru că țarul îl bănuia de trădare pe fiul lui decedat, așa că și-a ignorat nepoții orfani. Guvernanta copiilor a fost numită soția unui croitor de la curtea imperială, iar când Petru cel Mare a murit, în 1725, și a fost succedat de cea de-a doua sa soție, Ecaterina I, și ea i-a tratat la fel de rece pe cei mici.
Totuși, la insistențele amiralului Menșikov, lui Petru al II-lea i s-a oferit un profesor foarte apreciat, contele Ostermann, care i-a predate ore de istorie, geografie, matematică și limbi străine și mai târziu țarina Ecaterina I și-a dat consimțământul pentru logodna micului Petru cu fiica lui Menșikov, Maria.
Când și Ecaterina I, bunica vitregă, a murit în 1727, nobilii de la curtea imperială au căzut de acord că singurul nepot de sex masculin al lui Petru cel Mare va trebui să devină noul țar al Rusiei la doar 13 ani.
Petru al II-lea a preluat tronul, iar una dintre primele sale măsuri a fost să o elibereze din închisoare pe bunica naturală, Evdokia, mama tatălui său decedat. Bătrâna fusese exilată într-o mănăstire din Ladoga, apoi în fortăreața Shlisselburg, lângă Sankt Petersburg, iar după eliberare i s-a permis să-și păstreze propria curte la Mănăstirea Novodevichy până la moartea ei, în 1731.
Curând Petru a intrat sub influența unei facțiuni de la curtea din Sankt Petersburg condusă de prințul Alexei Dolgorukov, iar aceasta l-a determinat pe copilul-țar să-l exileze pe Menșikov, sfătuitorul fostei țarine, și pe familia acestuia în Siberia.
Intrat sub influența lui Dolgorukov, tânărul țar își petrecea timpul chefuind, jucând cărți și bucurându-se de compania femeilor care gravitau în jurul curții imperiale și în scurt timp a devenit dependent de alcool într-o perioadă în care Rusia se afla într-o criză financiară profundă.
A urmat încoronarea lui Petru al II-lea la Moscova, pe 9 ianuarie 1728, într-o ceremonie fastuoasă organizată de prințul Dolgorukov și tot el l-a convins pe țar să se logodească cu Ecaterina, fiica lui, o tânără în vârstă de 18 ani, care va primi titlul “Excelența Sa Mireasă Imperială”, gândindu-se că, dincolo de influența pe care o exercita asupra tânărului, ar trebui să existe și o legătură de sânge.
La sfârșitul lui decembrie 1729, Petru al II-lea s-a îmbolnăvit grav și la scurt timp după ce a participat la ceremoniile organizate pentru Ziua Bobotezei, în ianuarie 1730, medicii l-au diagnosticat cu variolă. Familia Dolgorukov a încercat să-l determine pe tânărul aflat pe patul de moarte să semneze un testament prin care să o numească pe logodnica Ecaterina drept moștenitore a sa, dar în cele din urmă prințului nu i s-a permis accesul în apartamentul muribundului.
Petru al II-lea era deja inconștient și în delirul său a ordonat să-i fie pregătiți caii pentru a merge să o vadă pe sora sa, Natalia, recent decedată. Câteva minute mai târziu a murit, chiar în ziua în care era plănuită nunta cu Ecaterina Dolgorukova, fiind înmormântat în Catedrala Arhanghelului aflată la Kremlin. Micul țar avea doar 14 ani și odată cu moartea sa linia masculină a dinastiei Romanov s-a stins. Țarul-copil Petru a fost succedat de Anna Ivanovna, o nepoată de frate a bunicului său, țarul Petru cel Mare.
