Auguste Raffet este cel mai important dintre artiştii străini care au vizitat Ţările Române la mijlocul secolului al XIX-lea. Desenator talentat, era extrem de conştiincios şi avea un mare respect pentru adevăr, iar pentru schiţele care precedau desenele sau picturile sale nota cu rigurozitate dimensiunile modelelor, numărul nasturilor de la hainele personajelor, desena acelaşi model din faţă, din spate și din profil, tocmai pentru ca opera sa finală să fie cât mai exactă.
Auguste Raffet s-a născut pe 2 martie 1804 la Paris, tatăl lui, un fost voluntar și susținător al RevoIuţiei franceze, fiind un mare admirator al lui Napoleon Bonaparte. Ieşit din armată şi stabilit mai întâi ca mic negustor la Maffliers, apoi la Paris, bărbatul a devenit funcţionar la Poştă în capitala Franţei şi a păstrat toată viaţa ideile şi sentimentele din tinereţe: iubirea de libertate, solidaritatea cu cei loviți de soartă şi admiraţia până la divinizare a lui Napoleon. Pe toate acestea i le-a transmis fiului său, dar când Auguste avea doar câţiva ani, tatăl lui a fost asasinat. Copilul a rămas în grija mamei, iar în primii ani de şcoală s-a remarcat prin talentul deosebit la desen. Cu multe sacrificii, mama a întreţinut şi cultivat acestă pasiune, i-a plătit lecţii private, dar, în cele din urmă, nu a mai fost în stare să suporte aceste cheltueli şi şi-a băgat copilul ucenic la un strungar. Ajuns la vârsta de 18 ani, Auguste a revenit din nou la desen, a urmat nişte cursuri serale și, în acest timp, şi-a câştigat existenţa ca decorator pe portelan la Manufactura Naţională de la Sevres.
Doi ani mai târziu îl găsim ca elev al cunoscutului desenator şi litograf Charlet, care l-a inspirat pentru arta relativ nouă a litografiei. Este faza de formare a lui Raffet, în care influenţa maestrului său era foarte puternică, apoi tânărul a urmat Şcoala de Arte Frumoase şi mai târziu a lucrat în atelierul contelui Antoine-Jean Gros, un mare admirator al epocii imperiale.
Prin 1835 Auguste Raffet era pe deplin format ca artist, iar în 1837 a început să-și publice operele în “La Revue Nocturne”, devenind el însuşi un maestru al litografiei. În această perioadă l-a cunoscut pe prinţul Anatol Demidov, un tânăr nobil rus, dornic să facă o expediţie ştiinţifică în sudul ţării natale. Demidov l-a angajat pe Raffet ca desenator, la recomandarea unui prieten comun care participa şi el la această călătorie. Peripeţiile şi rezultatele expediţiei din Rusia și drumul prin Ungaria şi Ţările Române au fost tipărite în publicaţii finanţate de prinţul Demidov, iar albumul intitulat “Voyage dans la Russie meridionale et la Crimée, par la Hongrie, la Valachie et la Moldavie” este considerat astăzi una dintre operele capitale ale litografiei.
Fascinantul prinţ Anatole Demidov, conducătorul expediţiei, aparţinea uneia din familiile cele mai importante ale Imperiului Rus. Tatăl său fusese ambasador la Paris, tânărul se născuse la Sankt Petersburg, dar fusese educat în Franţa, iar după moartea părintelui său în 1828, se stabilise în Paris, evitând iniţial călătoriile în Rusia natală. Această atitudine i l-a făcut antipatic țarului Nicolae I, dar prinţul a încercat să îşi reabiliteze imaginea în 1837 – 1838, când a început organizarea expediției științifice ce era formată din 22 de savanți, scriitori și artiști. Călătoria l-a costat 500.000 de franci, iar cele patru volume despre fabuloasa expediție i-au fost dedicate țarului. Nicolae I nu a fost însă deloc impresionat de acest demers, ba mai mult, s-a arătat iritat că cei mai mulți dintre membrii grupului erau francezi.
Călătoria prinţului rus este astăzi foarte utilă pentru reconstituirea vieţii în Principatele Române. Din carnetul de notiţe al lui Auguste Raffet, care însoţeşte litografiile sale, aflăm că admira frumuseţea femeilor şi deşteptăciunea copiilor din
Orşova, pitorescul costumului popular, melodicitatea vechilor cântece auzite pe drumul de la Giurgiu la Bucureşti şi dansatorii pe care i-a întâlnit în bâlciul Giurgiului. Memoriile prinţului Anatole Demidov menționează că existau trei regimente in Ţara Românească, că tot aici ființa o fabrică de faianţă, că faimoasele broderii făcute de Doamna Tudosca Bucioc, soţia lui Vasile Lupu, se aflau la Trei Ierarhii, în afara celei care îl reprezenta pe domn, ce fusese furată cu 20 ani înainte. Cei doi memorialiști mai scriu că ţăranii pe care i-au întâlnit în drumurile lor iubeau mult jocul şi că pământul era prost lucrat, motiv pentru care locuitorii se luptau cu săracia.
Itinerariul călătorilor de la Cerneţi la Giurgiu ne este oferit cu multe detalii. În ziua de 11 Iulie, la 8 dimineaţa, convoiul ajungea la Giurgiu, iar oraşul li s-a părut celor doi ruinat. Au vizitat bâlciul de Sfântul Petru, care va fi descris astfel de Raffet: “E un zgomot şi o învălmăşeală că nu te mai poţi recunoaşte. Ici unii joacă hora, lângă un loc unde se taie miei, ale căror măruntaie, mişcând încă, sunt aruncate aproape sub picioarele dănţuitorilor; colo, o familie strânsă sub un cort mănâncă după moda turcească. Lăutarii, în timpul acesta, le cântă cântece naţionale, acompaniindu-se de viori, de ciambarale şi de cobze”.
Despre călătoria spre Bucureşti aflăm că expediţia ştiinţifică nu a putut utiliza nici trăsurile de poştă, nici pe cele proprii, atât de proaste erau drumurile. Au angajat deci nişte căruţași, care i-au zdruncinat îngrozitor, noaptea târziu au ajuns în capitală, dar straja nu i-a lăsat să intre decât după ce un tâmplar, care ştia ceva franţuzeşte, le-a citit hârtiile de identitate.
Jurnalul lui Raffet se opreşte la acest moment, dar ne rămân schiţele şi litografiile sale, care înfăţişează viaţa din Ţara Românească şi, mai departe, din Moldova, în drumul spre Rusia.
Auguste Raffet a murit la Genova, pe 16 februarie 1860, și a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse. Despre Anatole Demidov se știe că a fost căsătorit cu Mathilde Bonaparte, dar mariajul a fost un eșec, soția și-a furat propriile bijuterii și a fugit cu ele la Paris, iar el a fost condamnat de un tribunal din Sankt Petersburg să-i plătească o pensie de 200.000 de franci pe an. Cuplul a primit acceptul să se despartă în 1847, prin decizia personală a țarului Rusiei, Nicolae I. Printre amantele celebre ale lui Demidov s-au aflat Maria Calergis, considerată una dintre cele mai frumoase femei ale epocii, Ernestine Duverger și Fanny de la Rochefoucauld, cu care a avut un fiu nelegitim. Mai târziu, persistând în încercarea de a-și repara imaginea pătată în fața curții imperiale de la Sankt Petersburg, bărbatul a finanțat spitale, orfelinate și a înființat un comitet internațional pentru a-i ajuta pe prizonierii din Războiul Crimeii, deși el fusese unul dintre marii finanțatori ai conflictului, cu o contribuție de un milion de ruble.
Anatole Demidov a fost pe tot parcursul vieții un mare gurmand și un om de lume, două feluri de mâncare celebre la Paris fiind numite după el, pui Demidov și consommé Demidov. Prințul a murit pe 29 aprilie 1870, din cauza unei congestii pulmonare, în hotelul său aflat pe rue Saint-Dominique din Paris.
