Prințul român Matila Ghyka: o carieră diplomatică fascinantă și un final foarte trist

Matila Ghyka s-a născut pe 13 septembrie 1881, la Iași. Tatăl său, Matila Costiescu, a fost ofițer și a luptat în Războiul de Independență, fiind decorat de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei cu Ordinul Sfântul Gheorghe.

Bunicul, colonelul de artilerie Anton Costiescu, fusese însărcinat de Carol Davila cu predarea Istoriei medicinei la Școală de Chirurgie din București și a fost unul dintre cei trei ofițeri care în noaptea de 11 februarie 1866 s-au dus la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, silindu-l să semneze actul de abdicare.

Mama lui Matila era Maria, fiica beizadelei Constantin Ghyka, fiul cel mare al ultimului domnitor al Moldovei înainte de Unirea Principatelor, Grigore al V-lea Ghica.

 

Căsătoria dintre Maria Ghyka și Matila Costiescu a fost încheiată în grabă și părinții au divorțat la puțin timp după nașterea lui Matila. Copilului i s-a dat prenumele tatălui, dar nu și numele de familie al acestuia, el fiind numit Matila Ghyka pentru că a fost înfiat de Grigore Ghyka, fratele vitreg al mamei sale.

Băiatul a fost crescut în casa bunicii materne, a învățat franceza în familie și germana de la guvernantele din Bucovina.

În septembrie 1891 Matila pleacă la Paris cu mama sa, pentru a fi înscris ca intern la școala “Sainte Anne” din Saint Ouen ce aparținea ordinului catolic Saint François de Sales, cu condiția strictă ca el să nu fie convertit. După un an, Maria afla că fiul ei trecuse la catolicism și va rămâne în această biserică toată viața.

În 1895 băiatul se înscrie la Colegiul Maritim din insula Jersey, școală organizată de călugării iezuiți, apoi la Școala Navală pe care o termină în 1899.

Imediat Matila Ghyka se angajează în marina franceză, dar Ion Lahovari, ministrul Afacerilor Externe al României și un prieten al familiei Ghyka, îl convinge pe tânăr să se întoarcă în țară și să se înroleze în marina militară română. Pe 1 octombrie 1900, el se prezintă la Constanța și este repartizat pe vasul „Elisabeta”, singurul crucișător al marinei române.

În 1904 tânărul ofițer decide să-și continue studiile, obține un concediu și pleacă din nou la Paris, înscriindu-se la „École supérieure d’électricité”, reușind să-și echivaleze o parte din examene și să le ia pe celelalte într-un singur an universitar, obținând diploma de inginer electrician în 1905.

La întoarcerea în țară, Matila Ghyka este numit profesor de torpile și de electricitate la școala de ofițeri de marină de la Constanța. În anul următor, principele Ferdinand și principesa Maria fac o croazieră pe Marea Neagră și autoritățile decid să echipeze vasul de linie Regele Carol ca yacht regal.

 

Matila Ghyka și colegul său, locotenentul Dan Zaharia, au fost numiți aghiotanți ai principelui Ferdinand, fiind însărcinați să-l însoțească în croazieră, la întoarcere devenind șef al Serviciului tehnic al marinei, nou înființat. După câțiva ani, tânărul este atras de o nouă provocare – o carieră în diplomație. Dar pentru această evoluție avea nevoie de studii de drept, așa că Matila a plecat să-și dea doctoratul la Bruxelles, obținând titlul de doctor în drept cu mențiunea magna cum laude în 1909.

Întors la București, Matila Ghyka este numit atașat de legație la Legația României din Berlin, apoi se transferă la Legația de la Londra.

 

În 1911 diplomatul a cerut un concediu neoficial de un an de zile pentru a face o călătorie în jurul lumii și a plecat cu vaporul în Statele Unite, oprindu-se mai întâi la New York. Pentru a strânge banii necesari voiajului, a lucrat la un atelier de reparat automobile și a avut și alte slujbe temporare, printre care și cea de figurant pentru o producție cinematografică. Și-a continuat apoi călătoria până la San Francisco, de unde a plecat cu vaporul la Yokohama, oprindu-se în Japonia, China și Ceylon, după care a ajuns din nou în Europa prin Canalul de Suez.

În iulie 1916, aflând că România urmează să intre în război, Matila Ghyka a solicitat la București să fie concentrat și a primit însărcinarea de a fi ofițer de legătură între armata română și escadra rusă staționată în portul Constanța, apoi cea de ofițer de legătură pe lângă misiunea navală franceză, condusă de marchizul de Belloy.

A părăsit Bucureștiul în ziua de 6 decembrie 1916, cu câteva ore înainte de intrarea trupelor germane în oraș, luându-și în primire noile însărcinări și mai târziu a fost numit șef-adjunct al statului major al flotilei române de pe Dunăre. În iunie 1917, Matila Ghyka a fost numit atașat naval la Londra.

 

Pe 27 noiembrie 1918, tânărul diplomat s-a căsătorit cu Eileen O’Conor, fiica fostului ambasador al Regatului Unit la Constantinopol și la Sankt Petersburg, având doi copii: Maureen Rose și Roderick.

În 1919, Matila Ghyka a fost trimis în misiune în Statele Unite ale Americii pentru a organiza repatrierea emigranților români care doreau să beneficieze de posibilitatea de împroprietărire ca urmare a reformei agrare, doi ani mai târziu este atașat de legație la Madrid, în 1924 a fost numit consilier de legație la Varșovia, iar după un an a cerut punerea în disponibilitate și s-a instalat la Paris unde a locuit câțiva ani.

Aici s-a împrietenit cu Paul Valéry, Marcel Proust, Antoine de Saint-Exupéry, Laurent de Sercey și a început să scrie lucrări de estetică, publicând în 1927, la Paris, prima sa lucrare, Esthetique des proportions dans la nature et les arts.

În 1931, în timpul domniei regelui Carol al II-lea, Matila Ghyka a fost numit ministru plenipotențiar al României la Stockholm, apoi a revenit la Londra, unde a participat la organizarea vizitei regelui Carol al II-lea din 1938. Cariera diplomatică a continuat până în 1940, când prințul demisionează după preluarea puterii de către Ion Antonescu, și, împreună cu un grup de diplomați ai Legației de la Londra, înființează Comitetul Național Român.

 

După război, în 1945, diplomatului român i s-a oferit posibilitatea să predea Estetica, Semantica și Filosofia științelor la University of Southern California din Los Angeles, apoi, în 1947, a fost numit profesor de estetică la Mary Washington College din Fredericksburg, Virginia.

În 1950, la aproape 70 de ani, Matila Ghyka s-a retras în Europa, trăind pentru mai mulți ani lângă Dublin, în Irlanda. Ultimii 15 ani ai vieții au fost marcați de serioase probleme financiare, Matila Ghyka fiind nevoit să-și câștige existența făcând diferite traduceri.

 

 

În necrologul pe care l-a publicat în 1965, Mircea Eliade menționează că, la vârsta de 75 de ani, lui Matila Ghyka îi fusese dat să cunoască viața unui student sărac: „Nu știu cine poartă răspunderea acestei nevrednicii strigătoare la cer: autorul neuitatului Le Nombre d’Or să fie silit, la bătrânețe, să facă pachete la Bon Marché (pachete cu hârtie colorată, căci era săptămâna Crăciunului…!). Sunt sigur însă că el, Matila Ghyka, nu s-a plâns niciodată. Nimănui!”, scria Mircea Eliade.

Soția bătrânului diplomat, Eileen, a murit pe 10 februarie 1963 și doi ani mai târziu, în ziua de 14 iulie 1965, într-un azil de bătrâni din Londra a murit și Matila Ghyka, ambii soți fiind înmormântați în cimitirul Gunnersbury.

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *