Romy Schneider, pe numele său real Rosemarie Magdalena Albach, s-a născut pe 23 septembrie 1938 la Viena, la șase luni după ce țara a fost invadată de Germania nazistă, și a fost fiica actorilor Magda Schneider și Wolf Albach-Retty.
După doar patru săptămâni, părinții au dus-o în orașul Schönau am Königssee din landul Bavaria, în Germania, unde copila și fratele ei, Wolf-Dieter, au fost crescuți de bunicii materni, pentru că părinții erau ocupați cu angajamentele artistice. Magda s-a despărțit în 1943 de tatăl copiilor, cei doi divorțând doi ani mai târziu.
În septembrie 1944, Romy a fost înscrisă la școala elementară din oraș, iar din iulie 1949 a urmat internatul de fete de la Castle Goldenstein, o școală privată organizată de călugărițe, care se afla lângă Salzburg. În acea perioadă copila și-a descoperit pasiunea pentru actorie, a participat frecvent la serbările școlare, iar într-o notiță din 10 iunie 1952 a scris în jurnal: “Dacă ar fi după mine, aș deveni imediat actriță. De fiecare dată când văd un film frumos, primele mele gânduri sunt că trebuie să devin actriță. Da! Trebuie să!”
În 1953, adolescenta își dorea să se înscrie la Kölner Werkschulen din Köln, pentru că era pasionată de pictură, însă și-a abandonat planurile când a primit primul rol într-un film.
Cea dintâi producție în care a fost distribuită, la vârsta de 15 ani, a fost “When the White Lilacs Bloom Again”, în care a jucat alături de Magda Schneider, mama ei. Următorul rol, un an mai târziu, a fost cel al tinerei regine Victoria a Marii Britanii în filmul austriac “Victoria în Dover”, însă pelicula care a făcut-o cu adevărat celebră a fost filmul biografic “Sissi”, realizat în 1955, și cele două continuări ale acestuia, “Sissi – Tânăra împărăteasă”, din 1956, și „Sissi – Anii fatidici ai unei împărătese”, din 1957, în care a jucat alături de Karlheinz Böhm, care i-a devenit prieten apropiat.
În aceeași perioadă, a mai jucat în “The Girl and the Legend” și „Monpti”, iar în 1958 a fost distribuită în „Christine”, un remake al filmului Liebelei din 1933 regizat de Max Ophüls, în care mama ei, Magda Schneider, jucase tot rolul principal, cel al Christinei Weiring. În timpul filmărilor tânăra actriță s-a îndrăgostit de Alain Delon, care juca rolul principal masculin, cel al lui Franz Lobheiner. Romy a plecat cu el la Paris, iar în 1959 cuplul și-a anunțat logodna, apoi actrița a decis să trăiască și să lucreze în Franța. După puțin timp a fost distribuită de regizorul Orson Welles în filmul „Procesul”, realizat în 1962, și a început să lucreze cu Luchino Visconti în teatru.
În decembrie 1963, Romy Schneider și Alain Delon au decis să se despartă, dar au rămas prieteni apropiați și au continuat să lucreze la proiecte comune, printre filmele la care au colaborat mai târziu aflându-se “Piscina” și „Asasinarea lui Troțki”.
Romy Schneider a fost apoi invitată la Hollywood, primind rolul principal în comedia “Bunul vecin Sam”, în care a jucat alături de Jack Lemmon, și cel din “Ce-i nou, Pussycat?”, în care i-a avut parteneri pe Peter O’Toole, Peter Sellers și Woody Allen.
Actrița s-a întors apoi în Franța, iar în anii ‘70 a lucrat în special cu regizorul Claude Sautet, unul dintre filme, „Alegerile vieții”, în care a jucat alături de Michel Piccolli, având un succes absolut fenomenal în epocă.
Paris Match scria depre ea în 1971: “La patruzeci de ani după Greta Garbo și Marlene Dietrich, la cincisprezece ani după Marilyn Monroe, ecranul are din nou o mare vedetă.”
Romy Schneider a primit din nou rolul împărătesei Elisabeta a Austriei, de această dată o Sissi mai matură, în „Ludwig”, filmul realizat de Luchino Visconti în 1973 despre viața regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, care era vărul împărătesei.
Alte producții în care a fost distribuită în anii ’70 au fost “Trenul”, în care a jucat rolul unei evreice refugiate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, thriller-ul „Inocenții cu mâinile murdare”, “Pușca veche” și “Cel mai important lucru: dragostea”, pentru care a obținut primul ei Premiu César.
A urmat “Un trio infernal”, cu Michel Piccoli, „Garde à vue”, în care a fost colegă de platou cu Michel Serrault și Lino Ventura, și „Moartea în direct”, un film realizat în 1980, în care a jucat rolul unei femei care este pe moarte și ale cărei ultime zile sunt urmărite la televiziunea națională printr-o cameră implantată în creierul unui jurnalist. Ultimul film al lui Romy Schneider a fost “La Passante du Sans-Souci”, realizat în 1982, producție în care partener i-a fost, din nou, actorul francez Michel Piccoli.
În iulie 1966, la scurt timp după încheierea relației cu Alain Delon, Romy Schneider s-a căsătorit cu regizorul și actorul german Harry Meyen, de care a divorțat în 1975. Cei doi au avut un singur fiu, David Christopher, născut în 1966, care a murit la doar 14 ani într-un accident tragic. Actrița se recăsătorise între timp cu jurnalistul francez Daniel Biasini, cei doi au avut împreună o fiică, viitoarea actriță Sarah Biasini, dar mariajul nu a rezistat. După divorț, Daniel a rămas foarte apropiat de David, primul fiu al lui Romy, pe care îl trata ca pe propriul său copil. În iulie 1981 adolescentul a încercat să sară gardul de la casa bunicilor lui vitregi, dar acesta avea sârmă ghimpată, s-a dezechilibrat și în cădere și-a perforat artera femurală, fiind găsit mort după câteva ore.
După această pierdere dramatică, Romy Schneider a suferit o cădere psihică severă și a început să consume alcool în exces. Actrița a fost găsită decedată în apartamentul ei din Paris pe 29 mai 1982, cauza oficială a morții fiind un stop cardio-respirator, deși la acel moment s-a scris în presă și despre o posibilă sinucidere.
A fost înmormântată în sătucul Boissy-sans-Avoir, într-o ceremonie funerară discretă, la care au participat doar apropiații ei, Jean-Claude Brialy, Michel Piccoli, Jean-Loup Dabadie, Jean Rochefort, Claude Sautet, Claude Lelouch, Gérard Depardieu, fratele ei, Wolf-Dieter, fostul soț, Daniel Biasini, și Laurent Pétin, ultimul partener. La scurt timp după aceea, Alain Delon a aranjat ca fiul ei, David, să fie înmormântat în același mormânt.
Sarah Biasini, care nu împlinise încă cinci ani la moartea mamei, a fost crescută de tatăl ei, Daniel, și de bunica paternă, a devenit actriță și scriitoare, iar în 2021 a publicat un volum, “La Beauté du ciel”, în care vorbește cu multă emoție despre Romy: “Nu am cunoscut-o pe mama. Eram prea mică atunci când a plecat. Dar îmi place mult să vorbesc despre ea. Fiicei mele, Anna îi arăt deja poze şi îi spun: Uite, aici e bunica ta. E mama mea!”
