AcasăOameni care au intrat în istorieHollywood clasicGenialul Orson Welles, rebelul de la Hollywood

Genialul Orson Welles, rebelul de la Hollywood

Orson Welles a fost unul dintre cei mai venerați actori și regizori ai secolului al XX-lea, autor al celebrului “Citizen Kane”, peliculă considerată de majoritatea criticilor cel mai bun film din istoria cinematografiei. Personalitate complexă, Welles a regizat piese de teatru și de radio, a avut o trupă de magicieni cu care a făcut turnee prin lume și chiar a dublat voci în filmele de animație. Viitorul regizor s-a născut pe 6 mai 1915 în Wisconsin și, datorită tatălui său, un inovator care făcuse o avere inventând o lampă pentru biciclete, a avut în primii ani o copilărie privilegiată. Mama lui, Beatrice, a fost pianistă de concert și l-a învățat pe să cânte la pian și la vioară, dar părinții s-au separat pe când el avea patru ani, după cinci ani și-a pierdut mama, iar când afacerea de succes a tatălui a început să se clatine, bărbatul a devenit alcoolic și a murit în 1928.

Maurice Bernstein, un prieten de familie, a devenit tutorele lui oficial după doi ani, i-a observat talentul artistic și l-a înscris la Școala Todd din Woodstock, Illinois, unde și-a descoperit pasiunea pentru teatru, iar după ce a absolvit școala a plecat la Dublin cu o trupă intinerantă de bâlci, plătindu-și drumul din banii dintr-o mică moștenire rămasă de pe urma tatălui.

 

De-abia la vârsta de 19 ani a debutat pe Broadway în rolul Tybalt din „Romeo și Julieta”, interpretarea lui atrăgând atenția regizorului John Houseman, cu care a început un lung parteneriat. În 1936, la vârstă de 21 de ani, a debutat ca regizor cu o versiune inedită pentru vremea aceea a piesei „Macbeth”, intitulată „Voodoo Macbeth”. A mutat locația celebrei tragedii din Scoția în Insulele Caraibe, iar distribuția era formată exclusiv din afro-americani, Welles fiind unul dintre puținii artiști care au sfidat mentalitatea discriminatorie a epocii.

 

Între timp a înființat, împreună cu Houseman, teatrul Mercury, primul spectacol fiind o adaptare contemporană a lui Iulius Cezar, în care regizorul făcea referiri directe la Italia fascistă. Apariția imperatorului roman în rochie și pantofi cu toc cui a creat rumoare pe Broadway. După mai multe reprezentații, spectacolele s-au mutat pe calea undelor, la radio, unde aveau un spațiu săptămânal,  „The Mercury Theatre on the Air”, program transmis de CBS între 1938 și 1940 și din nou în 1946. Apreciată de critică, dar cu audiență scăzută, emisiunea s-a reinventat pe 30 octombrie 1938, când Welles a difuzat adaptarea romanului lui H.G. Wells, “Războiul lumilor”.

 

La un moment dat programul a simulat o emisiune de știri, iar Welles, în calitate de prezentator, a descris alert, cu detalii, invazia extraterestră și atacul asupra statului New Jersey. Transmisia a inclus știri și relatări ale martorilor oculari și a părut atât de reală încât a creat panică printre ascultători, fiind percepută ca un eveniment live. Emisiunea a atras furia unora dintre cetățenii orașului, dar i-a adus lui Orson Welles celebritatea și numele său a devenit cunoscut la Hollywood.

În 1940, Welles a semnat un contract de 225.000 de dolari cu studiourile RKO pentru a scrie, regiza și produce două filme, înțelegerea i-a oferit tânărului cineast un control creativ total, precum și un procent din profituri. Orson avea doar 24 de ani, dar succesul în cinematografie nu a venit imediat. Regizorul a avut o tentativă de a adapta pentru marele ecran romanul “Inima întunericului” al lui Joseph Conrad și nu a avut cronici favorabile, însă insuccesul lui a fost rapid uitat în 1941, la apariția filmului “Citizen Kane”.

 

Întâlnirea cu Herman Mankiewicz, un scenarist de geniu, dar un alcoolic notoriu, i-a schimbat destinul, iar filmul lor a fost declarat încă de la premieră “the most sensational film ever made in Hollywood.”

Inspirat din viața și opera magnatului de presă William Randolph Hearst, acțiunea este văzută prin ochii jurnalistului Charles Foster Kane (interpretat de Welles) și urmărește ascensiunea și decăderea unui mogul media. Filmul l-a indignat pe Hearst, care a refuzat orice menționare a filmului în ziarele pe care le deținea, și, din această cauză, pelicula s-a prăbușit în box-office, dar „Citizen Kane” a fost și a rămas o operă revoluționară a cinematografiei, a fost nominalizat la nouă premii Oscar, iar Welles a reușit să introducă în cinematografie, prin această producție, unele dintre cele mai inovative tehnici de filmare.

 

Al doilea film al lui Welles pentru studiourile RKO, “The Magnificent Ambersons”, realizat în 1942, a fost un proiect mult mai simplu și care l-a făcut, în final, pe regizor să se desprindă de Hollywood. Spre sfârșitul filmărilor a făcut o scurtă călătorie la Rio de Janeiro pentru a definitiva un documentar, iar când s-a întors a descoperit că studiourile montaseră filmul după o altă viziune, s-a înfuriat și a rupt toate legăturile cu compania RKO.

Orson Welles a regizat apoi “Străinul”, în 1946, și “Macbeth”, în 1948, dar relația sa cu lumea de la Hollywood a devenit din ce în ce mai distantă. Ulterior a apărut în pelicule precum “The Third Man” și a regizat alte filme, inclusiv “Othello” în 1952 și “Mr. Arkadin”, în 1955. S-a întors la Hollywood de-abia în 1958 pentru a regiza “Touch of Evil” și a obținut, în 1962, un mare succes cu o adaptare după Franz Kafka, “Procesul”, film care a fost proiectul său preferat.

 

Regizorul a avut o viață amoroasă agitată. A fost căsătorit de trei ori și a fost infidel față de toate soțiile sale: Virginia Nicolson, Rita Hayworth și Paola Mori. A avut câte un copil cu fiecare dintre ele, precum și un fiu nelegitim. Prima soție, actrița Virginia Nicholson, l-a părăsit după ce a aflat că regizorul începuse o relație cu frumoasa actriță mexicană Dolores del Rio. În septembrie 1943 Orson s-a căsătorit cu actrița Rita Hayworth cu care a avut o fiică, pe Rebecca, dar cei doi au divorțat cinci ani mai târziu. Orson Welles s-a îndrăgostit apoi de contesa Paola di Gerfalco, al cărei nume de scenă a fost Paola Mori. Părinții ei, aristocrați italieni, au insistat ca relația să fie legalizată, astfel că cei doi s-au căsătorit pe 8 mai 1955 la Londra. Deși mai târziu s-au despărțit, Orson nu a divorțat niciodată oficial de Paola. Și-a petrecut ultima parte a vieții trăind cu o actriță croată, Oja Kodar, pe care o întâlnise în timpul unor filmări la Zagreb.

 

 

În 1975, marele regizor a primit Premiul pentru întreaga activitate din partea Institutului American de Film, iar în 1985 a fost distins cu Premiul Griffith, o recunoaștere pentru rolul său inovativ în cinematografie.

Orson Welles a murit pe 10 octombrie 1985, la vârsta de 70 de ani, în urma unui infarct miocardic, la câteva ore după ce apăruse în “The Merv Griffin Show”, fiind găsit decedat de șoferul lui a doua zi dimineață. Regizorul a fost incinerat, așa cum își dorise, într-o ceremonie privată, în prezența soției lui, Paola Mori, și a celor trei fiice ale sale din relațiile anterioare care s-au cunoscut cu această ocazie nefericită.

Regizorul a lăsat în urmă multe proiecte neterminate sau abandonate, unele datând din anii 1940 sau chiar din anii ’30, printre care “Don Quijote” și “Negustorul de la Veneția”.

În 2018 a apărut ultimul său film, “The Other Side Of The Wind”, peliculă la care regizorul începuse să lucreze în 1970 și care rămăsese nefinalizată din cauza unor chestiuni contractuale. Filmul (preluat de Netflix) spune povestea unui regizor de film cinic, uzat de viață, însă neînduplecat, care se luptă cu sistemul hollywoodian ca să își poată termina filmul, poate la fel ca Orson Wells, care și-a consumat mai mult de jumătate din existență pentru a se opune unui sistem pe care l-a urât, dar care l-a făcut faimos.

 

Tot în 2018 a avut loc și premiera documentarului “They’ll Love Me When I’m Dead” (“Mă vor iubi când nu voi mai fi”), difuzat de Netflix. “Trăim într-un cuib de șerpi. De 40 de ani port în mine un secret, unul pe care nu vreau să mi-l recunosc și anume că urăsc locul ăsta. Nu-mi permit să stau față în față cu adevărul și să zic că mi-e silă. Nu-mi spun nimic din toate astea pentru că locul ăsta se dovedește singurul loc în care vreau să fiu” va mărturisi Orson Welles, care nu a putut trăi nici cu, dar nici fără Hollywood, despre star-sistem-ul american.

 

Niciun comentariu

Lasă un comentariu