Sophia Dorothea s-a născut pe 26 martie 1687 la Hanovra și a fost singura fiică a lui George Louis, care a devenit regele George I al Marii Britanii, și a prințesei Sophia Dorothea de Celle.
După ce părinții au divorțat și mama sa a fost încarcerată, copila a fost preluată de bunica paternă, Sofia, și a fost educată de Madame de Sacetot, o profesoară protestantă.
Prințesa s-a căsătorit pe 28 noiembrie 1706 cu vărul ei, prințul moștenitor Frederic Wilhelm al Prusiei, printre pretendentele căruia se aflaseră inițial, alături de ea, Ulrika Eleonora a Suediei și Amalia de Nassau-Dietz. Tânărul a ales-o pe prințesa de Hanovra și foarte curând au început negocierile de căsătorie. Încântată de mariaj, bunica ei a decis să îi achiziționeze tot trusoul de nuntă de la Paris, căsătoria prin procură având loc la Hanovra, pe 28 noiembrie 1706.
Prințesa a ajuns la Berlin, unde a fost întâmpinată cu mare fast de mire și de familia acestuia în afara porților orașului. A urmat apoi o a doua nuntă, o ceremonie spectaculoasă care a fost sărbătorită timp de șase săptămâni cu banchete și baluri. Sophia Dorothea era descrisă ca fiind înaltă, foarte atractivă și delicată, grațioasă, demnă și fermecătoare, astfel că a făcut o impresie bună în capitala Prusiei.
Frederic Wilhelm o numea “Fiekchen” și era profund îndrăgostit de ea, deși cei doi nu aveau prea multe lucruri în comun. Prințesa era interesată de artă, știință, literatură și modă, iar el a fost descris ca fiind un militar neșlefuit, needucat și cu maniere aspre, spartane, care nu a știut cum să-i câștige afecțiunea.
Nașterea primului fiu al cuplului, Frederic Louis, în 1707, a fost sărbătorită cu mult bucurie în Prusia, iar Sophia Dorothea i-a cerut cu această ocazie socrului să-l elibereze pe ministrul Eberhard von Danckelmann, ca un gest de bunăvoință pentru venirea pe lume a bebelușului. Din păcate, un an mai târziu copilul a murit, iar medicii s-au temut că prințesa nu va mai putea să ofere tronului un alt moștenitor. Totuși, în anii următori cuplul regal a avut 12 copii, printre care și viitorul rege Frederic cel Mare, născut în 1712.
La un an după nașterea acestuia, socrul prințesei, Frederic I, a murit, iar la tronul Prusiei a ajuns soțul ei, Frederic Wilhelm I. În acel moment țara se afla în război cu Suedia, iar Sophia Dorothea l-a însoțit pe suveran în campania militară din 1715, deși era însărcinată. A fost nevoită să se întoarcă la Berlin pentru a aduce pe lume copilul și a rămas în următoarele luni în capitala Prusiei, iar regele le-a dat instrucțiuni ferme miniștrilor săi să o consulte și să nu ia nicio decizie fără aprobarea ei.
Regina Sofia Dorothea a fost admirată pentru manierele ei elegante, i se spunea “Olympia” pentru purtarea ei demnă și autoritară, dar cu timpul a devenit arogantă și prea ambițioasă, iar Frederick William a început să-i critice pasiunile pentru teatru, dans, bijuterii și muzică, considerându-le frivole.
La un moment dat, regina a profitat de faptul că regele era bolnav și a decis să organizeze fără știrea lui un mare bal la Monbijou, a apărut la petrecere purtând un set fabulos de diamante și se afla în mijlocul unui dans când regele a intrat brusc în sala de dans. Speriată, și-a ascuns diamantele în buzunar și a oprit muzica, oferind niște explicații puerile, care au atras mânia suveranului. Comportamentul lui față de soție a fost descris din acel moment ca fiind foarte dur, dar s-a schimbat temporar când regina a moștenit în 1726, la moartea mamei ei, o sumă mare de bani. Cum fratele ei a refuzat să-i trimită averea, Frederic Wilhelm și-a reluat atitudinea rece față de ea.
Sophia Dorothea a avut o relație apropiată cu fiul cel mare, prințul moștenitor Frederic, cu care regele se purta foarte dur, pentru că îl considera efeminat. Wilhelmine, fiica cuplului regal, a mărturisit: “Orice îi spunea tata fratelui meu să facă, mama îi poruncea să facă exact invers.”
Frederic Wilhelm a acuzat-o în cele din urmă că “strică” copiii, așa că a poruncit să nu mai fie lăsată singură în preajma lor. Micuții erau terorizați și bătuți frecvent de Frederic Wilhelm, despre care s-a spus că ar fi suferit de porfirie, mai ales după ce în ultimii ani de viață făcea frecvent crize violente în timpul cărora îi lovea pe cei din jur cu bastonul și arunca cu diverse lucruri în servitori.
Sophia Dorothea a avut ambiția de a aranja o dublă căsătorie: cea a fiului cel mare, Frederic, cu prințesa Amelia a Marii Britanii și cea a fiicei, Wilhelmine, cu Frederic, viitorul Prinț de Wales, aranjament care putea duce la o alianță puternică între Prusia și Marea Britanie. Planul ei s-a lovit însă de opoziția consilierilor regelui, Grumbkow și Anhalt, care doreau să aranjeze o căsătorie între Wilhelmine și nepotul lui Anhalt, Frederic Wilhelm.
În 1723, suverana l-a convins pe rege să-și dea acordul pentru alianța prusaco-britanică, în luna octombrie a aceluiași an suveranii Prusiei au primit vizita regelui George I al Angliei la Berlin, iar regele Angliei a inspectat-o pe Wilhelmine și a fost de acord cu mariajul. În acea perioadă, regele și regina Prusiei urmau să plece într-o vizită, dar Sophia Dorothea a început să se simtă rău și s-a dovedit că, de fapt, era însărcinată. Suverana a declarat senină că nu știa că așteaptă un copil, dar imediat a apărut zvonul că, de fapt, încercase să-și ascundă sarcina. Frederic Wilhelm a suspectat-o de adulter și a fost împiedicat cu greu de doamna ei de onoare să pătrundă în dormitorul reginei, pentru că era atât de nervos încât toată lumea credea că o va omorî în bătaie.
În cele din urmă toate încercările reginei de a-și urma planul pentru realizarea dublei căsătorii a fiului și fiicei cu prinții englezi au eșuat, tânărul Frederic a fost închis în fortăreața din Küstrin, iar prințesei Wilhelmine i s-a oferit opțiunea de a alege între trei pretendenți: principele de Schwedt, ducele de Weissenfels sau prințul de Bayreuth. Tânăra a decis să se căsătorească cu cel din urmă, cu condiția ca tatăl să-i elibereze fratele.
La scurt timp după logodna Wilhelminei, a sosit de la Londra un mesaj prin care regele George al II-lea anunța că este de acord cu mariajul dintre prințesă și Prințul de Wales, iar Sofia a încercat fără succes să facă presiuni pentru a opri pregătirile de nuntă.
Prințul moștenitor Frederic a fost eliberat după căsătoria surorii, apoi Sophia Dorothea a reluat negocierile cu Marea Britanie pentru a-i aranja căsătoria cu Prințesa Amelia și, în același timp, a următoarei ei fiice, Philippine Charlotte, cu Prințul de Wales. Planurile s-au oprit în 1733, când Frederic Wilhelm a anunțat mariajul băiatului cu Elisabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel-Bevern și al Philippinei Charlotte cu Carol I, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel.
Regina și-a canalizat apoi întreaga energie pentru a aranja căsătoria Prințului de Wales cu cea de-a treia fiică a ei, Louisa Ulrika, dar în 1736 bărbatul s-a căsătorit cu Prințesa Augusta de Saxa-Gotha, iar Louisa Ulrika a devenit regină a Suediei.
În ultimii ani ai vieții, regele făcea din ce în ce mai frecvent crize violente ale bolii de care suferea și a fost forțat să folosească un scaun cu rotile. În ziua morții, Frederic Wilhelm a ordonat să fie dus în apartamentul reginei și i-a spus: “Nu mai am decât câteva ore de trăit și vreau să am cel puțin satisfacția de a muri în brațele tale.”
Regele a încetat din viață pe 31 mai 1740 și a fost succedat de fiul său, Frederic al II-lea, care a devenit cunoscut ca Frederic cel Mare. Sophia Dorothea a avut o relație foarte bună cu el, iar imediat după înmormântarea fostului suveran, când i s-a adresat cu “Majestatea Voastră”, tânărul i-a spus: “Sunt fiul tău, iar acest titlu îmi este mai drag decât orice demnitate regală”. Noul rege a fost recunoscut pentru devotamentul față de mama sa și nu a permis nimănui să o critice, a onorat-o ca primă doamnă a curții și a așezat-o în protocolul regal înaintea soției sale, o invita în mod regulat la reședința sa din Potsdam, unde regina en-titre nu a fost niciodată invitată, și o vizita în mod regulat în apartamentele ei de la Palatul Monbijou.
Relația dintre Sofia Dorothea și nora ei, regina Elisabeta Christine, nu a fost bună în primii ani ai domniei acesteia, dar s-a îmbunătățit treptat. Regina mamă și-a văzut fiul pentru ultima dată după prima lui campanie din ianuarie 1757, în timpul Războiului de Șapte Ani, însă la scurt timp după ce regele a plecat în următoarea misiune, starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid și a murit pe 28 iunie 1757, la vârsta de 70 de ani, fiind înmormântată în Catedrala din Berlin.
Sursa:
Emma Wisher Atkinson, Memoirs of the Queens of Prussia, 2018
