“Peste o sută de ani, omul va debarca pe Lună. Nepoţii noştri vor mai trăi aceste vremi“. Sunt cuvintele pe care le nota Friedrich Krasser în vara anului 1869. Cu o exactitate uimitoare, pe 22 iulie 1969 primul om al planetei Pământ punea piciorul pe solul lunar. Un lucru, desigur, nu putea să intuiască poetul şi medicul progresist sibian: că tocmai unui nepot de-al lui îi va fi sortit să pune bazele ştiinţifice şi tehnice ale acestei realizări fără precedent în istoria omenirii.
În ianuarie 1922, studentul Hermann Oberth elabora în prefaţa cărţii sale, “Die Rakete zu den Planetenraumen” (“Racheta spre spaţiile interplanetare”) patru teze fundamentale:
1. Este posibilă construirea unor maşini care să se ridice mai sus decât atmosfera terestră;
2. Aceste maşini vor fi în stare să învingă forţa de atracţie gravitaţională;
3. Aceste maşini pot fi astfel concepute astfel încât oamenii vor putea călători la bordul lor;
4. Construcţia unor astfel de maşini poate să aducă avantaje economice.
Omul care a formulat cu atâta precizie toate etapele de dezvoltare ale ştiinţei şi tehnicii spaţiale s-a născut în acelaşi oraş unde, cu aproape 400 de ani în urmă, Conrad Haas concepuse şi construise, pentru prima dată în istorie, racheta cu pulbere în mai multe trepte.
Hermann Oberth, savantul care urma să aibă o contribuţie neegalată la fundamentarea astronauticii moderne, s-a născut pe 25 iunie 1894 la Sibiu. Apariţia, în anul 1923, a scrierii “Racheta spre spaţiile interplanetare” a fost, fără îndoială, primul moment crucial din viaţa omului de ştiinţă transilvănean. Lucrarea includea rezultatele cercetărilor întreprinse de Hermann Oberth până la terminarea studiilor universitare la München, Cluj, Göttingen și Heidelberg și a fost concepută ca teză de doctorat, dar, în mod ciudat, nici o universitate din Germania nu a îndrăznit să o accepte ca atare, pentru că era “prea de domeniul fantasticului” ceea ce descria studentul transilvănean.
Universitatea din Cluj a fost cea care a acceptat-o ca lucrare de diplomă, acordându-i lui Hermann Oberth, pe 18 mai 1923, diploma de profesor de fizică-matematică. Părintele programului cosmic american, Wernher von Braun spunea despre volum: „Ideile şi calculele înfăţişate în această carte reprezintă cea mai bună dovadă asupra posibilităţii de realizare tehnică a zborului cosmic. Cu o claritate ce o putem defini drept profetică, Hermann Oberth descrie detaliile tehnice esenţiale ale rachetelor moderne de astăzi, detalii care sunt deseori considerate drept invenţii ale ultimilor ani. Mai mult, Oberth dezvoltă bazele teoretice ale principiului şi modului de construcţie a rachetelor cu combustibil lichid, precum şi cele ale metodelor de comandă”.
Într-adevăr, Hermann Oberth a fost primul dintre toţi pionierii zborului cosmic care nu s-a gândit doar la partea ştiinţifică şi tehnică, ci, în acelaşi timp, şi la dimensiunea ei filosofică şi economică.
Numit profesor de matematică și fizică la “Școala din Deal” de la Sighișoara (1923 – 1924), începând cu anul şcolar 1924-1925, profesorul Oberth s-a mutat la Mediaș, unde a predat, timp de 14 ani, matematică, fizică și chimie la Liceul „Stephan Ludwig Roth”. Oraşul de pe Târnave a devenit un fel de Mecca a astronauticii, savantul având în acești ani o bogată corespondență cu oameni de ştiinţă din lumea întreagă, printre care Konstantin Ţiolkovski din Kaluga, Robert H. Goddard din New Mexico, Esnault-Pelterie din Paris, Hermann Ganswindt şi Walter Hohmann din Berlin, Gaetano Crocco din Roma, Franz von Hoefft şi Max Valier din Viena.
Tot aici, între 1925 – 1928, Hermann Oberth a scris o nouă carte apărută sub titlul “Wege zur Raumschiffahrt” (“Căile navigaţiei spaţiale”), despre care renumitul pionier al tehnicii aerospaţiale Robert Esnault-Pelterie spunea că este „biblia astronauticii” și pentru care Academia Franceză i-a acordat premiul REP-Hirsch pe anul 1929 și suma de 10 000 de franci.
O altă realizare de pionierat de mare prestigiu — încă nebănuită în istoria astronauticii — urma să îi reuşească profesorului Oberth tot la Mediaş: lansarea unei rachete cu combustibil lichid.
Cum s-au desfăşurat lucrurile? La Berlin, unde Oberth colaborase (în anii 1928 – 1930), în calitate de consultant ştiinţific, la turnarea filmului “Femeia în Lună” (regizat de celebrul Fritz Lang), primise certificatul de autor pentru primul său motor de rachetă. Din lipsă de bani, a trebuit să abandoneze încercările. Revenit în ţară, savantul și-a brevetat invenţia la Oficiul român de invenţii, iar câteva luni mai târziu, primind aprobarea autorităţilor române de a experimenta în atelierele şcolii militare de aviaţie din Mediaş, a început să construiască aici modele funcţionale de rachete cu combustibil lichid.
Într-o scrisoare datată 24 decembrie 1948 şi adresată renumitului istoric în astronautică Willy Ley din New York, profesorul Oberth menţiona: “Pe lângă activitatea mea didactică, mai făceam şi încercări cu rachete mai mici şi, în anul 1935, am reuşit, într-adevăr, să lucrez cu succes prima mea rachetă cu combustibil lichid…”
Această reuşită este amintită de Hermann Oberth şi într-un raport din anii 1948 – 1950, perioadă în care lucra ca inginer consultant în Elveţia.
Prioritățile lui Hermann Oberth în fundamentarea ştiinţei şi tehnicii spaţiale sunt extrem de numeroase. Este vorba nu numai de cele două fenomene fizice noi, descoperite şi descrise de Oberth, ci de încă peste 200 de formule şi relaţii matematice inedite deduse de savant în lucrările sale: “Racheta spre spațiile interplanetare” (1923), “Căile navigaţiei spaţiale” (1929), “Menschen im Weltraum” (Oameni în cosmos, 1954), “The Flight Time and Accuracy of an Earth of Moon Missile” (1957), “Das Mondauto” (Automobilul lunar, 1959), ”A Proposed Electric Spacheship Engine” (1961), şi în alte 80 de titluri scrise în perioada de după război.
La aceste lucrări ştiinţifice se adaugă nenumărate soluţii constructive şi tehnologice, deoarece, aşa cum afirma Wernher von Braun, „Hermann Oberth a fost primul care, în legătură cu ideea unui zbor cosmic real, a pus mâna pe rigla de calcul, elaborând concepte şi proiecte pe bază de calcule numerice“.
Francezul Alexandre Anamoff şi germanul Eugen Sänger, ambii cercetători recunoscuți, au nominalizat un număr de 95 de „soluţii Oberth” care au fost aplicate la construcţia primei rachete moderne. Un număr de peste 100 de alte concepte, idei, invenţii şi domenii de aplicaţie, formulate pentru prima dată de Oberth, au putut fi identificate în timp.
Hermann Oberth a fost şi părintele medicinei spaţiale. Scopolamina, substanța folosită de el în anul 1913 pentru simularea stării de imponderabilitate, a fost utilizată mult timp în centrele de antrenament pentru astronauţi.
Pe lângă activitatea didactică și cea științifică, Hermann Oberth a susţinut și o serie conferinţe în ţară şi în străinătate. În legătură cu una dintre acestea, Elie Carafoli relata: “Era în anul 1930. Profesorul Hermann Oberth reuşise să valideze motorul său, unul din primele motoare-rachetă din lume. Astfel au secat şi ultimii stropi de apă pentru morile celor sceptici. Pentru mine personal, acest an a adus un eveniment în plus. La un congres al Societăţii Politehnice din Bucureşti, mi-a revenit onoarea să-l prezint pe profesorul Hermann Oberth şi să-l cunosc astfel personal. Conferinţa sa a fost urmărită cu o mare atenţie de o sală plină. A fost atât de convingătoare şi captivantă, încât nu mă îndoiam nici o clipă asupra posibilităţii de realizare a tezelor ştiinţifice expuse”.
În iunie 1938, Hermann Oberth a fost chemat ca cercetător la Institutul Politehnic din Viena, apoi la cel din Dresda. Obiectivele principale ale lucrărilor sale din aceşti ani au fost:
1. Metoda cea mai avantajoasă de ardere în interiorul rachetei a combinaţiei «alcool + aer lichid»;
2. Crearea presiunii necesare în camerele de combustibil;
3. Un material inflamabil pentru construcţia rachetelor antiaeriene. Lucrările ce se aflau în plină desfăşurare au fost întrerupte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Anii grei ai războiului şi ai perioadei postbelice i-au adus savantului lipsuri şi nesiguranţă, iar după încheierea războiului, Hermann Oberth s-a retras cu familia – soţia, o fiică şi un fiu – la Feucht, lângă Nürnberg.
Profesorul spunea în încheierea unui film biografic realizat în anii ‘70 de Televiziunea română: “Dorinţa mea dintotdeauna a fost aceea ca, prin opera mea, să pot face cinste ţării mele şi poporului meu, să fiu şi să rămân un bun transilvănean. Şi dacă astăzi, voi, dragii mei compatrioţi, puteţi fi puţin mândri de mine, atunci aceasta constituie pentru mine suprema satisfacţie. Fie ca astronautica să contribuie ca oamenii acestei planete să se înţeleagă mai bine, să facă viaţa lor mai plină de sens“.
Hermann Oberth, savantul născut la Sibiu, a încetat din viață pe 28 decembrie 1989, la vârsta de 95 de ani, la Nürnberg.
