AcasăEroii României moderneEroi uitațiStatuia Aviatorilor, opera unui sculptor maghiar și a unei sculptorițe rusoaice. Iosif Fekete și Lidia Kotzebue, două destine aparte în arta interbelică a României

Statuia Aviatorilor, opera unui sculptor maghiar și a unei sculptorițe rusoaice. Iosif Fekete și Lidia Kotzebue, două destine aparte în arta interbelică a României

Iosif Fekete s-a născut pe 15 iulie 1903, la Hunedoara, fiind al doilea fiu al lui Fekete József și Juliannei. În 1913 familia se mută la Miercurea Ciuc, unde copilul urmează liceul, dar în perioada Primului Război Mondial va pleca în refugiu la Alba Iulia, Turda și Odorheiul Secuiesc. După încheierea războiului, între 1919 și 1921 Iosif intră ucenic lăcătuș la uzinele de fier din Hunedoara. Ajunge apoi la București și este admis la Școala de Belle Arte unde îi are ca profesori pe Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Fritz Storck, Constantin Artachino și George Demetrescu. În 1928, imediat după terminarea cursurilor, primește misiunea de a contribui la realizarea Statuii Aviatorilor, care va deveni cea mai cunoscută lucrare a sa.

Comitetul pentru construirea Monumentului Eroilor Aerului fusese constituit încă din anul 1923 și din el făceau parte prințul Carol al II-lea, profesorul Ion Cantacuzino, generalul Vasile Rudeanu, medicul aviator Victor Atanasiu, aviatorul Cornel Olănescu și aviatorul Mihai Oromolu. Comitetul le-a cerut inițial sculptorilor Ion Jalea, Alexandru Severin, Cornel Medrea și Ion C. Dimitriu-Bârlad să prezinte câte un proiect, dar, pentru că s-a considerat că niciunul dintre acestea nu reprezentau spiritul sacrificiului aviatorilor, a fost lansat un concurs public cu premii în valoare de 40.000 de lei pentru construirea monumentului.

La concurs au fost prezentate machetele realizate de 14 sculptori și apoi au fost expuse la Ateneul Român pe 2 iulie 1925 pentru a permite publicului să voteze proiectul câștigător. Trei dintre lucrări au fost premiate – cele ale lui Spiridon Georgescu, Lidia Kotzebue și Ion Schmidt-Faur – însă comitetul nu a considerat niciunul dintre proiecte demn de a fi realizat.

Membrii comitetului au încercat chiar să organizeze un concurs similar pentru artiștii din străinătate, dar nici de această data nu au avut succes, astfel că, după doi ani, în 1927, a fost aleasă macheta Lidiei Kotzebue, oferindu-i-se opțiunea să poată colabora și cu alți sculptori sau arhitecți pentru realizarea monumentului.

Artista Lidia Kotzebue era născută în 1885 în orașul Saratov din Rusia, fiind fiica unui funcționar municipal. Tânăra se căsătorise înainte de Războiul Ruso-Japonez, dar rămăsese văduvă, iar în timpul conflictului s-a oferit voluntară și a lucrat ca infirmieră în mai multe spitale de campanie. În această perioadă l-a cunoscut pe generalul Pavel Kotzebue, rănit de o schijă de obuz, pe care l-a îngrijit ca pe toți ceilalți răniți din spital.

Acest general avea legături vechi cu România, fiind fiul unei anume Paulina Mavros, la rândul ei fiică a generalului Nicolae Mavros, grec de origine, născut în cartierul Fanar din Constantinopole și devenit secretar al domnitorului Alexandru Suțu. Generalul Mavros a plecat în Rusia și a devenit ofițer al armatei țariste, ajungând până la gradul de general.

Reîntors în țară odată cu Pavel Kiseleff, a fost numit inspector general al carantinelor, ieșind din serviciul militar în 1848. A fost căsătorit de două ori și a avut cinci copii, patru fiice și un fiu. Una dintre aceste fiice este Paulina care se căsătorește cu consulul rus Ernest Karlovici Kotzebue și vor avea împreună un singur fiu, pe Pavel. Familia Mavros deținea multe moșii în Ilfov și era atașată în special de moșia Moara Domnească, localitate de care se îngrijește, sprijinind comunitatea locală și reclădind din temelii biserica. La conacul familiei Mavros a locuit timp de mai multe luni și tânărul ofițer Lev Tolstoi, aflat în Țara Românească, prieten al Paulinei Mavros și al lui Ernest von Kotzebue.

Conform mărturiilor lui Rostislav Kotzebue, fiul Lidiei și al lui Pavel Kotzebue, citate de Emanuel Bădescu în Ziarul Financiar, în timpul Primului Război Mondial, în 1918, Lidia a ajuns în Basarabia unde l-a reîntâlnit pe general, care devenise comandantul Armatei a 6-a Ruso-Română şi lupta pe frontul Nămoloasa-Galaţi. Acesta divorţase de prima soţie cu care avea patru copii și s-a căsătorit cu Lidia, care absolvise în 1914 cursurile Academiei de Belle Arte din Moscova. Nunta a avut loc la Galaţi pe 22 octombrie 1918, iar la începutul anilor ’20 Lidia și Pavel Kotzebue s-au stabilit la București, locuind în timpul verii la moșia familiei de la Moara Domnească unde sculptorița își amenajase un atelier. În această perioadă a primit numeroase comenzi pentru sculpturi monumentale, dar și tablouri în acuarelă, pastel şi ulei.

Revenind la proiectul Statuii Aviatorilor, în iulie 1927, comitetul i-a cerut Lidiei Kotzebue să realizeze o machetă la scara 1/4 până pe 1 octombrie. Din cauza timpului scurt și a faptului că se angajase în alte lucrări, aceasta nu a putut răspunde cerinței și s-a adresat sculptorului Ion Jalea pentru a-i comisiona acestuia realizarea statuilor. Jalea a refuzat oferta, dar l-a recomandat pe tânărul său student Iosif Fekete. Datorită lui, pe 27 octombrie 1927 comitetul a putut aproba definitiv lucrarea.

În anii 1928-1929 sculptorul Iosif Fekete a realizat cele patru sculpturi de la baza monumentului în argilă și le-a turnat în gips în mărime naturală. Pentru a reprezenta trupul Icarului a folosit o imagine a boxerului Joe Louis, prezent în acea perioadă la București, iar pentru cap s-a inspirat dintr-un album cu piloți celebri. În 1930 lucrarea putea fi turnată în bronz, însă, din cauza faptului că suma necesară pentru achiziționarea materialelor nu se strânsese și, în plus, nci nu se stabilise locul în care urma să fie amplasat monumentul, s-a întârziat finalizarea sculpturii. În cele din urmă statuile au fost turnate în bronz la Turnătoria V.V. Rășcanu din București, iar lucrarea a fost terminată în iunie 1935.

La dezvelirea monumentului, care a avut loc pe 20 iulie 1935, de Sfântul Ilie, considerat protector al aviatorilor, au participat regele Carol al II-lea, reprezentații autorității aeronautice, atașații militari la București, iar evenimentul a fost încheiat cu o paradă militară prezentându-se onoruri zburătorilor eroi inscripționați pe listele de pe monument.

După teminarea Statuii Aviatorilor, Lidia Kotzebue s-a retras la moșie, dar a continuat să lucreze. Avea să moară de cancer pe 13 iunie 1944, fiind înmormântată în interiorul bisericii de la Moara Domnească, acolo unde se afla îngropată și Paulina, soacra ei, ctitoră a bisericii din localitate, dar și tatăl acesteia, moșierul Nicolae Mavros, și unde avea să fie înmormantat, în 1947, și generalul Pavel Kotzebue.

În paralel, în aceeași perioadă, tânărul Fekete cunoaște celebritatea. Realizează și alte lucrări, unele dintre ele astăzi dispărute – „Diana”, „Capitel”, „Sf. Francisc de Assisi”, „Taurul”, reliefurile portalului Ministerului de Justiție, monumentul „Îngeri”, reliefurile cavoului Craja și monumentul funerar al aviatorului Dumitru Hubert, ultimele trei în Cimitirul Bellu, reliefurile de pe placa de comemorare a Sanatoriului Moroieni, reliefurile de la Institutul Surorilor de Ocrotire de la Spitalul Colentina din București, monumentul scriitorului Alexandru Sahia din Comuna Mănăstirea, sculptura monumentală „Sf. Anton de Padova” din biserica franciscanilor din Novi Sad.

O altă operă celebră a sculptorului Iosif Fekete, realizată după un proiect al arhitectului Octavian Mihălțan, este Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia, aflat în fața porții a treia a cetății Alba Carolina. Obeliscul, cu o înălțime de 22,5 metri, a fost ridicat în 1937, în doar câteva luni, din inițiativa Societății ASTRA, și a fost inaugurat în prezența regelui Carol al II-lea și a lui Mihai, voievod de Alba Iulia. În interiorul soclului care sprijină obeliscul se află o celulă simbolică cu inscripția: Smerită închinare lui Horea, Cloșca și Crișan, în partea de est, o Victorie Înaripată ținând în mână o cunună de lauri, iar în partea de vest un basorelief reprezentându-i de Horea, Cloșca și Crișan.

Iosif Fekete se căsătorește în 1933 cu tânăra Anisia Dumitru, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1945, cuplul se stabilește definitiv la Oradea, unde artistul va realiza cea mai mare parte a lucrărilor sale.

Printre ele se numără bustul lui Mark Twain din Parcul Herăstrău, Poștașul aflat în holul Poștei din Oradea, un relief cu temă sportivă aflat în holul gării Arad, bustul lui Iosif Vulcan din Parcul Libertății din Oradea, bustul lui George Enescu de la Băile Felix, reliefurile aflate în Policlinica din Salonta, bustul lui Ioan Slavici și cel al lui Nicolae Bălcescu din Oradea și statuia Zburătorul care s-a aflat în holul aeroportului din Oradea.

Sculptorul Iosif Fekete a murit pe 12 octombrie 1979, la vârsta de 76 de ani, la Oradea.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu