RMS Titanic a fost cea mai mare navă aflată în exploatare în momentul în care a intrat în serviciu și a doua dintre cele trei din clasa Olympic operate de White Star Line. Vasul a fost construit pe șantierul naval Harland & Wolff din Belfast, iar segmentul pentru clasa întâi a fost conceput ca vârf al confortului și al luxului, era prevăzut cu sală de sport, piscină, biblioteci, restaurante rafinate și cabine somptuoase. Vasul a plecat în prima și ultima sa cursă din portul britanic Southampton pe 10 aprilie 1912, s-a oprit la Cherbourg, în Franța, și la Queenstown, în Irlanda, înainte de a se îndrepta spre New York. Pe 14 aprilie, la patru zile de la plecare, la aproximativ 600 km sud de coasta Newfoundland, nava a lovit un aisberg.
RMS Titanic, care avea puțin sub 275 de metri lungime, era numele oficial al transatlanticului, iar acronimul însemna Royal Mail Steamer, marcă ce a fost înființată la mijlocul secolului al XIX-lea și desemna excelența în servicii, în jur de 200 de vase primind această recunoaștere.
Viteza maximă a navei era de 23 de noduri, cca 42,5 km/oră, foarte mare, având în vedere că în prezent viteza medie a unei nave de croazieră este de 20 de noduri pe oră, iar Harmony of the Seas, a companiei Royal Caribbean, ajunge la o viteză maximă de 25 de noduri. Doar trei dintre cele patru coșuri de fum ale Titanicului erau funcționale pentru evacuarea fumului din sala cazanelor, cel de-a patrulea fiind adăugat din considerente estetice. Pachebotul era departe de a fi o navă ușoară, cântărind aproximativ 46.000 de tone și ardea peste 600 de tone de cărbune pe zi în cele 159 de cuptoare ale sale care încălzeau 29 de cazane.
Construcția transatlanticului a costat peste 7 milioane de dolari, echivalentul a 184 milioane de dolari astăzi, nava a fost construită în 26 de luni și, conform datelor tehnice, pentru realizarea corpului de 26.000 de tone s-au folosit 3 milioane de nituri. Ancora principală cântărea 16 tone și a costat mai mult de 30.000 de lire sterline, fiind necesari douăzeci de cai pentru a o transporta de la locul de fabricație din orașul Netherton până la gara din Dudley.
Pasagerii care și-au putut permite bilete la clasa întâi s-au bucurat de un tratament absolut excepțional, aveau acces pentru relaxare în mai multe cafenele sau în grădinile de ceai, puteau citi liniștiți în bibliotecă sau puteau juca tenis pe un teren special amenajat. În plus, la îmbarcare au primit un repertoriu care conținea 352 de piese pe care orchestra de la bord le știa la perfecție și puteau comanda, după bunul plac, orice melodie din lista respectivă.
Nu de aceleași condiții se bucurau însă pasagerii de la clasa a III-a, care plătiseră între 3 și 9 lire sterline pentru a traversa Atlanticul. Pentru cele 706 persoane fuseseră prevăzute doar două căzi de baie, iar spațiile de cazare nu erau la fel de generoase ca cele de la clasa I sau a II-a, dar, chiar și așa, erau mai bune decât pe multe alte nave ale vremii, reflectând standardele pe care White Star Line le adoptase pentru călătoriile transatlantice. Ultima cină servită pasagerilor de la clasa întâi la restauranul lui Luigi Gatti a fost o masă cu 11 feluri, în meniu fiind stridii, filet mignon și ecler de vanilie cu ciocolată.
Aisbergul care a lovit vasul a fost observat pentru prima dată la ora 23:30, ofițerul de cart fiind cel care a dat alarma, dar tentativa de a schimba cursul navei a eșuat. Se estimează că blocul de gheață avea circa 120 de metri lungime, iar înalțimea deasupra apei era de aproximativ 30 de metri. În momentul impactului, aisbergul a făcut o gaură de 90 de metri în carena și inițial căpitanul Edward Smith a crezut că Titanicul a trecut peste vârful lui, dar realitatea era alta: cinci compartimente fuseseră deja inundate cu apă, iar prova începea să se scufunde.
Este posibil ca o iluzie optică să fi împiedicat reperarea aisbergului la timp. Potrivit istoricului Tim Maltin, condițiile atmosferice din noaptea în care nava s-a scufundat au cauzat probabil fenomenul de superrefracție, care ar fi putut camufla aisbergul, iar acest lucru poate explica de ce nu a fost observat decât în ultima clipă, când deja era prea târziu.
În momentul naufragiului, la bordul transaltanticul se aflau 2.223 pasageri și membri ai echipajului, dintre care 1.517 nu au reușit să supraviețuiască, dar nava nici măcar nu era la capacitate maximă, pentru că, în conformitatea cu cartea tehnică, putea transporta peste 3.500 de oameni.
Titanicul s-a scufundat foarte repede. Nava s-a rupt în două, iar prova a ajuns pe fundul oceanului cu o viteză estimată de 56 km/h, în timp ce pupa a coborât cu aproximativ 80 km/h.
Prima barcă de salvare a fost lansată la apă abia la o oră după ce nava a fost avariată, dar, din păcate, deși transatlanticul ar fi trebuit să fie echipat cu 64 de bărci de salvare, avea doar 20, iar cele mai multe dintre ele nu au fost ocupate la capacitatea maximă de 65 de persoane.
O simulare de salvare cu bărci care fusese programată în ziua naufragiului a fost anulată din motive necunoscute, decizia fiind luată, se pare, chiar de căpitanul Edward Smith.
Doar 23 din cei 908 membri ai echipajului erau femei, iar dintre acestea numai trei au murit, în timp ce, dintre cei 885 de bărbați din echipă, 693 și-au pierdut viața. Mai puțin de o treime dintre cei aflați la bordul navei au supraviețuit, numărul celor care s-au întors acasă fiind 705, aproximativ 61% fiind pasageri de la clasa întâi. Doar 25% dintre călătorii de clasa a treia au scăpat cu viață.
Conform măsurătorilor efectuate de pe nava SS Californian, care se afla în apropierea Titanicului în momentul naufragiului, temperatura apei era de minus 2,2 grade Celsius, iar specialiștii în salvări marine estimează că un corp uman poate supraviețui până la 45 de minute în apă la o asemenea temperatură.
Orchestra Titanicului a cântat mai bine de două ore în timp ce nava se scufunda, dar niciunul dintre supraviețuitori nu-și mai amintește numele melodiilor. În producția “Titanic” a lui James Cameron una dintre piesele interpretate a fost “Nearer, My God, to Thee” (Mai aproape, Dumnezeul meu, de tine”), despre care se crede că a fost și ultima melodie interpretată în acea noapte.
Scufundarea vasului, de la momentul în care a fost lovit de aisberg până când nu a mai fost văzut niciun vârf de catarg de către supraviețuitorii din bărcile de salvare, a durat fix două ore și 40 de minute. În primul său articol despre tragedie, The New York Times a publicat un titlu care susținea că transatlanticul s-a scufundat în patru ore, dar cititorii au aflat mai târziu că nava a fost înghițită de ape într-un ritm mult mai rapid.
Treisprezece cupluri proaspăt căsătorite se aflau în luna de miere pe Titanic. Printre ele erau Nellie Stevenson și John Pillsbury Snyder, nepotul fondatorului gigantului alimentar Pillsbury, cei doi tineri fiind printre norocoșii care au primit locuri în bărcile de salvare.
Edmond și Michel Navratil, doi băieți care fuseseră răpiți de tatăl lor din Anglia pentru a fi duși în Statele Unite, au intrat în istorie ca fiind singurii copii care au supraviețuit pe cont propriu și au fost supranumiți după aceea “Orfanii Titanicului”. Ultima dată când tatâl lor a fost văzut în viață a fost când și-a așezat copiii într-o barcă de salvare.
Millvina Dean era cea mai tânără pasageră de la bord, avea doar două luni când a început călătoria, dar a fost și cel mai longeviv supraviețuitor al Titanicului. Femeia a murit la vârsta de 97 de ani, în 2009.
John Jacob Astor IV a fost cel mai bogat om de la bord, urma să intre în posesia unei averi în valoare de 85 de milioane de dolari, adică aproximativ 2 miliarde de dolari în prezent, dar a murit în naufragiu.
Charles Joughin, brutarul-șef al restaurantului s-a menținut în apa rece de -2 grade Celsius timp de două ore înainte de a fi recuperat. Bărbatul a declarat, după ce a fost salvat, că sticla de whisky pe care o băuse înainte ca nava să se scufunde i-a menținut temperatura corpului și l-a salvat de la îngheț.
Ida Straus, o femeie în vârstă de 62 de ani, nu a vrut să se urce în barca de salvare fără soțul ei, Isidor. Proprietari ai lanțului de magazine Macy’s din New York, cei doi împărtășesc poate una dintre cele mai sfâșietoare povești de dragoste de pe Titanic. Bărbatul, deși i s-a oferit un loc, l-a refuzat știind că la bord mai sunt încă femei și copii, astfel că cei doi au pierit împreună în apele înghețate.
Doi câini, un pomerian și un pekinez dintre cele nouă patrupede care se aflau pe Titanic, au fost salvați de stăpânii lor, care i-au luat în brațe în momentul în care au coborât în bărcile de salvare.
Navele care au ajuns la locul naufragiului au recuperat doar 306 cadavre, cele mai multe dintre ele fiind transportate la Halifax, Nova Scoția, unde au fost înmormântate.
Milioane de oameni au așteptat cu înfrigurare informațiile publicate de ziare despre cei 700 de supraviețuitorii aduși de vasul RMS Carpathia la New York, iar aceștia au fost întâmpinați de o mulțime de 40.000 de curioși.
Rămășițele navei nu au fost găsite decât în 1985, la 73 de ani de la data naufragiului, de dr. Robert Ballard de la Institutul Oceanografic Woods Hole din Massachusetts, care a fost însoțit de o echipă de scafandri americani și francezi, cercetătorii descoperind epava cu ajutorul unui submarin robot.
Vestigiile Titanicului se află la aproape patru kilometri sub apă, la aproximativ 600 km de coasta Newfoundland, Canada. Vasul s-a rupt în două, iar distanța dintre cele două bucăți aflate pe fundul oceanului este de aproximativ 600 de metri.
Conform datelor științifice, o bacterie care a fost numită Halomonas titanicae și se hrănește cu rugină după ce aderă la suprafețele de oțel afectează în fiecare zi starea epavei, iar crustele care apar în fotografiile subacvatice nu sunt altceva decât colonii de astfel de microorganisme.
De-a lungul timpului au fost recuperate 6.000 de relicve de pe vas, printre ele aflându-se o vioară care s-a vândut cu 1,7 milioane de dolari în 2013. În septembrie 2015, un colecționar privat a cumpărat meniul ultimului prânz al pasagerilor de la clasa I pentru o sumă de 88.000 de dolari. Din veniturile obținute de filmul “Titanic” (2,2 miliarde de dolari la nivel mondial) al lui James Cameron din 1997 se estimează că s-ar putea construi 11 nave Titanic, prețul uneia singure, dacă ar fi concepută astăzi, ajungând la aproape 200 de milioane de dolari.
Naufragiul Titanicului a rămas timp de 112 de ani o poveste fascinantă despre drame umane, sacrificii și tragedii îngrozitoare, a inspirat filme, documentare, cărți, piese muzicale, teorii ale conspirației și mii de articole de presă. Imediat după scufundare, au apărut cărți poștale și zeci de suveniruri, de la cutii de bomboane de tablă până la farfurii, pahare de whisky și chiar ursuleți de pluș de culoare neagră.
Printre cele mai cunoscute producții cinematografică despre transatlantic sunt “Titanic”, film realizat de Jean Negulesco în 1953, „A Night to Remember” filmul lui Roy Bakerîn din 1958 și, bineînțeles, “Titanic”-ul lui James Cameron, realizat în 1997.
surse:
Encyclopedia Titanica
Lord Mersey, The Loss of the Titanic, 1912
Elaine Landau, Heroine of the Titanic: The Real Unsinkable Molly Brown, 2001
Walter Lord, A Night to Remember, 1976
USA Today, aprilie – mai 1912
