HomeEroii României moderneEroi uitațiIrina și Ion I. Câmpineanu, constructori ai României moderne

Irina și Ion I. Câmpineanu, constructori ai României moderne

Câmpineanu
DS TW

Ion Câmpineanu s-a născut pe 10 octombrie 1841 la București și a fost fiul pașoptistului Ion Câmpineanu și al Catincăi Dudescu-Caribol. Devenit primar al Capitalei, apoi ministru de Finanțe și de Externe, a fost considerat o speranță a politicii românești în a doua parte a secolului al XIX-lea:

“Era omul destinat şi pregătit ca să urmeze lui Ion Brătianu la şefia Partidului Liberal. Urmaş al unui mare român, purtând un nume popular şi cinstit în ţară, om cu avere însemnată, deci la adăpostul ispitelor şi al bănuielilor, om cinstit sufleteşte, având atât cultura scolastică a epocii, cât şi cunoştinţele elementare care pe atunci făceau bagajul omului politic, liberal foarte moderat, fără nici o izbucnire democratică, viţă de boier şi om de bună societate, avea tot ce-i trebuia pentru ca să devie un şef de partid. După cum pe un ofiţer destinat celor mai înalte grade trebuie să-l treci prin toate specialităţile, tot astfel pe Ion Câmpineanu primul ministru l-a plimbat prin numeroase administraţii şi ministere: primar al Capitalei, ministru de finanţe, de justiţie, de externe, de interne…

În alte ţări mai coapte, oamenii sunt numiţi în capul departamentelor numai după ce au învăţat îndestul mai dinainte şi au dobândit reputaţia specialităţii. La noi, politicianii sunt aduşi la ministere pentru ca să înveţe. Să înveţe adică de la secretarii generali, de la şefii de servicii şi de la şefii de biurouri. Blajină ţară!

Dar Ion Câmpineanu, care n-a avut vremea în ţara aceasta ca să facă nici bine, nici rău, n-a putut realiza visul lui Ion Brătianu. O boală crudă îl atacă prematur și-l doborî tocmai în puterea vârstei. A dat, în cariera lui politică, dovezi de consecvenţă, de onestitate, a fost credincios şefului, tocmai fiindcă se pregătea să devină şi el şef, dar n-a lăsat după el nici o urmă”, relatează memorialustul Constantin Bacalbașa în “Bucureștii de altădată”.

În 1880, după înființarea Băncii Naționale, Ion I. Câmpineanu a fost numit primul președinte și guvernator al celui dintâi consiliu al instituției.

“Ce a realizat pentru țară Banca Națională a României nu poate fi cuprins într-o scurtă dare de seamă sau un articol de gazetă. Binele și ajutorul ei s-au simțit în toate ramurile de activitate românească.

Câmpineanu

În primul rând, de la 1880 până la 1916 a scăpat mica negustorime din ghearele cămătarilor, dând un avânt nemărginit clasei mijlocii a țării. Al doilea, prin faptul că statul își avea capitalul său în bancă, precum și controlul lui asupra întrebuințării banilor dădea o mai mare siguranță celor ce voiau să-și pună la păstrare capitalurile. Apoi, înființarea creditului agricol, pentru micile bănci sătești, a făcut ca agricultura să propășească”, scria ziarul Albina despre activitatea BNR.

Ion I. Câmpineanu a încetat din viață pe 13 noiembrie 1888, la doar 47 de ani. Ziarul Universul consemna la dispariția sa:

“Aflăm cu durere că Ion Câmpineanu, unul din cei mai cinstiți și importanți membri ai partidei liberale, fost ministru de externe, guvernator al Băncii Naționale, a murit.

Fostul ministru a sucombat în urma unui brusc atac de hemoragie cerebrală, pe care din nenorocire starea sa de sănătate îl anunța de mai mult timp. După dorința formală și reiterată a familiei, nu se vor da onorurile oficiale. Guvernul decisese ca să fie reprezentat prin prezidentul Consiliului, însă familia a cerut să nu dea urmare acestei deciziuni. Corpul va fi transportat diseară la cimitirul Bellu și înmormântarea va fi mâine. Credem a fi interpreții sentimentului general exprimând adânci regrete pentru pierderea unui om care a fost pururea un model de probitate și pururea devotat serviciului public.”

Fostul director al Băncii Naționale a murit sărac, iar colegii săi liberali au propus alocarea unei sume lunare de 1.200 de lei în beneficiul văduvei, Irina Câmpineanu, și a celor patru copii orfani (Ștefan, Cantemir, Eliza și Maria Irina), dar parlamentarii au refuzat solicitarea.

Despre Irina Câmpineanu (fiică a lui Ștefan Bellu și a Elisei Știrbei, deci nepoata lui Barbu Știrbei), soția lui Ion Câmpineanu, se știe că a condus, în timpul Războiului de Independență, alături de Maria Rosetti, Elena Cantacuzino, doctorii Sergiu și Ludovic Fialla spitalul „Independența” al Crucii Roșii. În 1906, a fondat Crucea Roșie a Doamnelor din România, care și-a propus pregătirea personalului medical și strângerea de fonduri în folosul celor fără posibilități. Organizația a fuzionat în 1915 cu Crucea Roșie Română, ce fusese întemeiată în 1876.

Autoare a unei cărți despre igiena copilului, “Simples causeries d’une mere”, semnată cu pseudonimul „Kiajna”, ce apăruse în 1887 la Paris și București, Irina Câmpineanu a fost aleasă președintă de onoare a societății unificate.

“De o statură milocie, cu chipul de-o blândețe și finețe de trăsături care trădau rasa unui lung șir de boieri pământeni, Irina Câmpineanu, născută Știrbey, ar fi putut trăi viața de huzur, de petreceri și fast a atâtor fiice ale elitei. Dar sufletul ei de o esență cu totul superioară era frământat de alte idealuri decât acela de a străluci prin saloane și foarte tânără, încă în anul

Câmpineanu
sursa: MNIR

1877, în mijlocul gloanțelor și al obuzelor din Războiul Neatârnării, statura delicată a Irinei Câmpineanu începu să treacă neobosită din cort în cort, din rănit în rănit.

Acolo, pe câmpul de luptă, ea formă primele echipe sanitare de la Turnu-Măgurele. Alături de regina Elisabeta, care o iubea ca pe o soră, Irina Câmpineanu își petrecu ceasuri întregi într-o activitate fără de preget, punând bazele societății de Cruce Roșie a Doamnelor române.

În ambele Principate Unite apoi, zi cu zi, oră cu oră, Irina Câmpineanu luptă, chemă la ea toate sufletele mari de femeie, cercetă de aproape alte țări pentru Crucea Roșie și, întorcându-se în țară, nu se lăsă ademenită de pacea din juru-i și plină de prevedere nu părăsi o clipă postul ei din fruntea Societății Milei.

La cuvântul ei încurajator, la sfaturile și îndemnurile ei, nenumărate femei din toate straturile sociale alergară, populară clinicele, învățară cum se alină o durere, cum se pansează o rană, și Marele Război găsi pregătită pe femeia română.

Cine, în acele zile de frământare, când străzile vuiau de cântece patriotice, când nu era suflare românească să nu ceară intrarea în război, nu își amintește de casa cea albă a Irinei Câmpineanu din Calea Victoriei unde, ca un general al Carității și Lecuirii, străjuia prezidenta Crucii roșii a doamnelor române, Irina Câmpineanu?

Mii de femei au trecut atunci pragul locuinței ei, mame și soții, surori și logodnice ale celor ce plecau. Pe toate le primea cu zâmbet bun, cu vorbă înțeleaptă, prezidenta le întreba ce știu, le repartiza sau le punea să învețe delicata misiune de lecuitoare. Iar în frigurile primelor lupte, în jalea primelor pierderi, Irina Câmpineanu a stat mereu de veghe cu vorba ei cumpănită, privirea senină și graiul încurajator. Pildă vie, numele ei va fi pururi legat de Societatea Crucii Roșii a Doamnelor și figura ei blândă va rămâne sculptată în memoria tuturor celor care au avut fericirea să-i asculte graiul și îndemnările bune”, consemnau gazetele interbelice.

Distinsa doamnă Câmpineanu a încetat din viață la începutul lunii noiembrie 1920, la vârsta de 66 de ani, la locuința sa din Calea Victoriei nr. 145, și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu.

Cantemir, unul dintre fiii ei, a devenit căpitan de armată și a fost pasionat de aviație, fiind unul dintre cei mai curajoși piloți din perioada antebelică. Aviatorul a murit în mai 1916, în timp ce făcea un zbor de încercare cu aparatul Parasol-Bleriot, pe aerodromul Băneasa. Despre următoarea născută, Eliza (1870 – 1946), se știe că a fost în copilărie model pentru mai multe schițe ale pictorului francez Edouard Manet. Un tablou care o înfățițează, “Portrait of Line Câmpineanu”, a aparținut familiei și a fost vândut în 1936, la Paris, chiar de Eliza, căsătorită cu Grigore Greceanu. Pânza a fost achiziționată, se pare, de colecționarul american Nelson, care a donat Muzeului Atkins din Kansas colecția sa. Inițial portretul se aflase în proprietatea familiei, păstrat chiar în casa modelului, care între timp îmbătrânise și sărăcise.

Mezina familiei, Maria Irina Câmpineanu, s-a căsătorit cu Constantin Sturdza, nepotul lui Vasile Sturdza, primul președinte al Înaltei Curți de Casație.

Irina și Ion I. Câmpineanu, fondatori ai unor instituții de mare prestigiu în societatea românească interbelică – Banca Națională și Crucea Roșie – merită readuși în atenția contemporanilor, pentru că, prin dăruirea și munca lor neobosită, au contribuit la construcția României moderne.

DS TW
No comments

leave a comment