Anne de Cleves s-a născut pe 22 septembrie 1515 la Düsseldorf și a fost a doua fiică a lui Ioan al III-lea, Conte de Mark, și a soției acestuia, Maria, Ducesă de Jülich-Berg. Tatăl copilei a fost influențat de Erasmus și a urmat o cale moderată în cadrul Reformei Protestante, fiind un oponent al împăratului Carol al V-lea. După moartea lui, fratele Annei, William, a devenit Duce de Jülich-Cleves-Berg, iar în 1526, sora ei mai mare, Sibylle, s-a căsătorit cu Ioan Frederic, Elector de Saxonia, considerat “campionul Reformei”.
În 1527, la vârsta de 11 ani, copila a fost logodită cu Francisc, fiul în vârstă de 9 ani al lui Antoine, Ducele de Lorena, dar logodna a fost considerată nelegală și a fost anulată în 1535. Familia a fost considerată, în urma Armistițiului de la Nisa, aliată a regelui Henric al VIII-lea al Angliei, iar premierul britanic Thomas Cromwell l-a încurajat pe rege să o ia de soție pe una dintre fiicele ducelui.
Artistul Hans Holbein cel Tânăr a fost trimis la Düren pentru a picta portretul Annei și al surorii ei mai mici, Amalia, fiecare dintre ele fiind considerată o potențială soție, iar regele i-a cerut artistului să fie cât mai fidel posibil, ca să poată face o alegere corectă. A fost aleasă Anne, iar negocierile pentru aranjarea căsătoriei s-au desfășurat până în martie 1539, fiind supervizate chiar de Thomas Cromwell, care a întocmit tratatul de căsătorie ce a fost semnat pe 4 octombrie în același an, regele fiind de acord să plătească o sumă de 100.000 de florini fratelui miresei.
Din păcate, tânăra nu primise educație potrivită rangului său, era pricepută doar la gherghef și îi plăcea să joace cărți. Putea să citească și să scrie, dar numai în germană, însă era considerată blândă, virtuoasă și docilă, motiv pentru care a fost recomandată ca o soție potrivită pentru Henric.
Suveranul a cunoscut-o în 1540, de Anul Nou, la Abația Rochester. În momentul în care regele a intrat, conform tradiției, deghizat în camera în care era cazată tânăra, Anne se uita pe fereastră, el a îmbrățișat-o și a sărutat-o, apoi au schimbat câteva cuvinte. Potrivit mărturiei însoțitorilor, Henric a fost dezamăgit când a văzut-o, pentru că nu era deloc așa cum îi fusese descrisă. Cuplul s-a întâlnit apoi oficial pe 3 ianuarie pe Blackheath, în afara porților parcului Greenwich, unde a fost organizată cu această ocazie o recepție grandioasă.
Henric l-a îndemnat a doua zi pe premierul Cromwell să găsească o modalitate legală ca mariajul să nu se mai realizeze, dar acest lucru părea imposibil fără a pune în pericol alianța cu germanii. În ciuda încercărilor de a evita mariajul, cei doi s-au căsătorit pe 6 ianuarie 1540 la Palatul Regal din Greenwich, dar uniunea lor nu a fost consumată niciodată.
În februarie 1540, într-o discuție cu contesa de Rutland, tânăra soție l-a lăudat pe rege ca fiind un soț bun, povestind:
“Când se culcă, mă sărută, mă ia de mână și îmi spune “Noapte bună, iubito”, iar dimineața mă sărută și își ia rămas bun de la mine spunându-mi “dragă”.
Pe 24 iunie, Annei i s-a poruncit să părăsească curtea regală, iar pe 6 iulie a fost informată despre decizia soțului ei de a anula căsătoria. La scurt timp după aceea, reginei neîncoronate i s-a cerut consimțământul pentru anularea mariajului, iar ea a fost de acord, astfel că scurta relație a fost desfăcută pe 9 iulie 1540.
Anne a primit mai multe reședințe generoase, inclusiv Palatul Richmond și Castelul Hever, foștii soți au devenit buni prieteni, ea a fost considerată un membru de onoare al familiei regale și a fost numită “sora iubită a lui Henric”, era invitată des la curte și, din recunoștință pentru că nu a contestat anularea mariajului, regele a decretat că are prioritate față de toate femeile din Anglia, cu excepția soției și a fiicelor sale.
În felul acesta, el a fost liber să se căsătorească cu cea de-a cincea sa soție, Catherine Howard, care avea la acel moment 15 sau 16 ani și pe care regele o numea “un trandafir fără ghimpi”. Adolescenta avea să-i fie parteneră doar un an și patru luni, fiind decapitată din ordinul suveranului. Următorea și ultima soție a regelui a fost văduva Catherine Parr, care l-a ajutat să se împace cu fiicele lui, Lady Mary și Lady Elizabeth.
Henric a murit în 1547, succesorul lui, tânărul Eduard al VI-lea, a murit și el în 1553, iar Anne, care locuia la un castel vechi din regiunea Chelsea din Londra, a început să se simtă rău la mijlocul lunii iulie 1557 și a decis să-și facă testamentul. În act îi menționează pe fratele, sora și cumnata sa, precum și pe viitoarea regină Elisabeta I.
Suverana neîncoronată a murit pe 16 iulie 1557, cu opt săptămâni înainte de a împlini patruzeci și două de ani, cel mai probabil cauza decesului fiind cancerul, și a fost înmormântată la Westminster Abbey pe 3 august, într-un mormânt situat în apropiere de cel al regelui Eduard Confesorul.
