María del Carmen Angoloti y Mesa, Ducesă de Victoria și Contesă de Luchana, s-a născut pe 7 septembrie 1875 la Madrid, fiind fiica lui Carmen Mesa și a lui Joaquín Angoloti y Merlo, senator al provinciei Orense și președinte al Camerei de Comerț din Madrid. Tânăra s-a căsătorit cu Pablo Montesinos Espartero, al 3-lea Duce de Victoria și al 3-lea Conte de Luchana, care era colonel de cavalerie, și în 1911 a devenit doamnă de onoare a reginei Victoria Eugenia a Spaniei.
Carmen Angoloti a fost cea care a organizat activitatea Crucii Roșii Spaniole în timpul Războiului Rif, iar după război, între 1924 și 1927, a fost inspector general al spitalelor din Marocul spaniol.
Ducesa s-a alăturat Crucii Roșii în 1913, colaborând la înființarea rețelei de spitale a instituției în Spania și obținând ea însăși titlul de asistentă medicală în 1920. În 1921, pe când se afla în vacanță la San Sebastian, chiar în timpul unei petreceri organizate în grădina palatului său, a venit vestea înfrângerii armatei spaniole, eveniment cunoscut sub numele de “Dezastrul Annual”, în Războiului Rif. Conflictul începuse în 1911 între Spania (mai târziu aliată cu Franța) și triburile berberilor din regiunea muntoasă Rif din Maroc, care erau conduse de Abd el-Krim.
Confruntarea dramatică s-a produs între 22 iulie și 9 august 1921, în apropierea orașului marocan Annual, situat între Melilla și Golful Al Hoceima, și a provocat moartea a aproximativ 11.500 de membri ai armatei spaniole, 9.000 de spanioli și 2.500 de riffani încadrați de partea spaniolă în unități indigene, aproape toți uciși în timp ce fugeau de adversari.
Nu există date despre pierderile din rândul forțelor rebele, dar acestea au fost minime, pentru că, de fapt, nu a existat nicio confruntare între cele două armate, ci mai degrabă o fugă și hărțuire. Înfrângerea a dus la redefinirea politicii coloniale a Spaniei și la o criză politică care a pus sub semnul întrebării domnia regelui Alfonso al XIII-lea.
Tulburările create de „Dezastrul Annual” și acuzațiile că regele a organizat prost confruntarea încheiată cu acest masacru au fost mai târziu cauzele loviturii de stat și ale dictaturii lui Miguel Primo de Rivera. Războiul Rif este și astăzi controversat în rândul istoricilor. Unii îl văd ca pe o etapă a procesului de decolonizare din Africa de Nord, iar alții îl consideră unul dintre ultimele războaie coloniale, pentru că a fost decizia spaniolilor de a cuceri pe Rif-ul, în speranța consolidării protectoratului lor în Maroc, dar, în orice caz, războiul a lăsat răni profunde de ambele părți.
În condițiile pierderilor dezastruoase de vieți omenești, Regina Victoria Eugenie de Battenberg a decis să trimită la Melilla o misiune de ajutor pentru Crucea Roșie, încredințându-i Mariei del Carmen Angoloti conducerea operațiunilor.
Ducesa a plecat imediat spre Maroc, în fruntea unui grup de asistente medicale. În Melilla se afla deja colonelul Francisco Triviño, cel care organizase un centru de îngrijire pentru răniți, dar asistenta a impus o serie de reguli stricte, printre ele fiind clasificarea bolnavilor în funcție de severitatea rănilor, nu de gradul militar, controlul strict al perioadei postoperatorii, îmbunătățirea alimentației și monitorizarea curățeniei, aspecte complet neglijate în spitalele militare până atunci.
Datorită activității neobositei María del Carmen Angoloti în fruntea Crucii Roșii, autoritățile au reușit să deschidă două spitale noi pentru răniți în Melilla. Primul dintre ele, inaugurat în 1921, avea 86 de paturi, iar cel de-al doilea a fost deschis în 1922 și avea 150 de paturi. Alte două spitale temporare au fost instalate mai târziu, unul în Larache, în 1923, și al doilea în Tetouan, în 1924.
Politicianul Indalecio Prieto spunea despre ea în 1921: “Am venit în Maroc cu Ducesa, singura eroină a acestui război, o femeie admirabilă care a vindecat și mângâiat răniții, s-a rugat pentru cei morți, le-a bătut cu mâinile ei cuie în sicrie. Ea și o jumătate de duzină de doamne sunt singurele din întreaga aristocrație spaniolă care au luptat în Melilla cu durere, în zilele nesfârșite ale războiului.
Celelalte au rămas la Madrid, pentru a scoate în evidență uniformele de asistente medicale în ceremonii și festivități, pentru a le apărea portretele în revistele ilustrate. Ducesa muncește ore întregi în spital și se întoarce noaptea să-și continue munca umanitară și să facă miracole, iar răniții ei sunt mai bine îngrijiți și mai bine hrăniți decât în spitalele statului”.
După încheierea misiunii, doamna Angoloti s-a întors acasă, dar în momentul proclamării celei de-a Doua Republici a părăsit Spania pentru a o însoți un timp pe regină în exilul acesteia la Roma, apoi a revenit în țara natală.
În timpul Războiului Civil Spaniol, ducesa a fost arestată de republicani și la scurt timp după eliberare, pe 3 noiembrie 1935, soțul ei, Pablo Montesinos Espartero, a fost împușcat. În 1939, Carmen Angoloti a fost numită președinte al spitalelor Crucii Roșii din Spania, funcție pe care a deținut-o până la moartea ei, pe 4 noiembrie 1959.
Galerie foto: