Caterina de Aragon s-a născut pe 16 decembrie 1485 la Palatul Arhiepiscopal din Alcalá de Henares de lângă Madrid, fiind cel mai mic copil supraviețuitor al regelui Ferdinand al II-lea al Aragonului și al reginei Isabela I a Castiliei. Fetița era micuță de statură, avea părul roșcat și lung, ochi albaștri, o față rotundă și tenul neted. A fost educată de un tutore numit Alessandro Geraldini, care i-a oferit lecții de aritmetică, drept canonic și civil, literatură clasică, genealogie și heraldică, istorie, filosofie, religie și teologie, știa să vorbească, să citească și să scrie în spaniolă și latină și cunoștea franceza și greaca, dar a primit și cunoștințe de gătit, dans, desen, broderie și bune maniere.
Încă de la o vârstă fragedă prințesa a fost considerată o soție potrivită pentru Arthur, Prințul de Wales, moștenitorul aparent al tronului britanic Cei doi s-au căsătorit prin procură pe 19 mai 1499 și au corespondat în limba latină până când Arthur a împlinit cincisprezece ani, moment în care s-a decis că adolescenții erau suficient de mari pentru a se căsători. Caterina a plecat spre Anglia însoțită de ambasadorii Diego Fernández de Córdoba y Mendoza, al 3-lea Conte de Cabra, de Alonso de Fonseca, arhiepiscopul de Santiago de Compostela, și de Antonio de Rojas Manrique, episcopul de Mallorca, în suita ei fiind și un grup de africani, primele peroane din Africa înregistrate oficial la Londra până la acel moment. Infanta, care avea 15 ani, a plecat de la A Coruña pe 17 august 1501 și l-a întâlnit pe Arthur pe 4 noiembrie la Dogmersfield, în Hampshire. Se cunosc puține detalii despre prima lor întâlnire, dar adolescentul i-a trimis o scrisoare socrului său promițându-i că va fi “un soț adevărat și iubitor”. Zece zile mai târziu, pe 14 noiembrie 1501, cei doi tineri s-au căsătorit la Catedrala Sf. Pavel.
Imediat după aceea, Arthur a fost trimis la Castelul Ludlow pentru a prezida Consiliul de Wales și Marches, iar tânăra soție l-a însoțit, dar câteva luni mai târziu amândoi s-au îmbolnăvit, posibil de „boala transpirației” sau „sudoarea engleză”, o maladie infecțioasă, în timpul epidemiei care a afectat Anglia în perioada 1485 – 1551 și care s-a soldat cu circa 3.000.000 de victime. Arthur, prințul de Wales, a murit pe 2 aprilie 1502, lăsând-o pe Caterina văduvă la doar 16 ani.
În acel moment, tatăl băiatului, regele Henric al VII-lea, trebuia să găsească o soluție pentru a evita să returneze zestrea miresei, așa cum prevedea contractul de căsătorie. Pentru că soția sa murise, suveranul britanic s-a gândit să se căsătorească cu tânăra fată el însuși, dar până la urmă decizia a fost să i-l dea de soț pe cel de-al doilea fiul al său, Henric, care era cu cinci ani mai mic decât ea. Tatăl miresei, Ferdinand al II-lea, a amânat cât de mult a putut plata ultimei tranșe din zestrea Caterinei și în acest timp adolescenta a trăit aproape în stare de prizonierat la Durham House din Londra. Într-una dintre scrisorile pe care i le-a scris tatălui, se plângea că este supusă unor tratamente umilitoare și că nu avea resurse financiare pentru a-și susține doamnele de onoare și nici chiar pe ea însăși.
Căsătoria Caterinei cu fratele lui Arthur nu depindea însă doar de cea de-a doua parte a zestrei de la tatăl ei care părea că nu mai vine, ci și de acordarea unei dispense de către Papă, deoarece legea canonică interzicea unui bărbat să se căsătorească cu văduva fratelui său. În final, prințesa a mărturisit că mariajul ei cu Arthur nu s-a consumat niciodată, astfel că, în final, noua căsătorie a putut fi organizată. Cea de-a doua nuntă a Caterinei, care ajunsese între timp la vârsta de 23 de ani, a avut loc pe 11 iunie 1509, la șapte ani după moartea Prințului Arthur. Două săptămâni mai târziu se va organiza și tradiționala procesiune de ajun a încoronării la Westminster și, așa cum era obiceiul, cuplul și-a petrecut noaptea în Turnul Londrei. Duminică, pe 24 iunie 1509, Henric al VIII-lea și Caterina de Aragon au fost unși și încoronați împreună de arhiepiscopul de Canterbury într-o ceremonie fastuoasă la Westminster Abbey, evenimentul fiind urmat de un banchet la Westminster Hall.
Un an mai târziu, regina a rămas însărcinată, dar primul ei copil, o fată, a murit în ziua în care s-a născut, pe 31 ianuarie 1510. Următorul copil, numit Henric, ca și tatăl său, a venit pe lume pe 1 ianuarie 1511 și a murit subit pe 22 februarie 1511. Au urmat încă doi băieți, în 1513 și 1514, ambii decedați și, în cele din urmă, singura fiica supraviețuitoare a cuplului, Mary, viitoarea regină „Bloody Mary”. Ultima sarcină a Caterinei de Aragon a dus la nașterea încă unei fiice, din nefericire tot decedată, în noiembrie 1518.
În 1525, Henric al VIII-lea s-a îndrăgostit de Anne Boleyn, doamna de onoare a reginei Caterina. Cum între timp soția sa nu mai rămăsese însărcinată și părea că nu mai există nicio șansă ca regele să primească mult-doritul moștenitor de sex masculin al tronului, suveranul a început să creadă că mariajul său este blestemat. Pentru a-și găsi un pretext pentru separare, a căutat o confirmare în Biblie și a interpretat că motivul ar fi faptul că s-a căsătorit cu soția fratelui său, chiar dacă mariajul reginei cu Arthur nu fusese consumat.
Curând Henric a devenit obsedat de ideea anulării căsătoriei, iar când i-a propus soției sale să se retragă la o mănăstire, Caterina i-a răspuns sfidător: “Dumnezeu nu m-a chemat niciodată să fiu călugăriță. Eu sunt soția adevărată și legitimă a Regelui”. Suveranul a decis atunci să facă apel la Vatican, acționând fără știrea cardinalul Thomas Wolsey, căruia nu i-a spus nimic despre planurile sale.
William Knight, secretarul lui, a fost trimis la Papa Clement al VII-lea pentru a obține anularea mariajului. În acel moment papa era prizonierul nepotului Caterinei, împăratul Carol al V-lea, după jefuirea Romei din mai 1527, iar Knight nu a reușit să ajungă la suveranul pontif, astfel că s-a întors în Anglia fără niciun rezultat. De-abia în acest moment regele a apelat la Wolsey, care a făcut tot ce a putut pentru a obține o decizie în favoarea lui, mergând până acolo încât a convocat o curte ecleziastică în Anglia. Președintele de ședință urma să fie un reprezentant al Vaticanului, iar Henric și Ecaterina trebuiau să fie convocați în fața instanței ad-hoc, dar cum Papa Clement a aflat la timp, a decis să-l recheme la Vatican pe reprezentantul său la Londra și atunci a devenit clar că suveranul pontif era puțin probabil să anuleze acest mariaj. Vinovat pentru eșecul aranjamentului a fost găsit Wolsey, care a fost demis din toate funcțiile publice în 1529 și a fost mai târziu arestat pentru trădare.
După un an, Caterina de Aragon a fost alungată de la curte, iar apartamentul ei a fost ocupat de Anne Boleyn. Într-o scrisoare pe care i-a trimis-o nepotului, Carol al V-lea, în 1531, mărturisea: “Necazurile mele sunt atât de mari, viața mea e atât de tulburată de planurile inventate zilnic pentru a promova intenția ticăloasă a Regelui, surprizele pe care mi le oferă el și anumite persoane ale consiliului său sunt atât de neplăcute, încât cu siguranță îmi vor scurta viața”.
La scurt timp, capelanul familiei Boleyn, Thomas Cranmer, a fost numit arhiepiscop, apoi Henric s-a căsătorit cu Anne Boleyn într-o ceremonie secretă. Se pare că tânăra era deja însărcinată la acel moment, iar Henric nu a vrut să riște ca potențialul său fiu să se nască nelegitim, deși există alte informații care susțin că Anne a refuzat să aibă relații sexuale cu suveranul înainte de a se căsători cu el.
La sfârșitul anului 1531, Caterina de Aragon a fost trimisă să locuiască la castelul The More, apoi a fost mutată succesiv la Palatul Regal din Hatfield, Palatul Elsyng, Enfield, Castelul Ampthill și Turnul Buckden și, în cele din urmă, a fost apoi transferată la Castelul Kimbolton, unde a fost închisă într-o cameră din care era lăsată să iasă doar pentru a participa la Liturghie. Caterina umbla îmbrăcată doar în cămașa Ordinului Sfântului Francisc și a postit în permanență, dar la un moment dat i s-a permis să primească vizitatori. Una dintre cele mai dure interdicții la care a fost supusă a fost cea de nu fi lăsată să-și vadă fiica, pe Mary și, de asemenea, i s-a interzis să-i scrie. Condiția pe care a pus-o totuși Henric pentru ca mama să-și poată vedea copila era ca ambele să o recunoască pe Anne Boleyn ca noua regină, dar cele două au refuzat categoric.
La sfârșitul lunii decembrie 1535, simțind că nu mai are mult de trăit, Caterina de Aragon și-a făcut testamentul, scriindu-i nepotului ei, împăratul Carol al V-lea, pentru a-i cere să-i protejeze fiica și se pare că i-a scris apoi o ultimă scrisoare lui Henric.
Regina alungată a murit la Castelul Kimbolton, cel mai probabil de cancer, pe 7 ianuarie 1536, la vârsta de 50 de ani. A doua zi, vestea morții ei a ajuns la rege și se spune că, în ziua înmormântării, Anne Boleyn a suferit un avort, apoi au circulat zvonuri că fosta regină ar fi fost otrăvită de Anne sau de Henric. Caterina de Aragon a fost înmormântată la Catedrala Peterborough, dar suveranul nu numai că nu a participat la înmormântare, dar i-a interzis și fiicei lor, Mary, să asiste la funeraliile mamei.
