Artemisia Gentileschi, pictorița care a fost victima unui viol în adolescență

Artemisia Gentileschi s-a născut pe 8 iulie 1593 la Roma și a fost primul copil al pictorului toscan Orazio Gentileschi și al Prudentei Montone. A învățat să picteze în atelierul tatălui ei, fiind mult mai talentată decât frații mai mici, alături de care a lucrat, și, pentru că în acea perioadă stilul lui Orazio era influențat din Caravaggio, și ea a preluat aceeași manieră realistă și tehnica clarobscurului. Prima sa lucrare, realizată la vârsta de șaptesprezece ani, a fost “Suzanna și bătrânii”, tablou despre care s-a spus că ar fi fost realizat cu ajutorul tatălui.

În 1611, Oratio lucra cu pictorul Agostino Tassi la decorarea boltei Cazinoului della Rose din interiorul palatului Pallavicini Rospigliosi din Roma și l-a angajat pe artist pe postul de profesor al fiicei, însă în această perioadă Tassi a violat-o pe Artemisia de mai multe ori. Adolescenta a continuat să aibă relații sexuale cu bărbatul, crezând că urmează să o ceară de soție și având speranța că astfel își va reabilita onoarea. Tassi nu și-a ținut promisiunea și, la nouă luni după viol, Orazio a depus o plângere penală împotriva lui.

Gentileschi l-a învinuit pe Tassi și că i-a furat un tablou din atelier, dar acuzația principală a procesului care a urmat a fost că a dezvirginat-o pe Artemisia. Conform legislației, în cazul în care fata nu ar fi fost virgină înainte de actul sexual, nu ar fi putut depune plângere penală astfel că, în timpul procesului care s-a întins pe o perioadă de șapte luni, adolescenta a fost supusă unui examen ginecologic traumatizant pentru a i se verifica mărturia. În plus, s-a descoperit că Tassi plănuise să-și ucidă soția, întreținuse relații adultere cu cumnata sa și plănuia să fure mai multe dintre picturile lui Orazio. La sfârșitul judecății, bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare, însă nu și-a executat niciodată pedeapsa.

Cercetările care s-au făcut în arhivele procesului arată că, după moartea mamei, Artemisia, care avea la acel moment vârsta de 12 ani, a trăit înconjurată în principal de bărbați. Când avea 17 ani, tatăl ei a închiriat apartamentul de la etajul casei lor unei femei pe nume Tuzia, aceasta fiind cea care i-a permis lui Agostino Tassi să o ducă pe fată în camerele ei în mai multe rânduri. În ziua în care a avut loc violul, Artemisia îi ceruse Tuziei ajutorul, dar chiriașa pur și simplu a ignorat-o și mai târziu a pretins că nu a știut nimic despre ce s-a întâmplat.

La o lună după proces, Orazio a aranjat căsătoria fiicei lui cu Pierantonio Stiattesi, un artist modest, apoi cuplul s-a mutat la Florența, unde Artemisia a devenit o pictoriță de succes la curtea ducală, bucurându-se de patronajul familiei de’ Medici. Se presupune că în această perioadă a pictat Madonna col Bambino, tablou care se află astăzi în Galeria Spada de la Roma. În anul 1618, cei doi au avut o fiică numită Prudentia, care a fost cunoscută și sub numele de Palmira și a devenit și ea pictoriță, sub îndrumarea mamei.

La Florența, Artemisia s-a bucurat de un succes uriaș, fiind prima femeie care a fost acceptată în Accademia delle Arti del Disegno, și a avut relații bune cu cei mai respectați artiști ai epocii. A reușit să obțină protecția unor persoane influente, cum au fost Cosimo al II-lea de’ Medici, Marele Duce de Toscana, și a Marii Ducese Cristina de Lorena și a avut o relație apropiată cu Galileo Galilei, cu care a corespondat pentru o lungă perioadă de timp.

 

În 2011, cercetătorul Francesco Solinas a descoperit 36 de scrisori din anii 1616-1620, care dezvăluie detalii ale vieții personale și situației financiare a Artemisiei în Florența, epistole din care aflăm că pictorița a avut o aventură cu nobilul florentin Francesco Maria Maringhi. În mod curios, soțul ei, Stiattesi, știa de existența acestei relații și chiar îi scria lui Maringhi pe verso-ul scrisorilor de dragoste ale Artemisiei, cel mai probabil pentru că familia beneficia de susținerea financiară a bărbatului. Se pare că în 1620 au început să circule bârfe despre un eventual mariaj între pictoriță și Maringhi, ceea ce a dus la despărțirea lor și revenirea artistei la Roma un an mai târziu.

Tânăra a sosit în capitală în același an în care tatăl ei, Orazio, a plecat să lucreze la Genova, dar, în ciuda reputației și numeroaselor relații pe care le avea, nu și-a găsit locul aici, nu a primit niciunul din comisioanele promise pentru lucrările pe care le-a realizat, iar între 1627 și 1630 s-a mutat la Veneția, probabil în căutarea unor angajamente mai generoase.

În anul 1630, Artemisia s-a mutat la Napoli, un oraș bogat, cu multe ateliere de pictură, în căutarea unor oportunități mai profitabile. Se presupune că a fost invitată să lucreze aici de Ducele de Alcalá, Fernando Enriquez Afan de Ribera, care îi cumpărase deja trei tablouri: Magdalena penitentă, Isus binecuvântând copiii și David cu harpa. În curând pictorița a început să lucreze la tabloul San Gennaro nell’anfiteatro di Pozzuoli, care se află în Catedrala Pozzuoli, a pictat Nașterea lui Ioan Botezătorul, deținut de Muzeul Prado din Madrid, și Corsica e il satiro (“Corsica și satirul”), care se află într-o colecție privată.

În 1638, artista i s-a alăturat tatălui la Londra, la curtea regelui Carol I al Angliei, unde Orazio devenise pictor regal și primise o comandă importantă – decorarea cu alegoria Triumful Păcii și al Artei a plafonului din Casa Reginei din Greenwitch, construită pentru regina Henrietta Maria.

Orazio a murit subit în 1639, iar în 1642, când a început Războiul Civil Englez, Artemisia a părăsit Anglia. Șapte ani mai tîrziu se afla din nou la Napoli, mărturie fiind corespondența cu Antonio Ruffo al Siciliei, care a devenit susținătorul ei în acea perioadă.

Un timp s-a crezut că artista a murit în 1652 sau 1653, însă noi cercetări arată că în anul 1654 accepta încă diverse comenzi, devenind, după înaintarea în vârstă, din ce în ce mai dependentă de asistentul ei, Onofrio Palumbo. Se pare că Artemisia Gentileschi a murit în timpul epidemiei de ciumă care a lovit orașul Napoli în 1656, la vârsta de 59 de ani.

Filmul artistic “Artemisia”, realizat în 1997 de regizoarea Agnes Merlet, care a fost promovat ca fiind “adevărata poveste a pictoriței”, a denaturat adevărul istoric, inducând teza conform căreia artista ar fi consimțit relația cu Tassi, pelicula fiind aspru criticată pentru abordarea care ignoră mărturiile din timpul procesului de viol, dovezi care se află în arhivele din Roma.

 

Galerie foto: