Scriitorul a fost încorporat și a trăit ororile războiului, dar mai ales zbuciumul celor patru ani de prizonierat la ruși
Scriitorul a fost încorporat și a trăit ororile războiului, dar mai ales zbuciumul celor patru ani de prizonierat la ruși
Puțini oameni s-au bucurat în timpul vieții de o glorie atât de mare ca aceea a lui… “Nimeni nu va
Greutățile materiale l-au determinat ca la vârsta de 10 ani să plece la Câmpulung, unde s-a angajat băiat de prăvălie
Una dintre lucrările sale de referință, “Istoria revoluțiunii române de la 1821”, publicată la Craiova, în 1874, a fost un
Memoriile șarlatanului care își spunea prințul Lahovary, marchizul de Passano, prințul de Padova sau ducele de Otranto au fost tipărite
Pe de-o parte, era admirat pentru stilul său rafinat, pe de altă parte, a fost catalogat drept un aristocrat decadent
În anul 1947, doi pictori români au fost primiți în atelierul lui Constantin Brâncuși din Impasse Ronsin, Paris, iar întâlnirea
Potrivit mitologiei, Zeus s-a unit timp de nouă nopți consecutive cu Mnemosyne, iar din această uniune au rezultat muzele, care
În februarie 1925, s-a constituit la București Societatea Scriitoarelor Române. Inițiativa a avut-o Adela Xenopol, sora lui Alexandru Xenopol, și
Pe 15 martie 1892, și-a brevetat invenția și a început să o promoveze, iar patru ani mai târziu, tânărul le-a
Dosare Secrete

Articolele noastre ajung acum și pe WhatsApp.