Cât mi-a fost dat, am ştiut să mă bucur de viaţă. Sunt un om sociabil, râd cu poftă, joc cu
Cât mi-a fost dat, am ştiut să mă bucur de viaţă. Sunt un om sociabil, râd cu poftă, joc cu
George Mihail Zamfirescu, Gemi Zamfirescu sau G. M. Zamfirescu, cum se semna, s-a născut la Bucureşti pe 13 octombrie 1898.
Artista, care împlinește astăzi 90 de ani, s-a căsătorit la vârsta de 25 de ani cu compozitorul și chitaristul Georges
În 1924, la campionatul mondial de la Oslo, printre doamnele cu fuste lungi, îmblănite, care se prezentau în concurenţă pentru
Andrei Mureşanu a încetat din viață în noaptea de 11 spre 12 octombrie în anul 1863, la doar 47 de
George Pomuț s-a stins din viaţă pe 12 octombrie 1882 la Sankt Petersburg, fiind înmormântat în cimitirul Smolensk din capitala
Pe scurt: Poetul Dimitrie Anghel, certându-se cu soția sa, a tras asupra ei cu revolverul. În faţa crimei comise, poetul,
"Casa noastră era un bordei. Părinţii locuiau acolo cu chirie, peste drum de Biserica Sfântului Nicolae. Casa avea patru odăiţe,
Mansi Barberis a încetat din viață pe 11 octombrie 1986, la București. "S-a curmat suferinţa aceleia care a fost şi
"Am ieşit toţi cei 16, pe o lună ce lumina slab, iar drumul a fost foarte obositor şi am lăsat