Începând din anul 1963, Costin Nenițescu a condus Centrul de chimie organică București. Pe parcursul întregii vieți, a desfășurat o
Începând din anul 1963, Costin Nenițescu a condus Centrul de chimie organică București. Pe parcursul întregii vieți, a desfășurat o
Născut la Parma, în Italia, pe 14 iulie 1919, Lino Ventura (Angiolino Giuseppe Pasquale Ventura) a trăit la Paris începând
"Dispare şi ultimul actor al acelei drame zguduitoare care acum patruzeci de ani a pasionat opinia publică franceză, opinia publică
"Celebrul nostru scriitor al uneia din primele gramatici a limbii românești ne-a lăsat o minunată povestire a petrecerii lui la
"În singurătatea lui, Olivier s-a întors spre roluri, căci spre ce oameni anume s-ar fi putut întoarce? De pe atunci
"L-am întrebat, aşadar, care e cea mai puternică impresie pe care i-a lăsat-o copilăria lui acum, când priveşte îndărăt cu
Ori de câte ori murea prin personajele sale — în Romeo, Hamlet, Richard al Ill-lea, Coriolan, Lear sau Cabotinul și
Închis în casă, în faimoasa cameră căptuşită cu plută, timp de aproape cinsprezece ani, Marcei Proust n-a făcut-o cu intenţia
Saloanele şi recepţiile din foburgul Saint-Germain, stilul monden și demi-monden al promenadelor la Champs Elyses, lumea aceasta toată de la
Céleste Albaret, născută Augustine Célestine Gineste pe 17 mai 1891 la Auxillac (Lozère), a fost guvernanta lui Marcel Proust. Femeia