Actorul a murit de leucemie la Spitalul American din Paris pe 15 noiembrie 1976, la vârsta de 72 de ani,
Actorul a murit de leucemie la Spitalul American din Paris pe 15 noiembrie 1976, la vârsta de 72 de ani,
Cei cinci copii imperiali au fost Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Țareviciul Alexei. O problemă care complica viața
În 1969 a apărut cartea sa de memorii, “Autobiografia Veronicăi Lake”, în care vorbește deschis despre carieră, despre căsniciile ei
În ultimii ani ai vieții Molly Fink a început să bea foarte mult, a fost diagnosticată cu cancer intestinal în
Cariera actriței Lila Lee s-a încheiat după moartea misterioasă a logodnicului ei S-a recăsătorit mai târziu cu brokerul John E.
În timpul perioadei de văduvie, Elisabeta a primit sprijin chiar de la cea pe care o întâmpinase atât de glacial
Albert a contribuit la dezvoltarea principatului său prin coordonarea numeroaselor lucrări de urbanism care s-au realizat în timpul domniei sale
Prințesa Giovanna, ultima țarină a Bulgariei, s-a născut la Roma, pe 13 noiembrie 1907 și a fost a treia fiică
Romanele scriitoarei Elizabeth Gaskell oferă astăzi un tablou detaliat al vieții multor categorii sociale ale societății victoriene, ocupându-se inclusiv de
La Paris, un milion de oameni au ieșit în stradă pentru a sărbători momentul și, în ciuda înfrângerii, armistiţiul a
Dosare Secrete

Articolele noastre ajung acum și pe WhatsApp.