Eliza Emma Crouch s-a născut pe 23 februarie 1842 în Plymouth, fiind fiica violoncelistului Frederick Nicholls Crouch și a cântăreței Lydia Pearson. Tatăl și-a abandonat familia în 1847, cel mai probabil fugind de creditori, și a plecat la New York, iar Lydia Pearson a decis să o trimită pe Emma la o școală religioasă din Franța.
Fetița a studiat într-un pension din Boulogne-sur-Mer timp de doi ani, apoi a fost transferată într-o instituție din Calais, unde a rămas pentru următorii șapte ani. La vârsta de 19 ani s-a întors în Anglia, în casa bunicii sale din Londra, și și-a găsit de lucru ca ajutoare de modistă.
În această perioadă l-a cunoscut pe baronul Oelsen, la care a locuit timp de un an, înainte de a deveni amanta proprietarului unui cabaret londonez, Robert Bignell, care era cu zece ani mai mare decât ea.
În martie 1858, Bignell a dus-o pe Emma la Paris, dar, după un sejur de o lună, când el a vrut să se întoarcă în Anglia, Emma a decis să rămână în Franța și să înceapă o nouă viață. Devine o întreținută, lucrează pentru un proxenet numit Roubise, care îi procura numeroși clienți și avea obiceiul de a ține o evidență strictă a acestora, notându-și numele și detalii intime despre viața lor privată.
După moartea lui Roubise, Emma se instalează într-un apartament pe care îl împarte cu prietena ei, Carole Hassé, își schimbă numele în Cora Pearl și curând îl întâlnește pe ducele de Rivoli, Victor Masséna, care a prezentat-o în timpul unei seri la Operă lui Achille Murat, fiul prințului Lucien Murat. Curtezana a avut relații cu ambii bărbați până în 1865, când prințul urma să plece în Africa pentru a se alăture noul său regiment. Înainte de despărțire, acesta i-a oferit frumoasei englezoaice sum de două sute de mii de franci dacă acceptă să se căsătorească cu el, dar Cora l-a refuzat categoric, pentru că în decembrie 1864 îl cunoscuse pe ducele de Morny, fratele vitreg al împăratului Napoleon al III-lea, și devenise amanta acestuia.
Datorită generozității lui Auguste de Morny, Cora s-a instalat în scurt timp în castelul Beauséjour, unde a început să organizeze petreceri somptuoase. În plus, a cheltuit sume astronomice pentru decorarea palatului, pentru camera de baie comandase o cadă uriașă de bronz, avea obiceiul să se scalde în șampanie și se povestește că o dată și-a vopsit pudelul în albastru pentru a se potrivi cu rochia ei. Femeia frecventa toate restaurantele la modă, inclusiv Café Anglais, în separeul căreia, pentru a-și impresiona prietenii, a ordonat să fie servită ea însăși, pe o tavă imensă de argint, goală, ca desert.
La zece zile după moartea ducelui de Morny, în martie 1865, Cora a fost abordată de ducele Emmanuel de Gramont-Caderousse, cu care a avut o relație până în septembrie 1865, când și acesta a încetat din viață. În același an, curtezana l-a întâlnit pe prințul Napoléon, vărul împăratului, care a devenit amantul ei și de la care a primit două vile splendide în Paris, una pe rue de Chaillot și cealaltă pe rue des Bassins.
În următorii cinci ani, averea ei a crescut considerabil, dar risipea sume uriașe fără niciun discernământ.
În 1870, după ce Franța a declarat război Prusiei, Cora și-a transformat casa în spital și a îngrijit ea însăși răniții, folosindu-și averea personală pentru a susține efortul de război. După ce prințul Napoleon, ultimul ei amant, a plecat în exil la căderea celui de-al Doilea Imperiu, a rămas însă fără niciun protector și a început să acumuleze datorii.În 1872 l-a întâlnit pe Alexander Duval, un tânăr de 25 de ani, care era proprietarul unor restaurante în Paris și care în scurt timp i-a devenit amant. Experimentata Cora, care avea 37 de ani, a reușit în scurt timp să-i risipească averea noului iubit, pentru că Duval plătea întreținerea caselor ei și îi făcea o mulțime de daruri scumpe. Bărbatul a făcut datorii exorbitante pentru amantă, familia lui a decis să-i taie fondurile, iar în acel moment Cora a refuzat să-l mai vadă. În decembrie 1872, Alexander, disperat, a reușit să intre în casa ei, în ciuda opoziției servitorilor, a încercat să o ucidă, apoi s-a împușcat în fața ei, dar, din fericire, tentativa de sinucidere a eșuat.
La două zile după incident, femeia a primit vizita unui comisar de poliție care i-a ordonat să plece urgent din Paris. Afacerea Duval devenise subiectul principal al presei, iar numele ei era compromis. Cora a locuit mai întâi cu un prieten la Monte Carlo, apoi a plecat spre Nisa și, în cele din urmă, la Milano, unde l-a reîntâlnit pe prințul Napoleon.
Între timp, mobilierul și obiectele scumpe din reședința ei principală din Paris au fost confiscate de numeroșii creditori care găsiseră prilejul de a-și recupera datoriile, prințul Napoleon a întreținut-o o vreme în casa sa din Milano, dar, în cele din urmă, în 1874, a rupt orice relație cu ea.
Cora s-a întors în cele din urmă în Franța, dar nu a mai găsit nimic din strălucirea vieții ei de odinioară. S-a îmbolnăvit de cancer la stomac, iar cheltuielile medicale au risipit și ultimii bani pe care îi mai avea. Fosta curtezană a publicat o carte de memorii, dar nu a reușit să aibă mare succes ca scriitoare și nici nu a reușit să își reabiliteze situația financiară.
Cora Pearl a murit pe 8 iulie 1886, la vârsta de 51 de ani, într-un apartament modest situat la primul etaj al unei mici căsuțe din Paris, doar câțiva din numeroșii ei foști amanți mobilizându-se pentru a-i plăti cheltuielile de înmormântare.
