Cum a devenit Louise de la Misericorde, amanta Regelui-soare, călugăriță carmelită

Louise s-a născut la Tours, în Franța, pe 6 august 1644, fiind fiica ofițerului Laurent de La Baume Le Blanc, care a luat numele de La Vallière de la o mică proprietate aflată în apropiere de Amboise. Doi ani mai târziu s-a născut fratele său, Jean François. Se spune că în perioada copilăriei fetița a căzut în timp ce călărea, și-a fracturat o gleznă și a rămas cu un picior mai scurt.
Laurent de La Vallière a murit în 1651, lăsându-și familia plină de datorii, iar mama ei a trimis-o pe fetiță la o mănăstire din la Tours, unde trăiau două mătuși călugărițe. În 1655, mama văduvă s-a căsătorit cu Jacques de Courtarvel, marchiz de Saint-Rémy, care avea funcția de prim majordom al lui Gaston, Duce de Orléans, fratele mai mic al regelui Ludovic al XIII-lea.
Noua familie s-a mutat la Blois, la curtea lui Gaston. Între 1655 și 1661 Louise, împreună cu cele trei surori vitrege ale sale, au dus o viață lipsită de griji, au învățat să danseze, să cânte, să scrie și să se exprime cu eleganță.
După moartea lui Gaston, văduvă pentru a doua oară, mama lui Louise s-a mutat cu fiicele marchizului la Palatul Luxemburg din Paris și împreună cu ele a mers și Louise, ajunsă la vârsta de șaisprezece ani.
Prin influența lui Madame de la Choisy, Louise a fost numită doamnă de onoare la curtea Henriettei, sora regelui Carol al II-lea al Angliei, care avea aceeași vârstă cu ea și care tocmai se căsătorise cu Filip I, Duce de Orléans, fratele regelui Ludovic al XIV-lea.
Curând, au apărut o serie de zvonuri legate de Henrietta și cumnatul ei, regele Ludovic al XIV-lea. Pentru a le contracara, mama acesteia a selectat trei tinere fete pentru “a sta în calea lui”, Louise fiind una dintre ele. Prima, Mademoiselle de Pons, a trebuit să se întoarcă la Paris pentru a avea grijă de un unchi blankbolnav. A doua, Mademoiselle de Chémérault, l-a obosit pe rege cu insolența și lipsa ei de respect. Astfel, Ludovic a început să o curteze pe Louise, despre care François-Timoléon de Choisy spunea: “are șaptesprezece ani, părul blond, ochi albaștri, un zâmbet dulce … o expresie tandră și modestă.” Pentru că avea un picior mai scurt decât celălalt din cauza accidentului din copilărie, purta încălțăminte specială.
După doar două luni la curtea de la Fontainebleau, Louise devine amanta regelui. Inițial, fusese destinată doar să distragă atenția regelui de la periculosul flirt cu cumnata lui, prințesa Henrietta, însă Louise și Ludovic s-au îndrăgostit. Tânăra nu era interesată de bani sau titluri, ci doar de dragostea regelui. Istoricul Antonia Fraser scrie că a fost “o dragoste secretă, nu o metresă oficială precum Barbara Villiers.”
În februarie 1662 a izbucnit un adevărat scandal la curte, atunci când Louise a refuzat să-i spună iubitului ei despre legătura amoroasă dintre Madameblank (Henrietta) și contele de Guise. Rivala ei, Olympe Mancini, contesă de Soissons, nepoata cardinalului Mazarin, a căutat să o îndepărteze spunându-i reginei Maria Tereza a Spaniei despre legătura tinerei cu Regele Soare, așa că a fost scoasă din serviciul Madamei și s-a stabilit într-o mică clădire din palatul regal, unde, pe 19 decembrie 1663, a dat naștere unui fiu, Charles.
Metresa îndrăgostită îl însoțea pe Ludovic la vânătoare, în călătorii și în expedițiile militare. Această relație, pe care regele nu a ascuns-o, o făcea pe soția sa să sufere și provoca îndurerare mamei sale, Ana de Austria.
La șapte zile după moartea Anei de Austria, la liturghia celebrată în amintirea ei, în tribuna de onoare, la dreapta suveranei, s-a aflat Louise de Vallière. Din vremurile Dianei de Poitiers, metresă a regelui Henric al II-lea al Franței, Parisul nu mai asistase la o asemenea umilire a reginei.
După mai mult de patru ani de relație, regele își găsește o nouă favorită: pe frumoasa Françoise-Athénaïs de Montespan, însă nu pune capăt legăturii cu Louise din mai multe motive: doamna de Montespan era căsătorită, ceea ce îi periclita lui Ludovic poziția în fața Bisericii. În momentul când își dezvăluie blankfavorurile pentru doamna de Montespan, regele o numește pe Louise, care era însărcinată în șase luni, ducesă de Vaujours ca un fel de cadou de adio.
Fetița lor, Marie Anne de Bourbon, născută în 1666, va fi recunoscută de rege în mai 1667 și primește titlul de Mademoiselle de Blois. Pe 2 octombrie 1667 ea naște ultimul fiu al regelui, pe Louis de Bourbon. Împrejurările de acum patru ani se repetă, numai că acum Louise este cea care trebuie să suporte durerea și umilința. De fiecare dată când regele dorea să călătorească cu madame de Montespan, Louise era nevoită să o însoțească și a devenit nașa primei fiice a regelui și a noii sale amante, copilă care a fost numită Louise.
După trei ani, în 1670, lovită de o boală gravă, Louise devine conștientă de păcatul comis și cuprinsă de vinovăție se dedică vieții spirituale. Criza religioasă este povestită de ea însăși într-un document publicat pentru prima oară în 1680 cu titlul Réflexions sur la miséricorde de Dieu.blank
În 1671 fuge la mănăstirea Saint Marie de Chaillot, dar Regele Soare o obligă să se întoarcă la curte. După încă trei ani, timp în care continuă să sufere din cauza relației regelui cu doamna de Montespan, fosta favorită se retrage la mănăstirea Carmel. Obligată să ceară permisiunea lui Ludovic înainte de a intra în mănăstire, acesta îi sugerează să aleagă o mănăstire mai “primitoare”, dar ea refuză. Madame de Montespan încearcă să o facă să se răzgândească prin doamna Scarron, viitoarea amantă regală, Madame de Maintenon, care îi ilustrează condițiile grele și suferințele ce o așteaptă în mănăstire, dar Louise nu cedează.
blankÎnainte de a se călugări, Louise îi cere scuze în mod public reginei Maria Tereza, aruncându-se la picioarele ei și spunând “crimele mele au fost publice, pocăința mea trebuie să fie publică”.
Pe 2 iunie 1674 Louise este primită ca novice în biserică, iar vălul negru l-a primit chiar de la regină care a sărutat-o și a binecuvântat-o. La ceremonia publică a călugăririi definitive, nu împlinise încă 30 de ani și avea să-și petreacă următorii 35 de ani în mănăstire. Va lua numele Louise de la Miséricorde. Aici a fost vizitată de regină, care avea obiceiul să facă scurte sejururi pentru a-i ține companie și pentru a găsi consolare spirituală. O vizitează și marchiza de Sévigné și ducesa de Orleans, iar mai târziu va primi vizite de la Madame de Montespan, care dorea să ducă o viață evlavioasă și avea nevoie de sfaturi.
Louise moare pe 6 iunie 1710 și este înmormântată în cimitirul mănăstirii. Saint-Simon o descrie ca pe o sfântă și spune despre relația ei cu Regele Soare: “fericit regele dacă ar fi avut doar amante ca domnișoara de La Vallière…”

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *