Iată-o: “Această candelă ce s’au dat la sveti Gheorghe cel nou luminează unde, oConstandinu Brâncoveanu, Basarab Voevod şi iaste făcută de Doamna Mării Sale, Maria, care şi Măria Sa nădăjduiaşte în domnul iarăşi aici să i se odihnească oasele, Iulie 12 zile leat 7228 (1720)”.
Prin urmare, nefericita văduvă de-abia în 1720, când i s-a permis intrarea în ţară din exilul la care fusese condamnată, a adus şi oasele soţului său, adunate din mare de cine ştie ce mână creştinească, şi tot lângă aceste oase desigur că zace şi doamna. Lipsa de pompă cu care s-au depus osemintele, cum şi faptul că biserica era grecească, a fost ca să se uite cu totul mormântul Voevodului.
De altfel aci se afla vestita Mănăstire Sf. Gheorghe închinată Patriarhiei Ierusalimului şi ctitorie a Brâncoveanului, fiind ridicată de acesta în 1699, Septembrie…”
*** Virgiliu Drăghiceanu, Conservatorul muzeelor Comisiunii monumentelor istorice, 22 iulie 1914