Descoperirea osemintelor lui Constantin Brâncoveanu

“Câţi dintre bucureşteni — ca să nu mai vorbim de provinciali — vor fi ştiind că în biserica Sf. Gheorghe Nou odihnesc rămăşiţele domnitorului pe care poporul l-a slăvit în legenda: “Brâncoveanu Constantin/Boer vechiu şi domn creştin?” (…)
Ce însemna discreţia mormântului din Biserica Sf. Gheorghe, cu piatra funerară fără slove, şi ce însemna inscripţia aproape dosită de pe candela Mariei Doamna s-a aflat repede. Tovarăşa lui Brâncoveanu a îngropat rămăşiţele soţului în taină. Voind să le ferească de urgia stăpânitorilor care, cu siguranţă, le-ar fi luat şi a aruncat undeva departe, în necunoscut, Maria Doamna n-a pus nici inscripţie pe piatră, n-a lăsat nici însemnări, ci s-a mărginit la cele câteva cuvinte de pe bordura candelei.

RĂPIREA TRUPULUI

Cum a ajuns Maria Doamna să îngroape rămăşiţele soţului la Bucureşti se ştie doar vag… Cercetările din ultimii ani spun că Doamna a găsit la Constantinopol un grec devotat. Punându-şi el însuşi capul la preţ, grecul a scos în noaptea din urma execuţiei trupul lui Brâncoveanu din puţ… (trupul, căci de cap nu s-a ştiut nimic). Şi chiar în aceeaşi noapte, rămăşiţele fură transportate în mare taină şi îngropate la mănăstirea Halki, unde rămaseră şapte ani. După care, fură desgropate creştineşte şi duse tot în mare taină la Bucureşti, unde Doamna se îngriji pentru cele vrednice de soţ… Şi fiindcă totul se scurse în mare taină, nu rămase de pe acea vreme nici însemnare, nici măcar legendă. Sunt oarecari indicii că Doamna Maria a adus osemintele în taină pe când se reîntorcea în ţară cu Mavrocordat. Noul Domn se plânsese Porţii că ţara e tulburată de sfârşitul lui Brâncoveanu şi Doamna Maria fu nevoită să vină din Constantinopol cu Mavrocordat şi să lanseze proclamaţii către popor ca să-l liniştească. Afară de inscripţia de pe candelă, deci, nici o altă dovadă că Vodă Brâncoveanu odihneşte alături de Ion Mavrocordat, în biserica Sf. Gheorghe.
Iată însă că acum câtva timp Sinodul hotărăşte să propună la primul sinod ecumenic — ce urma să se ţină la Muntele Athos şi a fost amânat — beatificarea lui Vodă Brâncoveanu. Domnul care şi-a dat viaţa pentru creştinătate ar urma deci să fie proclamat sfânt, primul sfânt din rândurile românilor, fiindcă toţi ceilalţi care ilustrează religia ortodoxă sunt de alt neam. În gestul Sinodului e un act de pietate pentru voievodul care a fost mai demult proclamat al creştinităţii. Până la beatificarea lui Vodă Brâncoveanu, un gând în adevăr pios, plin de smerenie pentru tragedia domnitorului muntean, s-a hotărât să se cerceteze locul de odihnă. Și astfel, vineri după amiază Comisia monumentelor istorice reprezentată prin d. Virgil Drăghiceanu, arheologul recunoscut, cu aprobarea Patriarhiei, a început lucrările de desgropare.

SUB PIATRA DE MORMÂNT

Erau de faţă, în afară de d. Virgil Drăghiceanu, domnii arhitect Moisescu de la Comisia monumentelor istorice, arhitect Ionescu Berechet, delegatul Patriarhiei, preotul Popescu, parohul bisericii, şi epitropii Tisescu şi Ionescu. Fu examinată întâi piatra de pe mormânt, care prezenta două spărturi: în mijloc şi aproape de picioare. E interesant de cunoscut însăşi sculptura de pe piatră, o alegorie a morţii care ţine în mâna dreaptă coasa, iar în stânga un crin înalt înfipt în inimă. Spărturile de pe piatră au dat, dintru început, de bănuit. A fost profanat mormântul? Dacă se adeverea faptul, nu mai rămânea nici o îndoială că el fusese jefuit.

Desigur că Maria Doamna îşi îngropase soţul în paftale, cu inelul domnesc şi cu juvaeruri… Şi poate că groparii tainici să fi venit singuri să jefuiască…

Lucrătorii au început cu grijă operaţia. Prima bucată de piatră, legată cu celelalte prin strat gros de ghips, ceea ce însemna că profanarea s-ar fi făcut de mult, fu scoasă şi aşezată cu grijă… E grea şi groasă de peste două palme. Cinci lucrători abia o mişcă din loc. Trudă cer şi celelalte două bucăţi de piatră… După ce a fost scoasă piatra, târnăcoapele răscolesc cu grijă mormântul…

Sunt, în amestecul pe care-l scot lopeţile, cărămizi arse, pământ amestecat cu piatră şi bulgări de ghips… Peste o oră durează scoaterea molozului, şi lopeţile au ajuns la peste un metru în pământ… Se dă peste un nou strat de cărămizi, târnăcoapele întâlnesc în drum o bucată mică de sticlă în zig-zag — fabricaţie veche — apoi câteva bucăţi de marmoră albă…

La aproape un metru şi jumătate sub pământ, lopata întâlneşte un oscior… O bucăţică de cinci centimetri de os omenesc… Este acesta os de-al Brâncoveanului? Preotul aduce o casetă de argint şi depune cu pietate osciorul în fundul cutiei… Groparii renunţă la lopeţi şi la târnăcoape şi fac uz de mistrii… Au dat de pământ adevărat. Dar lopeţile n-au intrat din nou în funcţiune, fiindcă e menirea mistriei să scoată oasele. E găsită în pământ, aproape de peretele mormântului lui Mavrocordat, o claviculă, apoi un os de picior, în sfârşit un călcâi, o falangă. Sunt răsfirate în cele patru colţuri ale gropii, şi două mistrii le trec de-a dreptul în cutia de argint a preotului, apoi sunt examinate cu grijă…

Nu s-a lipit de ele nici fir de pământ; sunt roşii, — culoarea cărămizii… Mistria răscoleşte groapa, dar nu mai găseşte nimic… Pământ şi iar pământ curat… În dreapta, mistria dă peste alt mormânt. Al cui? D. Drăghiceanu explică că biserica e plină de morminte necunoscute. Lopeţile intră din nou în funcţiune. De patru ore se lucrează la desgropare şi până acum nu s-au găsit decât oscioarele din cutie. Cei de faţă, specialişti cu reputaţie, au prins să creadă că groapa nu mai conţine nimic altceva decât cele câteva oscioare. Unul din epitropi îşi dă părerea:
— Cu siguranţă că a fost jefuit. Nu se poate ca Domnul să nu fi fost îngropat în sicriu de argint ori de aur cum era în vremea aceea; au furat şi sicriul, şi juvaerurile şi au aruncat oasele.
Altul dintre epitropi completează:
— Au profanat mormântul.
D. Drăghiceanu îşi dovedeşte experienţa:
— Trebue să mai săpăm. Biserica e deasupra nivelului străzii. Cred că mormântul e mai jos…
Lopeţi şi târnăcoape au ajuns la doi metri adâncime. A înserat de-a binelea, lucrătorii sunt obosiţi, şi în groapă, nici o urmă nouă… Îndoiala cată să-şi facă din nou drum, când târnăcopul întâlneşte corp tare şi lovitura răsună prelung… Câteva clipe de tăcere. Mistriele scormonesc din nou pământul. La doi metri adâncime s-a dat de bolta mormântului. E curbată, din cărămidă roşie şi din piatră. Construcţie solidă, greu de desfăcut. Se scoate tot pământul până la cărămidă. Dar s-a făcut noapte, şi lucrătorii au obosit. Frigul din biserică pătrunde până în oase. Lucrul nu mai poate continua, şi comisiunea hotăreşte să suspende lucrul până a doua zi, sâmbătă dimineaţa, Grijuliu, preotul pune o problemă care stârneşte interes:
— Cheia bisericii o am eu. Dar ce mă fac dacă intră cineva, chiar când am eu cheia în buzunar? Pentru prevenirea oricărei surprize, se face apel la poliţie, care a delegat pentru paza din cursul nopţii un comisar special. La lumina unui candelabru, poliţistul a stat de veghe toată noaptea în preajma mormântului lui Vodă.

Ieri dimineaţă, la orele 9, lucrările au reînceput în Biserica Sf. Gheorghe. Bolta a fost desfăcută şi dedesubtul cărămizilor s-a dat peste groapa în care, în morman, erau osemintele Domnului. Comisiunea a fost înştiinţată că Patriarhul Miron şi-a exprimat dorinţa de a asista la scoaterea osemintelor şi, în adevăr, peste câteva minute şeful bisericii şi-a făcut apariţia la Sf. Gheorghe, însoţit de d. arhitect Berechet. Nicolae Iorga, înştiinţat şi domnia sa de descoperiri, a venit imediat şi a cercetat îndeaproape cripta şi osemintele. Domnul profesor Iorga a fost de părere să se procedeze imediat şi la desgroparea lui Ion Mavrocordat, din dreapta mormântului lui Brâncoveanu, căruia pare că îi face gardă. Comisiunea a opinat că, deocamdată, această operaţie nu este posibilă.
Patriarhul, după ce a cerut lămuririle de rigoare, a opinat ca osemintele să fie provizoriu aşezate într-o cutie ce urmează a fi depusă în altar. Cutia ar trebui să rămână acolo până la canonizarea lui Brâncoveanu. Un mare parastas urmează să se facă pentru Domnul care şi-a dat viaţa pentru creştinătate, apoi osemintele vor fi repuse, cu tot ceremonialul, în mormânt, unde urmează să se zidească o criptă nouă, boltită.
Epitropii bisericii cereau, fiindcă osemintele ar aparţine bisericii, ca ele să fie de-a pururi păstrate într-o raclă. Biserica ar prezenta deci, după opinia lor, un şi mai mare interes pentru credincioşi. I se şi cuvine — spun aceiaşi epitropi — cinstea să aibă osemintele expuse, şi s-ar organiza astfel procesiuni religioase, slujbe mari.
Domnul Virgil Drăghiceanu, cu competenţa domniei-sale versată în materie, a demonstrat că, oriunde s-au păstrat oseminte scumpe, s-au petrecut sacrilegii. Oamenii sunt răi, neglijenţi, şi într-o bună zi nu ar fi de mirare să se întâmple cine ştie ce sacrilegiu. În legătură cu opinia aceasta, d. Virgil Drăghiceanu demonstra şi necesitatea desfiinţării cavourilor. Şi acolo, spunea domnia-sa, se întâmplă sacrilegii. Într-o comună din Muntenia, cercetând cavoul unui general cunoscut, d. Drăghiceanu a găsit sicriul profanat, iar de pe mort dispăruseră bijuteriile şi părţi din uniformă. Şi domnul Iorga şi Patriarhul au cerut să fie ţinuţi în curent cu toate descoperirile ce se vor mai face.

MORMÂNTUL A FOST PROFANAT

Cu pietate, s-au scos osemintele lui Brâncoveanu, întâi craniul (ceea ce înseamnă că grecii ce au răpit trupul din puţ au avut grijă să ia şi capul). Craniul are trei dinţi şi o măsea: e mic, şi preotul bisericei curăţă, cu grijă, pământul. Se scot apoi oasele care sunt aşezate pe o tavă de argint… Se cercetează cu de-amănuntul groapa în care s-au găsit osemintele: membrii comisiunii scot de acolo bucăţi de stofă pe care s-a imprimat culoarea pământului. Se găsesc bucăţi de lemn putred, cu învelişul de stofă de Damasc… Şi purpură, şi o bucată de mătase care probabil că avea fire de argint…
Iar din cuprinsul pământului se scot nenumărate ţinte de argint în formă de stele. Asupra acestor ţinte s-a născut o controversă: cinci au opinat că sunt de alamă, dar, fiind curăţate, s-au dovedit albe. Sunt, deci, de argint. Nu mai încape îndoială: Brâncoveanu a fost înmormântat în sicriu de lemn căptuşit cu stofă scumpă verde şi roşie…
Pe locul unde fusese craniul s-a găsit un pacheţel curios, înnegrit, de frunze uscate… O distinsă doamnă identifică lucrul: e un buchet de flori. Ceva mai mult: doamna identifică şi specia de floare: foaie de merişor… D. Virgil Drăghiceanu nu se miră de nimic:
— Am găsit la Buda, într-un sicriu, o floare care s-a păstrat admirabil șase sute de ani. Când am scos-o, credeam că a căzut în mormânt chiar atunci… La picioarele osemintelor lui Brâncoveanu, lucrătorii dau peste o altă groapă. Pământul pare răscolit. Comisiunea opinează că mormântul e umblat, adică a fost profanat… Săpături noi confirmă opinia comisiunii, iar faptul că nu s-a găsit în groapa lui Brâncoveanu nici o bijuterie, nici un obiect de preț, constituie încă o dovadă că locul de odihnă al voievodului a fost profanat.
După descoperirile făcute, s-ar părea că nu o singură dată s-a cercetat mormântul. În decursul anilor, s-au făcut reparaţii bisericii, lăcaşul a fost într-un timp restaurat şi mărit. E posibil ca să fi umblat meşterii dornici să despoaie mormântul de juvaeruri, după cum e probabil ca însăşi cei care au lucrat la criptă să fi venit după tainica înmormântare ca să jefuiască…
Căci — specialiştii opinează — e imposibil ca Maria Doamna, care-şi venera soţul, şi care a riscat totul pentru a-i răpi osemintele din mâinile turcilor spre a-l aduce pe pământul ţării să nu fi adăugat sicriului obiectele de preţ. Era datina atunci ca să se pună în mormânt nu numai juvaeruri de preţ, dar chiar pungi cu galbeni. Şi doar Brâncoveanu fusese considerat ca cel mai bogat dintre domni, bogat chiar după ce i s-a confiscat averea, urmaşii săi — inclusiv Maria Doamna, — au mai avut mari resurse. Deci, de câteva ori probabil, mormântul a fost profanat şi jefuit.

MARIA DOAMNA

În ce priveşte celelalte oseminte găsite lângă cripta lui Vodă Brâncoveanu, se crede că ele sunt ale soţiei domnului, Maria Doamna. După cum s-a văzut în inscripţia de pe candelă, ea îşi exprimă clar dorinţa de a fi înmormântată lângă tovarăşul drag. Dorinţa i-a fost desigur satisfăcută, deşi istoriceşte nu s-a stabilit nimic.
Ieri după amiază, aşa cum se hotarâse, osemintele au fost aşezate provizoriu într-o cutie în altarul bisericii. La orele 6 după amiază domnul profesor Nicolae Minovici a venit şi domnia sa la biserica Sf. Gheorghe, unde a examinat osenintele. Domnia-sa părea oarecum contrariat de faptul că s-a găsit craniul lui Brâncoveanu, când se ştie că a fost aruncat de turci. Mâine, luni, d. prof. Minovici va veni cu personal şi aparate speciale pentru a măsura şi examina osemintele descoperite. Descoperirea, socotită extrem de importantă atât din punct de vedere istoric cât şi religios, va fi urmată de cercetari ample ce vor forma un capitol indiat în istorie. Iar după ce se va fi produs beatificarea, se va şti că biserica Sf. Gheorghe adăposteşte osemintele primului sfânt ieşit din rândurile românilor”.
*** Dimineața, 13 decembrie 1932

“După ce publicul a luat cunoştinţă de amănuntele publicate în ziarul nostru, a fost un adevărat pelerinaj la biserica Sf. Gheorghe Nou. Parohul bisericii, preotul Ionescu, a luat din vreme măsuri spre a tempera zelul curioşilor. În acest scop, mormântul deschis al lui Vodă Brâncoveanu a fost înconjurat de strane. S-a format astfel un zid, iar molozul şi pământul criptei a fost strâns cu grijă, urmând a fi pus, la vreme, la loc.

GARDIANUL PĂZEȘTE INTRAREA BISERICII

Preotul Ionescu, tânăr teolog cu foarte mare tragere de inimă pentru fiecare obiect istoric din biserică, a trebuit să reziste cu greu asaltului curioşilor ce veneau să se închine şi să afle noutăţi în legătură cu descoperirile făcute.

GIULGIUL CU BROCATUL DE ARGINT

Am arătat, în numărul nostru de ieri, că, în afară de osemintele lui Constantin Brâncoveanu, s-au găsit în pământul criptei bucăţi de lemn de care se ţin încă rămăşiţe de stofe de Damasc prinse cu ținte de argint în formă de stele. Spre seară, după ce se găsise al doilea mormânt în criptă, care e al Mariei Doamna, soția lui Brâncoveanu, s-a găsit, tot în pământ, un giulgiu cu brocat de argint. Giulgiul pierduse aproape culoarea, şi specialiştii afirmau că prezenţa lui trebuie explicată prin faptul că Maria Doamna a adus în el osemintele de la Halky la Bucureşti. Giulgiul cu oseminte a fost desigur aşezat în cutie de lemn, căptuşită în stofă de Damasc, din care s-au găsit rămăşiţe.

CASETA PREŢIOASĂ LIPSEŞTE

Este imposibil însă, spun specialiştii, ca osemintele marelui Voevod să fi fost aşezate doar în cutia de lemn. Maria Doamna îşi venera soţul. Îi venera memoria şi pentru ea pusese chiar Doamna capu-i la preţ, riscând să aducă în mare taină osemintele la Bucureşti. După această trudă şi primejdie, e posibil ca ea să fi îngropat osemintele în pământ doar în cutie de lemn? Specialiştii afirmă că acea cutie de lemn va fi fost aşezată într-o cutie de preţ, fie de aur, fie de argint. Că mormântul a fost umblat în decursul vremilor, nu mai încape îndoială. Că a fost jefuit, se crede. Şi în preţul jafului a intrat desigur şi valoroasa casetă. Dar există şi credinţa că Maria Doamna, potrivit rangului soţului şi a datinei pentru care însuşi Domnul şi-a dat viaţa, a pus în caseta de preţ giuvaeruri şi inelele lui Vodă Brâncoveanu. Nu este exclus ca cripta lui Constantin Brâncoveanu să fi suferit în cursul vremilor mai multe profanări. După modul cum s-a găsit pământul răscolit, cu moloz în care s-a dat peste bucăţi de marmoră, s-a întărit această convingere.

OSEMINTELE UNUI FIU ALVOEVODULIU?

Am arătat în numărul nostru de ieri că, în cursul lucrărilor de la biserica Sf. Gheorghe Nou, târnăcoapele au întâlnit, în pământul răscolit deasupra criptei lui Vodă Brâncoveanu și a Mariei Doamna, oseminte omeneşti ce au fost ridicate şi păstrate cu grijă. Cum au ajuns aceste oseminte deasupra criptei şi cui aparţin nu se poate şti încă. Specialiştii sunt nedumeriţi. S-ar putea totuşi ca până în cele din urmă să se stabilească şi origina lor.
Deocamdată s-a născut o bănuială (accentuăm: simplă bănuială) că aceste oseminte ar apartine singurului fiu al lui Brâncoveanu ce a supravieţuit îngrozitorului măcel… Se ştie din istorie că turcii au ucis pe Vodă Brâncoveanu cu toţi fiii săi şi pe un ginere al domnitorului. Intenţia turcilor era să nu lase în viaţă nici un urmaș de parte bărbătească de-al lui Vodă. Ura lor împotriva Domnitorului mergea până acolo încât n-au vrut să acorde clemență nici celui mai mic dintre fiii lui Vodă Brâncoveanu.

CERCETARILE D-LUI DR. N. MINOVICI

Domnul dr. N. Minovici va cerceta, ajutat de personalul institutului său, osemintele. Le va măsura, pentru stabilirea unor date ştiinţifice. Ceea ce va interesa îndeosebi, în cursul cercetărilor d-lui dr. Minovici, va fi însă craniul. Se ştie că Brâncoveanua fost decapitat. Există două versiuni: pe de o parte, capul lui Vodă despărţit de trup a fost apoi aruncat în mare, pe de altă parte, că frumosul cap al domnitorului n-a putut fi scos complet de pe trup, de care a rămas totuşi legat… D. dr. Minovici va lămuri desigur şi acest capitol.
Credinţa că în partea stângă a mormântului lui Brâncoveanu, spre interiorul bisericii, o parte spre care de altfel se conturau formele a noi bolte — s-ar afla alte morminte nu a fost înșelată. Într-adevăr, s-a dat peste o boltă adâncă în care au fost găsite osemintele a două femei. Din scândurile putrezite găsite se constată că unul din coșciuge a fost de dimensiuni normale, iar celalt cât o casetă. Osemenitele din coşciugul cel mare aparţin doamnei Maria, soţia lui Constantin Brâncoveanu. Osemintele s-au păstrat foarte bine, după forma lor, mai ales după aceea a craniului, fiind uşor de constatat că au aparţinut unei femei. Osemintele au fost scoase cu multă atenţie. Ele mai sunt învăluite în rochia de mătase albă cu care a fost îmbrăcat trupul. Mătasea a căpătat însă o culoare cărămizie, iar firele de aur cu care era ornată au devenit de un verde coclit. Între fâșiile de giulgiu s-a găsit un smarald. Cum osemintele se află încă învelite, se crede că atunci când se va purcede la examinarea lor se va găsi inelul domnesc pe care îl purta doamna Maria.
În ce priveşte celelalte oseminte, se crede că ele sunt ale uneia din fiicele lui Brâncoveanu. Coşciugul de dimensiuni mici lasă să se creadă fie că osemintele au aparţinut unui copil, sau că nu a fost decât o raclă, în care au fost transportate osemintele din altă parte şi înmormântate aci.

EXPUNEREA OSEMINTELOR PENTRU PUBLIC

Săpăturile făcute in biserica Sf. Gheorghe au stârnit un deosebit interes în opinia publică. Sute de oameni se perindă prin faţa bisericii, curioşi de a vedea osemintele desgropate. Deocamdată însă accesul publicului în biserică este interzis. Pe ziua de ieri au vizitat biserica prinţul şi principesa Bibescu, precum şi ministrul Angliei, d. Palaket. Principesa Bibescu a donat o frumoasă raclă în care urmează să fie expuse osemintele lui Constantin Brâncoveanu. S-a cerut autorizaţia patriarhului pentru a se admite publicului accesul în biserică spre a vedea osemintele fostului domnitor.

Deocamdată d. prof. Drăghiceanuşi d. prof. Rainer vor proceda la o nouă examinare amănunţită a osemintelor pentru a-şi da avizul definitiv. Oricum, aşa cum au fost găsite osemintele şi mormintele, o verificare este foarte dificilă. Istoricii şi arheologii noştri se află în faţa unei probleme greu de deslegat şi cuvântul lor ar fi interesant de ascultat”.

*** Dimineața, 14 decembrie 1932

Concluziile lui Nicolae Minovici

“Domul profesor Minovici s-a achitat de această misiune, ale cărei rezultate vor fi curând consemnate într-un raport adresat „Comisiunii monumentelor istorice”. Domnia-sa a bine voit să anticipeze asupra constatărilor la care a ajuns, declarându-ne următoarele:

„Într-adevăr am fost invitat să-mi spun cuvântul cu privire la natura osemintelor. Am identificat rămăşiţele a patru schelete, dintre care unul numai e mai bine conservat. Acesta aparţine unui bărbat de talie înaltă, care pare a fi fost de o impunătoare vigoare. Identificarea celorlalte schelete a fost mai anevoioasă, date fiind puţinele oase prezentate. Am stabilit pe baza oaselor bazinului că e vorba de încă un bărbat. Restul se compune din câteva fragmente de craniu aproape calcificate, două oase ale bazinului, aparţinând celui de al treilea schelet şi nişte elemente care m-au făcut să stabilesc al patrulea schelet.

Acestea aparţin unui copil mic de tot. Cum am spus, numai un schelet a fost mai bine conservat, care se crede a fi Constantin Brâncoveanu. Îi lipseşte însă calota craniului, care mi-ar fi fost de mare folos, şi falangele mâinii. Bineînţeles, pus în faţa unei teme de pură antropologie, nu pot decât să mă pronunţ pe baza pieselor supuse examinării. Am căutat să descopăr pe scheletul presupus al lui Brâncoveanu leziunile rămase de pe urma decapitării, pe ţeastă şi pe coloana vertebrală. Din nefericire lipseşte calota, lipsesc vertrebele gâtului. Sunt numai cinci din șapte. Taman cele mai principale nu există. Mi-ar fi fost de mare folos, căci s-ar fi lămurit și o chestiune în controversă, anume aceea privitoare la chipul cum a fost executatDomnul.

Istoricii afirmă că lovitura sau loviturile de satâr au fost aplicate prin partea dinainte a gâtului. Existenţa celor două vertebre ar fi pus la punct controversa. Totuşi pe una din vertebre am identificat o crestătură asupra provenienţei şi naturii căreia nu sunt în măsură să mă pronunţ. Cum am spus, scheletul întreg e bine conservat. Din dantură îi lipsesc numai două măsele. Cu aceasta, rolul meu s-a terminat. Restul intră în atribuţia arheologilor şi istoricilor, care, pe teneiul elementelor din specialitatea lor, vor căuta să ajungă la concluziile urmărite”.

*** Dimineaţa, 15 decembrie 1932