“Amintirea lui Constantin Brâncoveanu trăieşte până azi în duiosul cântec bătrânesc:
Brâncoveanu Constantin,
Boer vechi şi Domn creştin
De averi ce tot strângea
Sultanul se îngrijea
Şi la moarte îl hotăra
Căci vizirul îl pâra.
şi în zidurile uitate, părăginite, neştiute până mai acum câtva timp în care şi-a petrecut bogata lui viaţă de Voievod şi care acum, când sunt cunoscute, ne arată bogăţia şi frumuseţea vieţii de curte a voievozilor noştri, în ciuda tuturor acelora care înfăţişau viaţa strămoşilor noştri ca sălbatică, desfăşurându-se în bordeie şi locuinţe de neînchipuit de proaste.
Aceste palate, deşi zidite la ţară, fiind conace de drumuri, locuinţe de plăcere sau locuinţe de exploatare a moşiilor, sunt aşa de frumoase, iar pentru noi sunt cu atât mai importante cu cât mai toate locuinţele noastre boiereşti sau domneşti zac, din cauza urgiilor vremurilor prin care au trecut, în maldăr de ruine, astfel că nu putem ca să ne dăm seama cum se prezentau ele, iar pentru reînvierea arhitecturii noastre naţionale, care nu constă numai din arta ţărănească, vor fi de aci înainte cele mai bune modele de inspiraţie.
Din numeroasele case ale lui Brâncoveanu, care se întindeau chiar până la San-Ştefano, lângă Constantinopole, unde avea o aşa frumoasă casă încât fusese cumpărată de ambasada franceză, vom vorbi mai ales de cele două care se păstrează într-o stare mai bună, Potlogii şi Mogoşoaia.
Potlogii, aflat pe marele drum al Târgoviştii, lângă Titu, pe drumul ce unea cele două capitale, Târgovişte și Bucureşti, este cel mai vechi palat. Fusese ridicat în 1698 pentru cel mai mare fiu al lui Brâcoveanu Constantin; zidurile lui negre şi învechite se ridică până astăzi stăpânind privirile şi simţirile vizitatorului.
Se compunea dintr-o curte mare închisă de puternice ziduri, pe marginile unui frumos eleşteu. În mijloc se ridica palatul ce se vede în ilustraţia alăturată şi pe care trebuie să ni-1 închipuim în privinţa pridvoarelor care azi lipsesc în acelaşi fel ca palatal.
Mogoşoaia. Paradisul palatului se ridica în afară de ziduri, în el domnul îşi făcea rugăciunea de seară şi de dimineaţă. Ca împărţire a oamenilor trebuie să ne închipuim un antreu care ducea la un pridvor în faţă, cu stâlpi frumoşi de piatră, pe unde se intra în palat, și la alt cerdac mai mare, tot cu stâlpi de piatră, ce avea privirea spre lac. În dreapta antreului erau camerele doamnei, în stânga – ale domnului. Acestea la primul cat.
Sub aceste camere se afla pivnița frumoasă ca o biserică în jurul căreia sunt grupate camerele curtenilor. Camerele catului de sus erau toate cu bolţi, iar pereţii, cu flori. Bucătăriile, camerele slujitorilor se întindeau de-a lungul zidurilor curţii. Acest palat în care de multe ori a petrecut Brâncoveanu, odată chiar cu un patriarh şi cu un han tătăresc, se păstra foarte bine până acum câteva decenii.
Neîngrijirea proprietarilor şi mai ales aviditatea arendaşilor a dărâmat treptat-treptat, acoperişul, pietrele, zidurile. Porci chiar au fost găzduiţi acolo unde a şezut un voievod.
Mogoşoaia se ridică pe acelaşi drum al Târgoviştei, dar foarte aproape de Bucureşti, în direcţia Chitilei, pe marginea frumosului heleşteu Mogoşoaia. El fusese ridicat pentru al doilea fiu al lui Brâncoveanu, Ştefan, 1702, septembrie…
Fiind mai nou, e mai sistematic şi mai modern ca Potlogii. Fiind transformat în han după moartea lui Brâncoveanu, el a suferit de multe ori după urma războaielor dintre turci şi ruşi, din cauză că posesorii de mai apoi ai palatului, descendenţi din Brâncoveanu, aveau o politică creştină duşmană intereselor Turciei. Chiar cetele lui Tudor Vladimirescu l-au distrus prin foc în timpul Eteriei.
Nicolae Bibescu a încercat restaurarea palatului, fără a o putea termina. Acest palat ne dă toate elementele ce lipsesc la Potlogi, cu stâlpii de piatră, după cum de altfel pentru ceea ce lipseşte la el ne putem suplini lipsurile prin ceea ce găsim la Potlogi, astfel că ambele palate se completează unul cu altul dându-ne foarte strălucit ideea de ceea ce era odinioară un palat domnesc.
Mogoşoaia sa află acum în posesiunea Principelui şi Principesei Valentina Bibescu, care şi-a fi pus ca ţel o restaurare cât mai fidelă şi mai pioasă a monumentului rămas de la strămoşii lui. Păstrarea a astfel de monumente de care se leagă trecutul şi mândria neamului nostru e o datorie pentru oricine îşi are în satul lui sau oraşul lui vreo amintire a trecutului, fie oricât de modestă”.
***Virgil Drăghiceanu, Ziarul Călătoriilor, 4 iunie 1913
Arheologul Virgil Drăghiceanu, devenit membru corespondent al Academiei Române la propunerea savantului Nicolae Iorga, a fost cel care a reușit să identifice mormântul domnitorului Constantin Brâncoveanu la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București în data de 7 iulie 1914, pornind de la candela așezată de soția voievodului deasupra mormântului.
