Jules Laforgue s-a născut pe 16 august 1860 la Montevideo, unde tatăl său înfiinţase un liceu francez, fiind al doilea din cei unsprezece copii ai unei familii de origine bretonă. Adus în Franţa la vârsta de şase ani, şi-a făcut studiile la Tarbes, la liceul Théophile-Gauthier, până în 1876. Viitorul poet l-a avut aici ca profesor pe Théophile Delcassé, viitorul ministru de externe al Franței, pe atunci obscur dascăl de provincie, și a urmat apoi doi ani la liceul Fontanes din Paris (actualul liceu Condorcet), unde a fost elevul lui Henri Bergson.
În 1877, mama copiilor a murit, iar tatăl s-a întors în orășelul său natal, în departamentul Hautes-Pyrénées, lăsându-i în voia soartei, aproape lipsiţi de mijloace, pe Jules și pe Emile, fratele său mai mare, care avea înclinații spre artele plastice.
Cel de-al doilea a început să-şi câştige existenţa ca desenator industrial, însă viitorul poet a suferit mult din cauza izolării și a lipsurilor care, în cele din urmă, probabil că au contribuit la moartea lui prematură.
Jules a făcut cunoștinţă cu colecționarul și criticul de artă Charles Ephrussi, care l-a angajat ca secretar la Gazette des Beaux-Arts, iar după trei luni a aflat că se căuta un tânăr literat pentru a-l înlocui pe un oarecare Amédée Pigeon în calitate de lector francez la curtea Augustei, împărăteasa Germaniei.
Charles Ephrussi și scriitorul Paul Bourget s-au străduit să îl introducă în anturajul curții imperiale, astfel că, din 1881 până în toamna anului 1886, Jules Laforgues s-a aflat în preajma kaiserinei, fie la Berlin, fie în diferite staţiuni de vacanță din Germania, însoțind-o la Baden, Coblentz, Hamburg, Ems sau Wiesbaden.
Deși a trăit destul de confortabil în Germania, tânărului poet îi lipsea efervescența vieții culturale de la Paris și mărturisea deseori că se plictisește de moarte, cu toate că făcea excursii şi vizita cu nesaţ muzeele.
În această perioadă, apăsat de exil, a început să scrie cu pasiune, trimițându-și poemele în Franța, unde legase relații de prietenie cu câţiva poeți impresionişti şi simbolişti, iar numele său devenise destul de cunoscut în cenacluri.
Când şi-a întâlnit logodnica, pe institutoarea engleză Leah Lee, a renunţat la situaţia pe care o avea la curtea germană, părăsind cu bucurie Prusia, a cărei climă nu-i era prielnică, şi s-a mutat în Franța, animat de dorința de a-și consolida numele în literatură.
Starea sa de sănătate a devenit însă îngrijorătoare, a fost diagnosticat cu tuberculoză, iar Paul Bourget a avut intenţia să-l trimită în Algeria. Era însă prea târziu. La nouă luni după ce se stabilise la Paris, pe 20 august 1887, Jules Laforgue a murit în urma unei hemoptizii, la vârsta de 27 de ani şi trei zile, într-un modest apartament amplasat pe rue de Comaille. Cu 11 luni înainte se căsătorise cu miss Leah, care nu i-a supravieţuit decât un an și a murit răpusă de aceeași boală.
În 1937, scriitorii din Academia Mallarmé, care voiau să aniverseze 50 de ani de la moartea poetului symbolist, s-au dus la cimitirul Bagneaux, unde, în faţa unui mormânt fără inscripţie, au evocat cu multă emoţie viaţa şi opera lui Jules Laforgue.
Peste câteva zile a apărut în presa franceză o notiţă în care se arăta că devotaţii prieteni ai operei lui Jules Laforgue se înşelaseră în privinţa mormântului şi că toate discursurile au fost ţinute în faţa unei gropi în care era înhumată altă persoană.
