Destinul surorilor Nina și Ecaterina Arbore. Cariera artistică a pictoriței a fost umbrită de cea politică a doctoriței

Nina Arbore s-a născut pe 8 octombrie 1889 la Tecuci. Tatăl ei, Zamfir Ralli-Arbore, scriitor și gazetar născut la Cernăuți, a trimis-o să facă liceul la București, iar în 1906 va urma cursurile Academiei de Pictură din Munchen. Urmează apoi specializarea în pictură la Paris în atelierul-școală al lui Henri Matisse, în ultima promoție de elevi a pictorului.

Aici ia contact cu boema pariziană și cu avangarda. Când se întoarce la București, în 1914, se integrează în grupurile din care făceau parte Victor Brauner, Marcel Iancu, Aurel Jiquidi, Nicolae Tonitza, Milița Petrașcu și Dida Solomon-Callimachi. Colecționarul interbelic Alexandru Bogdan-Pitești îi cumpără o mulțime de lucrări, apoi tânăra participă constant la Saloanele Oficiale ale vremii și la expoziții de grup: Arta română, Arta nouă, Grupul nostru, Expoziția de artă futuristă de la Roma, Expoziția Internațională de Arte Plastice de la Barcelona.

 

 

Artista devine cunoscută mai ales datorită gravurilor cu teme sociale și a desenelor sale care ilustrează, în perioada interbelică, revistele „Adevărul literar și artistic” și „Cuvântul liber”.

Nina Arbore este cunoscută pentru realizarea picturii murale de 2.000 m² din Biserica Sf Împărați Constantin și Elena din Constanța.

Pictorița se împrietenește cu Cecilia Cuțescu-Storck și cu Olga Greceanu, toate trei formând „Grupul celor trei doamne” și înființează împreună cu ele „Asociația femeilor pictore și sculptore”, prin care promovează artistele femei.

 

 

Cariera Ninei Arbore intră într-un con de umbră o lungă perioadă de timp din cauza asocierii politice cu sora ei, Ecaterina Arbore. Aceasta făcuse studii la Facultatea de Medicină a Universității din București și apoi a urmat Academia Medicală din Sankt-Petersburg, fiind timp de doi ani eleva lui Ilie Menicikov.

Cariera Ecaterinei începuse la vârsta de 17 ani, când a predat matematica la o școală de fete și apoi, pentru o vreme, a lucrat la un spital pentru copii orfani din București. Tânăra pleda pentru organizarea medicinei preventive de masă, în special pentru combaterea tuberculozei în rândurile muncitorilor prin prevenție, pentru condiția femeilor muncitoare și igiena muncii, începuse să lucreze la o statistica medico-socială a tuberculozei, a organizat unele dintre primele creșe românești și a încercat să găsească soluții pentru problema copiilor orfani și „găsiți”.

În anii de studenție, Ecaterina Arbore a aderat însă la curentul socialist și a participat în 1903 la Congresul Internaționalei a II-a, iar după Revoluția Rusă din 1917 devine promotoare a cauzei bolșevice și se mută în Uniunea Sovietică.

 

Spre sfârșitul anilor 1920, Ecaterina Arbore a fost suspectată de promovarea troțkismului și a fost exclusă din toate funcțiile politice. În 1929, a primit vizita scriitorului român Panait Istrati, care, în urma întâlnirii, a scris Spovedania unui învins, volum inspirat și din relatările Ecaterinei. În carte, Istrati laudă realizările ei în funcție de comisar at ocrotirii sănătății în Moldova. Doctorița a fost declarată „dușman al poporului”, una dintre acuzațiile care i-au fost aduse fiind aceea că a susținut utilizarea alfabetului latin în Republica Sovietică Moldovenească, unde fusese comisar al sănătății între 1924 – 1929.

 

În 1937, în timpul Marii Epurări, a fost arestată și condamnată de NKVD la moarte prin împușcare. Nu se știe cu exactitate dacă a fost executată în același an sau a fost dusă în Gulagul sovietic și a fost omorâtă mai târziu.

Cariera politică a Ecaterinei Arbore a influențat, în fragilii ani interbelici și cu precădere înainte de izbucnirea războiului viața și cariera artistică a pictoriței Nina Arbore, care s-a retras din viața publică după aflarea veștii execuției surorii ei și va muri la București, pe 7 martie 1942, cel mai probabil în urma unui accident, la vârsta de 53 de ani.

 

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *