Elisabeta, arhiducesa roșie a Austriei, nepoata favorită a împăratului Franz Joseph

Elisabeta s-a născut la Schloss Laxenburg pe 2 septembrie 1883 și a fost singura fiică a arhiducelui Rudolph, unicul fiu al împăratului Franz Joseph și al împăratesei Sisi, iar mama sa era Prințesa Stéphanie, fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei.

În 1889, când Elisabeta avea cinci ani, tatăl ei și baroneasa Maria Vetsera, amanta acestuia, au fost găsiți morți în cabana imperială de vânătoare de la Mayerling. Decesul lui Rudolph a întrerupt succesiunea dinastică a familiei imperiale de Habsburg-Lorena, iar după acest eveniment tragic Franz Joseph a preluat tutela fetiței. Din ordinul lui, Elisabetei Maria i s-a interzis să părăsească Austria împreună cu mama ei care, după sinuciderea lui Rudolph, a făcut o căsătorie morganatică cu tânărul conte maghiar Elemer Lonyay.

 

Frumoasa împărăteasă Sisi a refuzat statutul de bunică și nu a fost apropiată de nici unul dintre nepoții ei, dar împăratul a iubit-o mult pe micuța prințesă care a devenit favorita sa.

În 1900, după ce mama ei, Stéphanie, s-a recăsătorit, Elisabeta a rupt orice contact cu aceasta considerând că mariajul este o trădare a memoriei arhiducelui Rudolph.

Arhiducesa a fost considerată o potențială mireasă pentru mulți prinți din Europa. Printre ei era și vărul ei, prințul Albert, moștenitor prezumtiv la tronul Belgiei, dar bunicul ei matern, regele Leopold al II-lea, a dezaprobat vehement posibilul mariaj, refuzând să îi dea permisiunea lui Albert să se căsătorească cu această nepoată crescută la curtea împăratului Franz Joseph.

În 1900, Elisabeta l-a întâlnit pe prințul Otto Weriand de Windisch-Graetz la un bal. Cu zece ani mai în vârstă decât ea, prințul îi era inferior ca rang, dar arhiducesa a reușit să-l convingă pe bunicul ei să o lase să se căsătorească cu el.

 

 

Pentru a evita viitoarele probleme de succesiune, împăratul a pus condiția ca Elisabeta să renunțe la drepturile ei de pretendentă la tron, deși i-a permis să-și păstreze titlul nobiliar și i-a oferit o zestre generoasă.

Cuplul s-a căsătorit la Hofburg pe 23 ianuarie 1902, din căsnicie rezultând trei fii, prințul Franz Joseph, prințul Ernst și prințul Rudolf și o fiică, prințesa Stephanie.

Acest mariaj a fost profund nefericit. Atât Elisabeta, cât și Otto au avut multe relații extraconjugale, cea mai cunoscută fiind cea a prințesei cu Egon Lerch, un căpitan de marină. După moartea împăratului Franz Joseph în 1916, urmată în 1918 de sfârșitul monarhiei austro-ungare, cuplul s-a separat oficial.

 

În 1921, Elisabeth s-a alăturat Partidului Social Democrat, unde l-a întâlnit pe un anume Leopold Petznek. Profesor și politician social-democrat, Petznek a devenit președinte al Ligii Austriei de Jos după război. Dar bărbatul era căsătorit la acel moment și a făcut tot posibilul ca soția sa, cu care avea un fiu, să fie instituționalizată la un spital de psihiatrie.

Mariajul Elisabetei cu Otto încă nu se încheiase din punct de vedere juridic, de-abia în martie 1924 arhiducesa reușind să obțină o separare temporară în instanță, urmată de o bătălie aprigă pentru custodia celor patru copii ai săi. Inițial judecătorul de caz i-a acordat Elisabetei custodia celor doi fii mai mari, în timp ce mezinii i-au fost încredințați lui Otto.

 

În cele din urmă, prințesa a primit custodia tuturor celor patru copii, cu care, însă, nu a avut o relație bună. Rudolf, conform viziunilor socialiste ale mamei sale, a fost scos din școală și pus să muncească într-o fabrică.

Elisabeta s-a mutat apoi în cartierul Hütteldorf din Viena, unde a cumpărat o vilă și unde va locui pentru următorii douăzeci de ani. Împreună cu profesorul Petznek participa la marșurile și întâlnirile social-democrate și arhiducesa a făcut donații importante mișcării politice la care aderase. Divorțul său de Otto a devenit legal de-abia în 1938, la douăzeci de ani după ce se produsese separarea cuplului.

În 1944 Leonard Petznek a fost arestat de naziști și trimis în lagărul de concentrare de la Dachau. Eliberat în martie 1945, profesorul a devenit primul președinte al Curții Federale de Audit din Austria. Elisabeta a renunțat la titlul oficial de arhiducesă a Austriei și i s-a permis să rămână la Viena și să își păstreze proprietățile. De-abia pe 4 mai 1948 cei doi s-au căsătorit într-un oficiu de stare civilă din Viena.

Când capitala Austriei a fost ocupată de Armata Roșie, vila Elisabetei a fost preluată și aproape distrusă de soldații sovietici, apoi casa a fost atribuită generalului Bethouart, șeful forțelor de eliberare franceze. Elisabeta și Leopold nu au avut voie să se întoarcă în locuința lor decât în ​​1955, când aliații s-au retras.

 

Un an mai târziu, în iulie 1956, profesorul Petznek a murit din cauza unui atac de cord. Arhiducesa Elisabeta a supraviețuit până în 1963, dar ultimii ani și i-a petrecut imobilizată într-un scaun cu rotile, înconjurată de câinii ei ciobănești germani. Nu a mai avut nicio activitate publică.

Pe patul de moarte, ea a ordonat personalului să nu îi primească în casă pe cei doi copii ai săi care mai erau în viață la acel moment și a solicitat protecția poliției pentru a nu fi jefuită de aceștia după moarte.

Arhiducesa roșie a murit la Viena pe 16 martie 1963, la vârstă de 79 de ani și, conform dorinței sale, a fost îngropată într-un mormânt nemarcat, alături de ultimul său soț, aproape de casa în care și-a petrecut ultimii ani.

 

 

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *