Numele lui Franz Liszt are, pentru spațiul românesc, o rezonanţă aparte, pentru că a fost prima personalitate artistică de prestigiu care, în 1846-1847, a concertat în țara noastră. Inspirându-se din folclorul adunat cu prilejul acelui turneu, a compus o Rapsodie română pentru pian, iar în monografia sa, „Lăutarii şi muzica lor în Ungaria”, vorbeşte cu simpatie despre întâlnirile cu cântecului popular autohton.
Liszt avea 35 de ani când a poposit pentru prima oară la noi, concertând la Timişoara, Arad, Sibiu, Cluj, Bucureşti, Iaşi şi, probabil, la Mirceştii lui Vasile Alecsandri. Pretutindeni a avut parte de primiri entuziaste, la Arad, de exemplu, ridicându-i-se un arc de triumf la intrarea în oraş, fiind întâmpinat de oficiali în uniforme de gală și acordându-i-se diploma de cetăţean de onoare.
Dar pregătirile cele mai febrile pentru primirea muzicianului maghiar s-au făcut în oraşul în care nu a concertat, adică la Braşov.
„Am primit ştirea după care vestitul şi binefăcătorul Franz Liszt va sosi spre sfârşitul acestei luni aici, se anunţa la rubrica „Theater Nachrichten” din septembrie 1846 a unui ziar german local. Sperăm şi dorim ca domnul Liszt să fericească şi pe prietenii muzicii de la noi printr-un concert”. Numai că itinerarul turneului nu prevedea, probabil, Braşovul, aşa că pianistul a plecat spre Cluj și, prin urmare, în numărul 101 din 17 decembrie 1846 ziarul braşovean „Satelit des Siebenbürger Wochenblattes“ anunţa dezolat: „În ziua de 11 decembrie 1846 Franz Liszt, trecând prin Sibiu, s-a dus la Bucureşti, iar braşovenii au rămas de căruţă şi n-au putut să asculte pe acest maestru al pianului”.
Presa germană din Braşov a mai publicat apoi două corespondențe speciale din Bucureşti referitoare la călătoria lui Liszt pe meleagurile româneşti. Prima informează că muzicianul „a sosit la 16 decembrie în Bucureşti în tovărăşia a trei cavaleri transilvăneni, care se complac atât de mult în societatea genialului artist încât pare că nu se pot despărţi de loc de el” („Siebenbürger Wochenblatt”, nr. 103 din 24 dec. 1846) şi a doua relatează mai amplu primul concert: „Mult sărbătoritul erou al pianului, Liszt, care sălăşluieşte de câteva zile între zidurile noastre, a dat ieri seară în sala Redutei de aicea primul concert în faţa unui auditor strălucit şi numeros, format din elita societăţii bucureştene. Ca de obicei, fără acompaniamente străine sau colaborări externe, am ascultat şase numere şi anume: Andante din Lucia, Fantezie pe motive din Norma, Tarantella de Rossini, Mazurca de Chopin, Poloneza din opera Puritanii, Invitaţia la dans de Weber şi Melodii ungureşti. Aş deveni caraghios dacă aş încerca să apreciez felul de a cânta al lui Liszt, talentul şi măiestria sa, etc. Despre acestea, Europa şi-a spus de multă vreme cuvântul. O furtună de aplauze entuziaste au întovărăşit pe artist după fiecare piesă şi o mulţime de buchete de flori au zburat spre el din cele mai frumoase mâini. Sperăm că ne va face plăcerea să-l ascultăm de câteva ori”. („Siebenbürger Wochenblatt” nr. 1 din 4 ianuarie 1847).
La Bucureşti, Liszt a fost găzduit de prinţul Mihail Ghica, tatăl scriitoarei Dora D’Istria. Succesul primului concert, care a avut loc în sala Momolo pe 22 decembrie, l-a determinat să dea încă două reprezentații, printre care una la Palatul Vodă Bibescu. O interesantă cronică a lui Cezar Boliac publicată în „Curierul Românu” consemna marele triumf al artistului maghiar. „Artistul şi clavirul – spune Cezar Boliac – erau una, cântătura sa se stingea şi se anima şi mâinile-i băteau mecaniceşte izvoarurile ce aduceau toate glasurile creaţiei la melodii variate de ăst geniu creator la concerte divine.
Liszt nu bătea pianul ca cealaltă lume muzicală; el are o manieră a sa, o metodă cu totul a sa. Ziceam totdeauna că muzica este pentru glas numai, şi mai mult sau mai puţin pentru cutare sau cutare instrument, dar nu auzisem pe Liszt, nu auzisem pe acest pianoforte ce cuprinde toate instrumentele inventate şi neinventate încă şi note la care nu i se poate coborî nici înălţa glasul omenesc. De a mai zice ceva despre acest colos ce admiră Europa întreagă ar fi o pierdere de timp zadarnică. Vrei să ştii cine este Liszt? Trebuie să asculţi. El se joacă cu inima ta, ţi-o stoarce, ţi-o înalţă şi ţi-o înmoaie precum îi place”.
Un document puțin cunoscut este dedicaţia virtuosului maghiar pentru pianista Zoe Miclescu. Înscrisul datează din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, când tânăra îşi făcea ucenicia muzicală în străinătate. Muzicologul Viorel Cosma avansează ideea că Dumitru Scarlat Miclescu, revoluționar paşoptist şi unionist moldovean, e posibil să-l fi cunoscut personal la Iaşi pe Liszt şi, în baza prieteniei lor, să-i fi cerut muzicianului să o instruiască pe fiica sa.
Sursa:
Realitatea ilustrată, 1939
Puteți citi și:
O iubire interzisă: Franz Liszt și prințesa Carolyne zu Sayn-Wittgenstein
Barbu Lăutarul și Franz Liszt, o întâlnire în Iașii de odinioară
