Jonathan Swift a venit pe lume pe 30 noiembrie 1667 la Dublin, în Irlanda, și a fost al doilea copil și singurul fiu al lui Jonathan Swift și al lui Abigail Erick. Familia fugise din Leicestershire după ce bunicul matern, care era vicar, fusese condamnat pentru practici puritane, dar tatăl copilului a murit de sifilis la Dublin cu aproximativ șapte luni înainte de a se naște viitorul scriitor.
La vârsta de un an, Jonathan, care fusese abandonat de mamă, a fost preluat de un unchi patern. Acesta l-a trimis mai târziu la Colegiul Kilkenny, pe care l-a absolvit în 1682, la vârsta de 15 ani.
A urmat apoi cursurile Trinity College din Dublin, fiind un student peste medie, dar nu excepțional. În 1688, a plecat în Anglia, unde mama sa, de care se apropiase între timp, l-a ajutat să obțină un post de secretar al lui Sir William la Moor Park, în Farnham. Aici a întâlnit-o pe Esther Johnson, o fetiță pe atunci în vârstă de opt ani, căreia i-a fost tutore și mentor. Cei doi au menținut o relație strânsă, dar ambiguă pentru tot restul vieții tinerei.
Swift a fost hirotonit preot în Dieceza de Connor în 1694, primind o parohie mică. În acea perioadă a avut o relație cu Jane Waring, pe care o numea “Varina”, sora unui vechi prieten din facultate. A devenit apoi capelan al lordului Berkeley, și-a petrecut o mare parte din timp în Dublin, dar a călătorit frecvent la Londra în următorii zece ani.
După 1700, și-a stabilit reședința în Trim, comitatul Meath, unde a scris multe dintre lucrările sale. Paisprezece ani mai târziu a devenit paroh al catedralei Saint Patrick din Dublin și la un moment dat a venit în Irlanda și vechea lui prietenă, Esther Johnson. Se pare că cei doi s-au căsătorit în secret în anul 1716.
În acea perioadă, Jonathan Swift a publicat „A Tale of a Tub” și „The Battle of the Books” și a început să devină cunoscut ca scriitor. A sprijinit Revoluția glorioasă pentru că, fiind membru al Bisericii Anglicane, se temea de o întoarcere a monarhiei catolice și de absolutismul “papist”.
Tot în acești ani, la Londra, Swift a făcut cunoștință cu familia Vanhomrigh, niște negustori olandezi care se stabiliseră inițial în Irlanda, apoi se mutaseră la Londra, și s-a îndrăgostit de una dintre fiicele familiei, Esther, căreia i-a spus “Vanessa”.
Aceasta l-a urmat pe Swift în Irlanda în 1714, stabilindu-se în vechea casă a familiei ei, dar a avut frecvente conflicte cu cealaltă Esther din viața lui Swift. Vanessa a murit în 1723, la vârsta de 35 de ani, după ce a distrus testamentul pe care îl făcuse în favoarea scriitorului.
Înainte de căderea guvernului Tory, Swift spera că serviciile sale politice vor fi răsplătite cu o numire în ierarhia Bisericii Anglicane, dar se pare că regina Anna îl antipatiza profund, astfel că nu a primit niciun post. Dezamăgit, a revenit în Irlanda și a început să scrie în sprijinul cauzei irlandeze, dar guvernul a încercat să-l reducă la tăcere, tipograful său, Edward Waters, fiind condamnat pentru calomnie în 1720. Swift a început apoi să lucreze la capodopera sa, „Călătorii în mai multe națiuni îndepărtate ale lumii”, cunoscută astăzi sub numele “Călătoriile lui Gulliver”, care, mai mult decât o povestire pentru copii, este considerată o aspră satiră socială.
În 1727, Jonathan Swift a plecat într-o vizită în Anglia, dar, aflat aici, a primit vestea că Esther Johnson este pe moarte și s-a grăbit să se întoarcă acasă pentru a-i fi alături. Pe 28 ianuarie 1728, femeia a încetat din viață, scriitorul aflându-se în permanență la căpătâiul ei și compunându-i rugăciuni pentru mângâierea sufletului.
Moartea a devenit o prezență persistentă în viața lui Swift începând din acel moment. În 1731, a scris “Versete despre moartea dr. Swift”, propriul său necrolog, publicat în 1739. Starea lui de sănătate a început să se deterioreze, iar în 1742 a suferit un accident vascular cerebral, pierzându-și capacitatea de a vorbi, și a fost diagnosticat cu “demență terminală”.
Jonathan Swift s-a stins din viață pe 19 octombrie 1745, la vârsta de 77 de ani. Cea mai mare parte a averii sale, 12.000 de lire sterline, a fost lăsată în beneficiul unui spital pentru boli psihice, cunoscut inițial sub numele de St Patrick’s Hospital for Imbeciles, care este și astăzi spital de psihiatrie.
