HomeOameni care au intrat în istorieHollywood clasicAudrey Hepburn, eleganța și bunătatea unei doamne fără egal

Audrey Hepburn, eleganța și bunătatea unei doamne fără egal

Audrey Hepburn
DS TW

Audrey Hepburn s-a născut pe 4 mai 1929 la Ixelles, în regiunea Bruxelles din Belgia, și a fost unicul copil al englezului Joseph Victor Anthony Ruston și al celei de-a doua soții a acestuia, baroneasa Ella van Heemstra, care provenea dintr-o familie aristocratică olandeză, bunicul fiind fost guvernator în Surinami.

La mijlocul anilor ’30, părinții viitoarei actrițe au strâns donații pentru Uniunea Britanică a Fasciștilor, dar în 1935 Joseph și-a părăsit brusc familia, la puțin timp după ce Adriaantje (cum i se spunea în copilărie) împlinise șase ani. Mai târziu, Audrey a vorbit despre efectul „abandonului”, susținând ferm că „toți copiii au nevoie de doi părinți”.

Joseph s-a stabilit la Londra, unde s-a implicat și mai mult în activitatea de promovare a ideologiei fasciste și nu și-a vizitat niciodată fiica în Olanda, unde aceasta locuia împreună cu mama ei, la moșia familiei din Arnhem. Audrey a declarat mai târziu că plecarea tatălui a fost cel mai traumatizant eveniment din viața sa. În 1937, copila a fost trimisă la Joseph, care insista să fie educată în Anglia, și a fost înscrisă la o școală privată din Elham. Părinții lui Hepburn au divorțat oficial în 1938, iar un an mai târziu copila s-a mutat din nou cu mama ei în Olanda, urmând cursuri de balet la Conservator. După ce naziștii au invadat Țările de Jos în 1940, Audrey Hepburn a folosit numele Edda van Heemstra, pentru că un nume britanic era considerat periculos în timpul ocupației. Familia ei a fost profund afectată de război, actrița mărturisind: „dacă am fi știut că vom fi ocupați timp de cinci ani, ne-am fi împușcat toți. Ne-am gândit că s-ar putea ca totul să se termine săptămâna viitoare, peste șase luni, anul următor… așa am trecut peste acea perioadă…”

În 1942, unchiul ei, Otto van Limburg Stirum, a fost executat de naziști pentru un presupus act de sabotaj, fratele vitreg al lui Audrey, Ian, a fost deportat la Berlin, într-un lagăr de muncă forțată, iar celălalt frate, Alex, s-a ascuns pentru a evita arestarea.

După moartea unchiului, copila împreună cu mama și mătușa ei văduvă au plecat din Arnhem și s-au refugiat la bunicul patern, baronul Aarnoud van Heemstra, care locuia în satul Velp din apropiere.

În acea perioadă se pare că Audrey Hepburn a susținut spectacole de dans pentru a strânge bani pentru efortul de rezistență olandez, a livrat ziarele clandestine ale mișcării subterane și a dus de mâncare parașutiștilor aliați care se ascundeau în pădurile de la nord de Velp. De asemenea, s-a oferit voluntar la un spital care era centrul activităților de rezistență din regiune.

Pe lângă aceste evenimente traumatizante, adolescenta a fost martoră la transportul evreilor olandezi în lagărele de concentrare, povestind ulterior: „de mai multe ori am fost la gară, am văzut trenurile cu evrei deportați, am văzut toți acei oameni disperați. Îmi amintesc foarte clar un băiețel care stătea cu părinții lui pe peron, foarte palid, foarte blond, purtând o haină mult prea mare pentru el, apoi l-am văzut urcând în tren. Eram un copil care urmărea un copil.”

Treptat condițiile de viață s-au înrăutățit, iar orașul Arnhem a fost grav afectat în timpul Operațiunii Market Garden. În perioada foametei din iarna lui 1944, germanii au blocat rutele de aprovizionare, rezervele de alimente și combustibil erau limitate, iar familia viitoarei actrițe a făcut făină din bulbi de lalele, așa cum sugeraseră medicii, pentru a reuși să supraviețuiască. Din cauza malnutriției, copila a dezvoltat anemie acută și probleme respiratorii grave.

La încheierea războiului, în 1945, Audrey s-a mutat împreună cu mama și frații la Amsterdam, unde a urmat cursuri de balet cu profesoara Sonia Gaskell și cu balerina rusă Olga Tarasova. Pentru că averea familiei se risipise, mama ei, baroneasa Ella van Heemstra, a fost nevoită să se angajeze ca bucătăreasă și menajeră la o familie bogată.

Hepburn și-a făcut debutul în film jucând rolul unei stewardese într-un film educational olandez din 1948, “Seven Lessons” și mai târziu în acel an s-a mutat la Londra, fiind acceptată cu o bursă la școala Ballet Rambert din Notting Hill.

În această perioadă muncea cu jumătate de normă ca model pentru diverși creatori de modă pentru a se putea întreține, iar când directorul școlii i-a spus că, în ciuda talentului, înălțimea și constituția ei fragile, consecințe ale malnutriției din timpul războiului, o vor împiedica să devină balerină, așa cum își dorea, a decis să se concentreze pe actorie.

Audrey a jucat într-o serie de spectacole muzicale și a primit mai multe roluri secundare în producții britanice, iar în timpul unei filmări i s-a oferit un rol principal pe Broadway, așa că a plecat în America. Prima producție hollywoodiană de succes a fost filmul “Vacanță la Roma”, realizat în 1953, în care îl avea ca partener pe Gregory Peck. Delicata Audrey a obținut pentru această producție Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță, un premiu BAFTA pentru cea mai bună actriță britanică într-un rol principal și un Glob de Aur, iar din acest moment calea succesului i-a fost deschisă. Au urmat “Mic dejun la Tiffany”, producție regizată de Blake Edwards și lansată de Paramount Pictures, și musical-ul “My Fair Lady”, regizat de George Cukor, peliculă care a câștigat opt Premii Oscar, inclusiv Cel mai bun film, Cel mai bun actor și Cel mai bun regizor. În 1998, Institutul American de Film l-a numit al 91-lea cel mai bun film american din toate timpurile.

Audrey Hepburn

Audrey s-a căsătorit în 1954 cu actorul Mel Ferrer și cei doi și-au continuat împreună planurile artistice. Mariajul lor a fost unul fericit, dar Hepburn s-a confruntat, în încercarea de a deveni mamă, cu două avorturi spontane, unul în martie 1955 și altul în 1959, după ce a căzut de pe cal în timpul filmărilor pentru “The Unforgiven”.

Când a rămas însărcinată pentru a treia oară, a decis să renunțe pentru un an la muncă pentru a preveni o altă pierdere de sarcină. Primul copil, Sean Hepburn Ferrer, a venit pe lume pe 17 iulie 1960.

După ce a divorțat de actorul Mel Ferrer, s-a recăsătorit pe 18 ianuarie 1969 cu psihiatrul italian Andrea Dotti, pe care îl cunoscuse într-o croazieră pe Mediterana, apoi cei doi s-au stabilit în Elveția. Fiul lor, Luca Dotti, s-a născut la 8 februarie 1970. Și-ar fi dorit să aibă un al treilea copil, dar, din păcate, a urmat un alt avort spontan, în 1974.

Audrey Hepburn

Căsnicia Dotti-Hepburn a durat treisprezece ani și s-a încheiat de drept în 1982, deși relația nu mai funcționa de ceva timp, iar cei doi se separaseră.

Începând din 1980 până la moartea ei prematură, Audrey Hepburn a avut o relație cu actorul olandez Robert Wolders. În 1989, spunea că această perioadă a fost cea mai fericită a vieții ei.

Audrey Hepburn a fost ambasadoare UNICEF, iar în ultimii săi ani a călătorit în numeroase țări pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la problemele copiilor defavorizați.

Audrey Hepburn

Prima misiune a actriței pentru UNICEF a fost în Etiopia, în 1988, când a vizitat un orfelinat din Mek’ele care găzduia 500 de copii afectați de malnutriție severă și din acel moment și-a concentrat eforturile pentru a aduna fonduri pentru zonele afectate de foamete, amintindu-și mereu propria experiență din timpul celui de-al Doilea Război Mondial:

“Am inima zdrobită, sunt disperată. Nu suport ideea că două milioane de oameni sunt în pericol iminent de a muri de foame, mulți dintre ei copii, și nu pentru că nu există tone de mâncare în portul din nordul Shoa, ci pentru că hrana nu poate fi distribuită. Primăvara trecută, lucrătorii Crucii Roșii și ai UNICEF au fost somați să plece din provinciile din nord din cauza a două războaie civile simultane… Am fost acolo și am văzut mame și copii care mergeau câte zece zile, chiar și trei săptămâni, căutând mâncare, așezându-se în tabere improvizate din deșert, unde pot muri în orice clipă. Oribil. „Lumea a treia” este un termen care nu-mi place foarte mult, pentru că suntem cu toții o singură lume. Vreau ca oamenii să știe că cea mai mare parte a umanității suferă”.

În august 1988, Hepburn a plecat în Turcia pentru o campanie de susținere a vaccinării copiilor, iar după călătorie a mărturisit: „Armata ne-a dat camioane pentru transport, vânzătorii de pește și-au donat căruțele pentru a transporta echipele de medici și vaccinurile în cele mai îndepărtate colțuri ale țării și, odată ce campania a început, a fost nevoie de zece zile pentru a vaccina copiii din întreaga țară”.

În septembrie 1992, după revenirea dintr-o călătorie în Somalia, actrița a început să acuze dureri abdominale. O laparoscopie efectuată la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles la începutul lunii noiembrie a arătat că suferă de o formă rară de cancer intestinal și a fost imediat operată, iar după intervenția chirurgicală a început chimioterapia.

Audrey Hepburn

Audrey și familia ei s-au întors acasă, în Elveția, pentru a sărbători Crăciunul la Tolochenaz si aici și-a petrecut ultimele zile ale vieții. În seara de 20 ianuarie 1993 Audrey Hepburn a murit în somn, la doar 63 de ani. Gregory Peck, care i-a fost bun prieten, a intrat imediat in camera mortuară și a recitat poemul ei preferat, “Love Unding” de Rabindranath Tagore.

Surse:

David Hofstede, Audrey Hepburn: a bio-bibliography, 1994

Stuart J. Byczynski, Audrey Hepburn: A Secret Life, 1998

DS TW
Latest comments

leave a comment