Crimele din Orașul Îngerilor. Sharon Tate, soția lui Roman Polanski, a fost una dintre victimele “Familiei Manson”

“Nu scăpaţi ocazia, ultima posibilitate de a asculta urletele şi gemetele lui Sharon Tate!” Cuvintele, scrise cu litere de-o şchioapă, au apărut în vitrinele cinematografelor din Dallas în zilele ce au urmat descoperirii abominabilei crime din Los Angeles. Pentru proprietarii de săli de cinema din oraşul texan, sinistrul asasinat căruia îi căzuseră victime actriţa Sharon Tate, soţia regizorului Roman Polanski, şi alte patru persoane a constituit doar un prilej de a readuce pe ecrane un film ce nu mai rula de mult, “Balul vampirilor”, recurgând în acest scop la o reclamă sinistră.

În acest timp, în capitala filmului american domnea o atmosferă de teroare. Despre “crimele din Orașul Îngerilor” comise în noaptea de 8 spre 9 august 1969 au scris pe larg toate gazetele din lume, inclusiv cele de la București:

“Cei de la Police Department din Los Angeles sunt obişnuiţi să le sune telefonul şi, de la celălalt capăt al firului, să li se anunţe descoperirea unui «D.B.» (prescurtare de la «dead body»). Căci acest oraş care dă tonul modei americane, care deţine întâietatea în ce priveşte numărul de maşini, este în acelaşi timp un «El Dorado» al crimei din Statele Unite. De aceea, nici când, în dimineaţa lui 9 august un trecător ce-o întâlnise pe stradă, urlând şi plângând, pe Winifred Chapman, camerista lui Tate, a anunţat lugubra descoperire făcută la vila soţilor Polanski, poliţiştii n-au părut prea impresionaţi de faptul că acolo se găseau cinci «D.B.».

Când au ajuns însă în cartierul rezidenţial al stelelor Hollywood-ului, Bel Air, masca de impasibilitate profesională a poliţiştilor s-a destrămat. Locotenentul Robert Helder, şeful brigăzii de omucideri a poliţiei din Los Angeles, declara: “În lunga mea carieră n-am mai văzut ceva asemănător. Nici chiar Polanski, care e un regizor al ororilor, n-ar fi putut imagina o tragedie atât de oribilă. Nici chiar Hitchcock, vă asigur”. Nu era o observație singulară. Inspectorul Howard E. Yarbell, care încerca să dezlege misterul asasinatelor, menţiona și el: “Am 24 de ani de experienţă în spate. Dar un asemenea caz nu mi-a mai trecut prin mâini…”

Frumoasa actriţă Sharon Tate, în vârstă de 26 de ani, care se afla în ultima lună înainte de a aduce pe lume un copil, se retrăsese în atmosfera acestui ranch californian pierdut în verdeaţă din vârful colinei Bel Air, situată între Beverly Hills şi San Fernando Valley. Soţul, regizorul Roman Polanski, rămăsese la Londra, unde urma ca până la aşteptatul eveniment familial să termine realizarea unui nou film. Acolo i-a parvenit şnăprasnica veste despre ceea ce va rămâne în istoria crimei ca “masacrul de la Cielo Drive”.

Ceea ce s-a putut stabili cu certitudine e că Sharon Tate organizase un party între prieteni în seara de 8 august. Woytech Frykowski, bun amic al lui Polanski, s-a ocupat, împreună cu prietena lui. Abigail (Gibby) Folger, fiica unui rege al cafelei din San Francisco, de organizarea evenimentului. La party a mai fost prezent fostul logodnic al lui Sharon Tate înainte de căsătoria cu Polanski, Jay Sebring, proprietarul unei reţele de saloane de coafură, el însuşi coaforul multor vedete de la Hollywood şi prieten totodată al acestora. Un regizor, Michael Same, şi un pictor, Witold K., care de asemenea fuseseră invitaţi, au refuzat să vină, din diferite motive. Serata veselă avea să se termine printr-un masacru sălbatic. În dimineaţa de 9 august, cameristei actriţei şi apoi poliţiştilor sosiţi la fața locului li s-a înfățișat privirilor o imagine de-a dreptul halucinantă.

În casă, cu o coardă de nailon împrejurul gâtului, atârna de o grindă din tavan Sharon Tate, celălalt capăt al corzii înconjurând gâtul lui Sebring, al cărui cap era acoperit cu o cagulă neagră. Moartea nu li se datora însă strangulării. Sharon Tate primise numeroase lovituri de pumnal, iar Sebring mai multe gloanțe. O luptă furibundă se pare că a avut loc acolo. Afară, lângă piscină, se afla cadavrul lui Gibby Folger, înjunghiată, iar la 30 de metri mai încolo, în grădină, cel al lui Frykowski, ucis cu focuri de pistol şi lovituri de pumnal. Poziţia şi atitudinea lor indică faptul că încercaseră să fugă. Într-o maşină din faţa casei, aplecat peste volan şi cu cheile de contact în mână, zăcea mort un tânăr care a fost identificat a fi Steven Parent şi care se pare că a fost surprins în timp ce pleca de la prietenul său, William Gareston, în vârstă de 19 ani, ce îndeplinea funcţia de paznic al vilei şi a cărui locuinţă se afla în curte. Arestat pentru că era singurul în viaţă din vilă şi din cauza antecedentelor sale destul de dubioase, Gareston a declarat că se retrăsese de cu seară în camera lui şi n-a auzit nimic suspect. Ultima oară vorbise la telefon la zece şi jumătate, deci legăturile telefonice, care dimineaţa fuseseră găsite tăiate, funcţionau încă la acea oră. Supus şi probei detectorului de minciuni, el a fost în cele din urmă pus în libertate, neputându-i-se aduce nici o învinuire.

Deci acestea sunt lucrurile cunoscute. Ceea ce până în prezent n-au reuşit să afle cei 19 poliţişti şi 10 detectivi particulari însărcinaţi cu anchetarea acestui caz este dacă au fost mai mulţi asasini sau unul singur, cine sunt şi care e mobilul acestei crime atroce. Sunt întrebări la care există fel de fel de variante de răspunsuri.

Iată, de pildă, ipoteza formulată de celebrul scriitor Truman Capote, care, după ce timp de cinci ani a studiat o nu mai puţin monstruoasă crimă, a încredinţat tiparului magistrala reconstituire “Cu sânge rece”: ”Convingerea mea, afirma el, e că crima a fost comisă de o singură persoană. Cred că în noaptea respectivă au participat la acea reuniune intimă între amici nu patru, ci cinci persoane. Erau cele patru victime (amestecul lui Steven Parent e de altfel exclus, până în momentul de faţă, din toate ipotezele) şi o alta persoană. În plus, atenţie, această persoană a părăsit reuniunea cu o oră înaintea comiterii asasinatelor. Această persoană e un bărbat și e vorba de un paranoic a cărui demenţă latentă a explodat periculos în respectiva noapte în casa aceea… Cineva l-a ofensat, l-a înfuriat. Şi atunci a părăsit vila. S-a dus la el acasă. Dar puţin timp după aceea s-a întors, înarmat cu un pistol şi un pumnal, și primul lucru de care s-a ocupat a fost tăierea legăturilor telefonice. În acel moment în casă era linişte, pentru că Sharon Tate s-a dus să se culce, ca şi cealaltă tânără (ambele au fost găsite de altfel foarte sumar îmbrăcate).

Cred că vila era aproape complet cufundată în întuneric şi cei doi bărbaţi, Sebring şi Frykowski, stăteau să bea ceva. Steven Parent e o victimă accidentală…”

Explicaţia dată de Truman Capote nu poate fi combătută cu uşurinţă, cu atât mai mult cu cât din casă nu pare să lipsească nimic şi, în plus, este ştiut că în general persoanele străine de acest cartier în care îşi au domiciliul vedetele nu au acces aici. Pietonii sunt interpelaţi şi cei ce au asupra lor mai puţin de 50 dolari devin imediat suspecţi în ochii poliţiştilor.

Se povesteşte că Maurice Chevalier a întrebat odată care este condiţia ca cineva să se poată plimba pe jos pe aici și i s-a răspuns: “Să aibă un motiv valabil, de pildă să-și plimbe câinele”.

O altă ipoteză, apropiată de aceea a lui Truman Capote, susţine că, date fiind cunoscute extravaganțele acestei lumi a vedetelor filmului, între care obiceiul de a aduce la astfel de party-uri diverși tipi din barurile de pe Sunset Boulevard, masacrul ar putea fi opera unui pervertit care, invitat să participe la o orgie, s-a revoltat, ucigându-i pe cei ce-l aduseseră acolo. Există, desigur, la aceasta şi contraargumentul că e greu de presupus ca o femeie în aşteptarea unui copil de la o zi la alta să organizeze în propria sa casă asemenea orgii. De asemenea, se susţine că ţinta o constituia o singură persoană, restul căzând victime prin natura împrejurărilor. Sau, cum afirma regizorul Roger Vadim, “este poate o răzbunare personală, travestită într-o crimă colectivă sau rituală”.

În acest sens se citează cel mai des numele lui Frykowski, despre care se ştie că folosea stupefiante (poliţia a recunoscut că în maşina acestuia s-a găsit o cantitate de cocaină, mefedrină, marijuana, L.S.D.), considerându-se că traficanţii de droguri care-l aprovizionau şi care îl considerau prea vorbăreţ urmăreau să-l facă dispărut.

În aceeaşi ordine de idei, regizorul Polanski este citat de asemenea ca posibilă ţintă, chiar dacă nu se afla în vilă, a unuia dintre cei drogaţi sau nevrozaţi înfăţişaţi de el pe ecrane (în sprijinul acestei supoziţii se argumentează cu punerea în scenă aidoma celor din filmele lui Polanski). Nu este exclusă nici ipoteza ca cineva să fi intenţionat să-i dea o lecţie de “morală” (în camera în care a fost descoperită spânzurată Sharon Tate, cu aceeaşi coardă de nailon ca şi fostul ei logodnic, Sebring, se afla întins pe pat un drapel al S.U.A., iar pe uşa vilei era scris cu sânge cuvântul “pig”).

Aceeaşi explicaţie e, de altfel, dată şi asasinatului comis două zile după cel de la vila lui Polanski şi cu aceeaşi furie lugubră într-o casă situată la 15 km depărtare, împotriva familiei La Bianca, unde soţia se numea Rosemary, la fel ca eroina principală a filmului de groază al lui Polanski, “Rosemary’s baby”.

Poliţia se dovedeşte puţin vorbăreaţă. Pornind de la cablul telefonic tăiat pare-se de o mână expertă, locotenentul Helder afirmă totuşi că nu pare să fie vorba de opera unui maniac. „Toate acestea au fost puse cu grijă la cale de cineva, spune el. Nu există nici o probă evidentă care să ne permită să afirmăm că n-a fost decât un singur criminal. A putut să fie unul singur, au putut fi doi sau trei…”

În ciuda recompensei de 25.000 dolari oferită de actorul britanic Peter Sellers şi de un grup de prieteni ai acestuia persoanei ce va furniza informaţii cu privire la împrejurările asasinatului de pe Cielo Drive, în ciuda interogării a 400 persoane şi chiar a arestării a două persoane asupra cărora au fost găsiţi 4.000 dolari şi 45 de kilograme de marijuana, și care erau cunoscute ca “permanenţi” ai unor localuri de noapte pe care le frecventa Sharon Tate şi cercul său de prieteni, cercetările par să se afle în impas. Poliţia e nevoită să recunoască faptul că nu deţine nici un indiciu care să permită descoperirea şi prinderea asasinilor.

“Din nefericire, şi destul de neplăcut pentru noi, afirma inspectorul Pete Morgan, trebuie să recunoaştem că, cu cât trece timpul, cu atât şansele de a elucida acest asasinat devin mai mici”. (Flacăra, octombrie 1969)

După câteva luni, misterul oribilelor crime din Los Angeles a fost elucidat. La un moment dat, politia l-a arestat pe un anume Charles Manson, șeful unei secte care își spunea “Familia Manson”. “Discipolii” și mai ales „discipolele” îl numeau pe bărbat „Dumnezeu”, „Satana”, sau „Isus”, după împrejurări.

Una din fostele adepte, Susan Atkins, aflată și ea într-o închisoare pentru femei sub acuzația de consum de stupefiante, i-a mărturisit unei colege de celulă că a participat la masacrul de la vila din Bel Air, iar aceasta a transmis gardienilor informațiile. Amănuntele dezvăluite de Susan Atkins au condus poliția la arestarea celorlalți complici. După mărturisirile ei, au urmat cele ale Patriciei Krenwinkel, o altă femeie care participase la asasinate, care a relatat că cei implicați au ucis fără vreun motiv aparent, din cauza imboldului „hipnotic” al lui Manson. Tot ea a povestit că banda îl omorâse și pe compozitorul Gary Hinman, și pe soții Lablanca. În timpul procesului, Atkins a povestit despre uciderea actriţei Sharon Tate: „Am ucis-o, am lovit-o cu pumnalul şi ea a căzut. Apoi am lovit-o din nou. Nu ştiu de câte ori am lovit-o şi nici de ce am făcut acest lucru”.

Charles Manson, care a fost condamnat pe viață pentru şapte capete de acuzare pentru crimă şi unul pentru complicitate la crimă, a murit în închisoare în 2017, la vârsta de 83 de ani. Condamnatul se afla încarcerat din 1989 la penitenciarul Corcoran din California și făcuse de-a lungul timpului 12 cereri de eliberare condiţionată.