HomeVizionariiPictori și sculptoriLaocoon și fiii săi, sculptura pierdută și regăsită

Laocoon și fiii săi, sculptura pierdută și regăsită

DS TW

Grupul statuar “Laocoon și fiii săi” aparține perioadei elenistice, mai exact secolului I î.Hr, are o înălțime de 2,42 m și este executat din marmură albă, aflându-se astăzi la Muzeul Pio Clementin care aparține de Muzeele Vaticane din Roma.

Opera înfățișează moartea preotului troian Laocoon, care a fost pedepsit crunt de zei, ordonându-se strangularea sa și a celor doi fii ai săi de șerpi marini. Lucrarea a fost realizată de Hagesandros, Polydoros și Athanadoros, sculptori ce au aparținut școlii de pe insula Rhodos și fusese cunoscută din descrierile antice, dar mult timp a fost considerată pierdută. Avea să fie descoperită pe 14 ianuarie 1506, într-o podgorie aflată în apropiere de bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, teren al cărui proprietar era Felice de Fredis. Pe acest loc fuseseră clădite Domus Aurea al lui Nero și palatul împăratului Titus. Papa Iulius al II-lea l-a trimis pe arhitectul Giuliano da Sangallo, care, împreună cu Michelangelo, a identificat sculptura ca fiind identică cu cea descrisă de autorul roman Plinius cel Bătrân în lucrarea sa, Naturalis Historia.

Plinius cel Bătrân văzuse lucrarea în palatul împăratului Titus, în jurul anului 70: „Trebuie să fie așezată înainte de toate, nu doar înaintea artei sculpturii, ci și a picturii. A fost sculptată dintr-un singur bloc de marmură de către excelenții artiști Agesandru, Athenodor și Polydor și îl reprezintă pe Laocoon, pe fiii săi și șerpii încolăciți în mod admirabil.”

Când a fost descoperit, grupului statuar îi lipseau unele părți componente precum brațul drept al lui Laocoon și al unuia dintre fiii săi, mâna dreaptă a celuilalt fiu și părți din șerpii marini.

După ce s-a hotărât restaurarea operei, au existat controverse despre cum ar trebui să se reconstituie brațul lui Laocoon. Michelangelo a propus să se refacă brațul în poziție flectată și a realizat el însuși brațul, dar nu l-a atașat niciodată grupului statuar, fiind astăzi expus alături de lucrare. Pictorul Amico Aspertini a realizat un desen în care mâna refăcută era tot în poziție flectată. În anul 1525, Baccio Bandinelli a realizat o copie a întregii lucrări, care se află la Florența, în Galleria degli Uffizi. Atât Michelangelo cât și Sangallo l-au sfătuit pe Papa Iulius al II-lea să achiziționeze sculptura, astfel că acesta a cumpărat-o după multe negocieri, cu impresionanta sumă de 600 de ducați.

În 1509 Papa Iulius al II-lea a decis mutarea lucrării la Vatican, alături de alte două sculpturi: Apolo din Belvedere și Venus Felix, pe care le-a amplasat în niște nișe ale curții interioare Belvedere.

Regele Francisc I al Franței a obținut permisiunea de la papă să realizeze șabloane după sculptură și l-a trimis în anul 1540 pe Francesco Primaticcio pentru a îndeplini această misiune, iar modelele au servit la realizarea unei statui din bronz care a fost instalată în fața Palatului Fontainebleau.

În 1532 grupul statuar a fost modificat de Giovanni Angelo Montorsoli, care a realizat reconstrucția din teracotă și l-a reprezentat pe Laocoon cu brațul întins, dar modificarea a fost controversată, fiind criticată dur de Tiziano Vecellio.

 

În secolul al XVIII-lea statuia a fost modificată din nou, de această dată de către sculptorul Agostino Cornachini, care a schimbat brațul de teracotă cu unul din marmură albă, intervenind și la brațul unuia dintre fii, pe care l-a prezentat întins.

În urma Tratatului de la Tolentino din 1798, grupul a fost luat și mutat la Paris ca pradă de război de către armatele lui Napoleon, lucrarea fiind expusă la Luvru până în 1816, când a fost retrocedată Vaticanului.

În anul 1905, arheologul Ludwig Pollack a identificat brațul original într-un magazin de antichități de pe Via Labicana din Roma, iar acesta avea o poziție îndoită, exact cum anticipase Michelangelo. Restaurarea finală avea să fie realizată între anii 1957 și 1960, fiind condusă și supravegheată de Filippo Magi și în urma acestui proces au fost eliminate toate urmele modificărilor anterioare.

DS TW
No comments

leave a comment