Prințesa Louise de Wales s-a născut pe 20 februarie 1867 la Casa Marlborough, reședința din Londra a părinților ei, viitorul rege Eduard al VII-lea și regina Alexandra, și și-a petrecut copilăria la Casa Sandringham, superbul castel din Norfolk a familiei, alături de frații și surorile ei, Prințesa Victoria Alexandra, Maud de Wales, viitorul rege George al V-lea, Albert Victor, Duce de Clarence și Prințul Alexander John.
La fel ca surorile ei, Louise a primit o educație limitată, luând cursuri de etichetă, limbi străine și istorie de la profesori privați și fiind descrisă ca extrem de retrasă și timidă. Pe 27 iulie 1889, prințesa, care avea 22 de ani în acel moment, s-a căsătorit cu Alexander Duff, al 6-lea Conte de Fife la Palatul Buckingham, iar după două zile bunica ei, regina Victoria, i-a numit soțul Duce de Fife și Marchiz de Macduff.
Suverana Angliei a descris ceremonia de căsătorie în jurnal: „Capela arăta foarte bine, era decorată cu flori frumoase și cu niște picturi sacre pe pereți, pe care le aranjaseră Louise și Beatrice. Arhiepiscopul de Canterbury a săvârșit slujba, iar când s-a terminat ceremonia, cuplul a părăsit primul capela, urmat de toți ceilalți. Domnișoarele de onoare ale lui Louise au fost cele două surori ale ei, prințesele Victoria și Maud, două verișoare primare, fetele lui Lenchen, verișoara ei, Mary Teck, și cele trei fete ale familiei Gleichen (contesa Feodora, Lady Helena și Lady Victoria), toate îmbrăcate în întregime în roz. Louise era foarte palidă și părea foarte nervoasă”.
Alexander era cu 18 ani mai mare decât Louise și era verișorul ei de gradul trei, ambii fiind descendenți ai regelui George al III-lea, dar diferența de vârstă nu i-a împiedicat să aibă o căsnicie fericită. Cuplul a avut trei copii: Alastair Duff, care a murit la doar câteva luni după naștere, prințesa Alexandra și prințesa Maud.
Pe 9 noiembrie 1905, Eduard al VII-lea, devenit rege al Angliei, a numit-o pe Louise Prințesă Regală, cea mai înaltă onoare acordată unei membre a familiei regale, iar cele două fiice ale ei au primit titlul de “prințese ale Marii Britanii și a Irlandei de Nord”.
În decembrie 1911, în timp ce se aflau într-o călătorie cu vaporul spre Egipt, prințesa și familia ei au naufragiat în largul coastei Marocului. Deși toți au scăpat cu viață, evenimentul i-a pus la grea încercare, pentru că au trebuit să meargă ore întregi pe jos până au ajuns la primul adăpost, iar Ducele de Fife s-a îmbolnăvit de pleurezie și a murit la Assuan, în Egipt, în ianuarie 1912. În acel moment, fiica cea mare, Prințesa Alexandra, i-a succedat la conducerea ducatului de Fife.
După moartea soțului, Louise s-a retras din viața publică, însoțindu-și rareori mama sau pe sora ei, Victoria, la evenimentele publice ale casei regale. În ultimii ani ai vieții, a fost afectată de o boală de inimă, iar în octombrie 1929, pe când se afla la Mar Lodge, a suferit de o hemoragie gastrică și a fost adusă înapoi la Londra pentru tratament. Louise a murit în somn cincisprezece luni mai târziu, în 4 ianuarie 1931, cu o lună înainte de a împlini 64 de ani, în reședința din Portman Square, fiind înmormântată în Capela Sf. George de la Castelul Windsor. Ulterior rămășițele ei au fost duse la o capelă private de la Mar Lodge, Braemar, Aberdeenshire. Pentru că în ultimii ani ai vieții fusese foarte discretă și ziariștii nu-și mai aminteau cum arată, un ziar din Londra a publicat, din greșeală, în momentul în care i-a tipărit necrologul, o fotografie a unei mătuși îndepărtate care purta același nume.
