Luigi Cazzavillan s-a născut în Italia, la Arzignagno, în ziua de 4 ianuarie 1852. La încheierea şcolii primare, s-a înscris la liceu, dar a fost nevoit să întrerupă cursurile după scurt timp din cauza tulburărilor politice din țară.
Ajuns la vârsta de 14 ani, adolescentul Cazzavillan s-a înrolat în Batalionul Vincentin, plecând pe frontul Războiului austro-prusac din 1866 (Italia s-a poziționat de partea Prusiei), iar după încetarea luptelor s-a înapoiat în comuna natală, unde şi-a continuat cursurile liceale.
Mai târziu, Luigi, care împlinise între timp vârsta de 18 ani, s-a înrolat în trupele lui Garibaldi, primind gradul de sublocotenent, apoi, în 1876, a trecut în Serbia şi s-a înrolat în armata sârbă, care lupta pe atunci cu Imperiul Otoman (Răscoala din Herțegovina, 1875–1877).
Un an mai târziu, în 1877, România a declarat război Turciei pentru a-şi recăpăta independenţa, iar Luigi Cazzavillan a venit la Bucureşti, cu gândul de a lupta în rândurile armatei române. Nu a reușit, pentru că legile se opuneau categoric înrolării stăinilor în armata română și, cum nu se putea întoarce în Italia, pentru că era trecut pe lista dezertorilor, a rămas la București, câștigându-și existența din poziția de corespondent al ziarului „II Secolo“ din Milano.
La un moment dat a primit un post de funcționar la Căile Ferate, ca desenator, apoi a fost numit profesor de limba italiană la diverse lice din Capitală. În următorii doi ani, a învăţat să vorbească, deşi cu accent, destul de bine româneşte, iar pe 25 septembrie 1881 a tipărit primul număr al revistei bilingve săptămânale „Fraternitatea italo-română, ziar politico-literar septemenal“, în format 7 bis (54X37), cu text în limbile italiană si română. Foaia s-a tipărit la „Noua Tipografie Naţională” a lui M. H. Jecu şi s-a vândut cu 15 bani numărul, preţul abonamentului semestrial fiind de 4,25 lei.
Directorul Luigi Cazzavillan voia să creeze “o apropiere între România şi Italia, să pună la dispoziţia conaţionalilor stabiliţi în România un ziar popular și, prin cele două versiuni de text, să-i îndemne pe români să înveţe limba italiană şi pe italieni să înveţe limba română”. După apariţia primului număr din „Fraternitatea italo-română”, Cazzavillan le-a spus prietenilor săi: „Mulţi or să mă întrebe pentru ce am scos ziarul acesta în două limbi. Răspunsul meu e acesta: Cele două limbi sunt surori. Ion Heliade, care a scos primul ziar românesc în Bucureşti, „Curierul Românesc”, a introdus numeroase „italienisme” în limba românească. A tipărit şi el câtva timp ziarul său cu text românesc şi francez, ba chiar şi grecesc. Eu vreau să arăt cât de apropiate sunt cele două limbi, italiană şi română, şi cât de lesne le va fi românilor să priceapă textul italian, ca şi italienilor textul alăturat, românesc…”
Anul următor, 1882, „ Fraternitatea italo-română” s-a tipărit în tipografia lui Gr. Luis, s-a vândut cu 20 de bani numărul, iar preţul abonamentului pe semestru era de 5 lei. Luigi Cazzavillan a schimbat apoi titlul ziarului în „Frăția româno-italiană” (din mai 1882), iar în anul al treilea al existenţei sale a avut ca subtitlu: „ziar politico-literar bilunar“.
Cazzavillan a înlocuit apoi gazeta cu un alt ziar numit „Trebuinciosul“, a suprimat textul italienesc și i-a schimbat titlul în „Necesarul“, cel din urmă devenind foarte popular în București. Tirajul a atins repede 5.000 de exemplare, o cifră uriașă în epoca aceea în care tirajul nici unui ziar nu trecea de 3.000.
Succesul obţinut prin apariţia „Necesarului” l-a îndemnat pe fondator să-și înfiinţeze o tipografie proprie, Tipografia româno-italiană, pe care a instalat-o în Calea Dorobanţilor nr. 8 din Bucureşti. Gazeta se tipărea pe hârtie satinată, în opt pagini, format mare, cu ilustraţii şi avea un supliment lunar. În paginile sale se găseau o cronică politică săptămânală, articole de igienă, ştiinţă, agricultură, nuvele, curiozităţi, medicină, rubrica “Regulile bunei cuviinţe”, invenţii, descoperiri, reţete de bucătărie, anecdote și jocuri distractive.
Luigi Cazzavillan a fondat apoi „Ziarul ilustrat al călătoriilor și al întâmplărilor pe uscat și pe mare”, după modelul unei reviste populare din Paris, “Journal des Voyages”, tot pe hârtie satinată şi în acelaşi format generos.
Încurajat de creșterea numărului abonaţilor celor două publicaţii periodice, „Necesarul” şi „Ziarul ilustrat al călătoriilor… “, precum şi de faptul că dispunea de tipografie proprie, italianul și-a propus în anul 1884 să înființeze un ziar popular, cu teme politice și care să aibă și ilustrații.
După multă chibzuinţă, a ales titlul „Universul”, pentru că voia ca noua gazetă să fie informativă şi să cuprindă ştiri din toată lumea, un soi de buletin informativ universal, fiind inspirat de numele ziarului editat şi redactat de Iosif Genilie, un profesor de geografie de la Liceul Sf. Sava din București, ce tipărise o publicație care care avea exact același titlu între anii 1845-1847.
Om cu simţ practic şi cu spirit de iniţiativă, Luigi Cazzavillan n-a vrut să creeze o publicație pretenţioasă, prea serioasă sau gravă, ci un modest ziar popular cu caracter informativ şi enciclopedic, un amestec de buletin informativ, cronica faptului divers și revistă pentru toţi. Foaia sa era destinată maselor, nu cluburilor politice, în egală măsură bărbaţilor şi femeilor, muncitorilor şi burghezilor, țăranilor şi orăşenilor, comercianţilor şi meseriaşilor, era, într-un cuvânt, o gazetă „pentru toţi”.
Cum Tipografia româno – italiană nu avea decât o singură mașină plană pentru tragerea manuală a foilor în format 66X48, noul ziar „Universul“ a apărut în format mic. În dreapta și stânga titlului se aflau două vignete: la stânga, statuia lui Mihai Viteazul şi un dorobanţ, iar la dreapta, statuia lui Ştefan cel Mare, apoi două devize: la stânga: „Dreptate pentru toţi”, iar la dreapta: „Toţi pentru dreptate”.
Redacţia şi administraţia își aveau sediul în Calea Dorobanţilor nr. 8, în acelaşi loc în care se afla „Tipografia româno-italiană”.
În această perioadă inimosul italian a cunoscut-o pe Teodora Crăciunescu, care ulterior i-a devenit soţie şi de care “s-a folosit mult timp ca să învârtească la maşină, pe când el îşi scria ziarul, îl culegea la tipar și îl pagina, ajutat de 2-3 lucrători.
Primul număr din „Universul”, care a apărut în ziua de 20 august 1884, s-a tras la maşina plană cu tracţiune manuală tip Augsburg — maşină mică, ce avea o capacitate de câteva mii de foi zilnic, iar preţul a fost la început de 5 bani în Capitală şi 10 bani în provincie. Ziarul apărea în București la ora 7 dimineaţa, iar ediţiile de provincie se expediau cu trenurile pentru a ajunge dimineaţa în toate oraşele.
Încă de la primul număr, „Universul” a bătut recordurile de tiraj, fiind tipărit în 5.000 de exemplare, număr care ulterior a crescut. Pentru a atrage cât mai mulți cititori, Luigi Cazzavillan a introdus şi premii pentru abonaţi (inițiativă criticată pe scară largă de contraconcurenți), iar la sediul administraţiei ziarului din Calea Dorobanţilor a pus în vânzare diferite obiecte şi articole de larg consum la preţuri moderate. După câtva timp, datorită succesului obţinut, a organizat mai multe magazine unde vindea obiecte fabricate în Italia: biciclete de la fabrica Prinetti & Stucchi din Milano; mașini de cusut de la aceeași fabrică; piane de la fabrica Maltarello din Vicenza; pălării de la casa Carozzi din Monza; vinuri, vermuturi si lichioruri de la fabrica F. Cora din Torino; produse de parfumerie de la fabrica Mizone & C. din Milano, Stefano Frecceri din Genova, Leonardo Vitale din Genova, Antonio Longega din Venezia, lenjerie de la fabrica Reggio& C. din Parma, corsete de la fabrica Fighetti şi Berinzaghi din Milano; diverse produse farmaceutice şi alte numeroase articole furnizate de industria italiană.
În anul 1890, Cazzavillan a comandat celebrei case franceze H. Marinoni din Paris o mașină rotativă, cea dintâi care a fost introdusă în România, formatul ziarului a fost extins, iar tirajul a sporit vertiginos, ajungând la 12.000 de exemplare zilnic. Patru ani mai târziu a fost instalată în atelierul tipografiei o a doua mașină rotativă, furnizată de casa Koenig &Bauer din Kloster Oberzell din Bavaria, care avea un dispozitiv ingenios pentru reproducerea a două culori.
În 1899, „Universul” și-a mărit din nou formatul şi s-a reorganizat luând înfăţişarea unui mare cotidian european. În paginile sale cititorii găseau articole la zi despre chestiunile interne, politice, sociale, economice, financiare sau militare, cronici externe, ştiinţifice, teatrale, muzicale, artistice, mondene, economice, financiare, medicale, foiletoane literare, reportaje, corespondenţe din toate oraşele din ţară și din teritoriile locuite de români, dar şi din marile centre europene, informaţii numeroase şi variate.
În plus, „Universul” avea un corespondent special la Paris, pe G. Bandi şi un altul, la Roma, care trimiteau cele mai importante ştiri telegrafic. Cu prilejul vizitei Regelui Carol I la curtea Ţarului Nicolae al II-lea, „Universul” a fost singurul ziar românesc care a avut un trimis special la Sankt Petersburg.
Răsfoind colecţia ziarului „Universul”, remarcăm că după anul 1900 ziarul a început să găzduiască numeroase articole pe teme internaționale, de la corespondenţe privitoare la „chestia macedoneană“, la „reformele propuse de Marile Puteri Turciei“, situaţia naţionalităţilor din Austro-Ungaria şi din Imperiul Otoman, „problema strâmtorilor“ sau conflictele din Extremul Orient.
După moartea lui Luigi Cazzavillan, ziarul „Universul” a continuat să urmeze calea pe care i-a trasat-o întemeietorul său și și-a continuat dezvoltarea, mărindu-și numărul paginilor și al rubricilor, atrăgând spre redacție colaboratori valoroşi, scriitori de seamă, critici reputaţi și mari ziarişti.
Un mare succes ziaristic a fost interviul acordat „Universului” de sultanul Turciei, Mehmed V-lea, primul şi unicul interviu acordat de un sultan al Imperiului Otoman unui ziarist străin.
În 1916, după ocuparea Bucureştiului de trupele lui August von Mackensen, ziarul şi-a suspendat apariţia, iar autorităţile militare ocupante, ca să se răzbune pe publicația care sprijinise cauza românismului, a demontat maşinile rotative şi plane şi a distrus toate materialele aflate în ateliere, redacție şi tipografie.
Echipa ziarului Universul
La încheierea războiului, Universul a reapărut în Capitala României Mari, devenind în scurt timp cel mai citite ziar din perioada interbelică. Gazeta și-a încetat apariția în 1953, jurnaliștii fiind integrați în redacția “Informației Bucureștiului”.
Revenind la fondatorul publicației, Luigi Cazzavillan, mai adăugăm că el a făcut cea dintâi donaţie în bani „Sindicatului Ziariştilor“, dându-şi tot atunci demisia din calitatea de membru şi casier al organizației, pentru a se conforma legii care se votase cu câteva zile înainte şi prevedea că în „Sindicatul Ziariştilor“ nu puteat fi membri decât cetăţenii români.
Guvernul, care voia să lovească prin acea lege în evrei, i-a propus lui Cazzavillan să-i acorde cetăţenia română, dar el a dat următorul răspuns: „Nu găsesc că e bine să-mi schimb cetăţenia în vederea oricărui fel de avantagii. Iubesc România din tot sufletul meu, dar sunt şi vreau să rămân italian“.
Iar spusele sale au fost, de-a lungul timpului, demonstrate și prin fapte. Pentru a veni în ajutorul invalizilor din Războiul de Independenţă din 1877 – 1878, Cazzavillan a deschis o listă de subscripţie şi s-a înscris în fruntea ei cu suma de 30.000 de lei, iar cu alte fonduri adunate din iniţiativa lui a clădit Şcoala Italiană din Capitală. Cazzavillan a fost, până la moartea sa, preşedintele coloniei italiene din România.
Pentru munca şi meritele sale, Regele Carol I i-a acordat ordinul „Răsplata Muncii“ cl. I de aur şi „Coroana României“ în gradul de ofiţer. Ulterior i s-au recunoscut și în Italia calitățile, fiind primit în audiență de regele Umberto și primind decorația „Coroana Italiei“ în gradul de comandor.
Luigi Cazzavillan a încetat din viață pe 13 decembrie 1903 la București, la vârsta de 52 de ani, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
Ziarul pe care chiar el îl conducea a scris cu acel trist prilej: “Ieri, la orele 4 dimineața, s-a stins din viață directorul ziarului nostru. Dureroasa știre a fost transmisă personalului ziarului Universul, care se afla noaptea de serviciu, de țipetele neconsolatei familii, în brațele căreia și-a dat sfârșitul directorul nostru.
Când s-a stins și ultima nădejde, doamna Teodora Cazzavillan, care zile și nopți a vegheat și îngrijit neîntrerupt pe neuitatul domniei-sale soț, căzu leșinată. Cu multă greutate a putut fi ridicată și dusă într-o cameră de alături.
Luigi Cazzavillan și-a dat sfârșitul în camera din față a caselor sale din curtea stabilimentului, în acea cameră la fereastra căreia asculta noaptea să audă dacă au pornit mașinele care imprimă ziarul căruia el îi consacrase tot cugetul, toate puterile sale. Boala de care a suferit și care a smuls din mijlocul nostru pe mult regretatul director este insuficiența aortică și asistolie.
Abia se făcuse ziuă și numeroase persoane veniră să se informeze, să controleze trista știre care deja se răspândise prin oraș. La orele 10 i s-a luat masca. Imediat după aceea s-a făcut înbălsămarea de către domnii doctori Minovici și Dragescu. Operațiunea aceasta a durat aproape trei ore. La poarta “Universului” s-au arborat două mari drapele negre și s-au cernit felinarele.
Ar fi greu să numim aci toate persoanele care au venit, în timpul zilei de ieri, să vadă pe neuitatul defunct în camera unde și-a sfârșit viața. În treacăt am remarcat pe Excelența sa ministrul Italiei în București, Marchizul Eocenzia d’Incisa, d-nii Piantini și Narice, vice-președinți ai coloniei italiene; d. Fantini, casierul coloniei; d-na Radivon, d-nii Malioli, Florescu, Bălănescu, Benedet de Luca, etc. etc.
După îmbălsămare, corpul a fost pus într-un coșciug de zinc și așezat pe un catafalc, în aceeași cameră. La colțurile catafalcului s-au pus patru mari făclii aprinse. Serviciul divin s-a oficiat de către părintele Avramescu de la biserica Brezoianu.
În tot timpul nopții, preoții de la Biserica Popa-Tatu și de la Biserica Manea Brutaru au citit rugăciuni lângă corpul mult regretatului defunct. Registrul care s-a deschis la redacția ziarului a fost acoperit cu numeroase semnături. Toate ziarele din Capitală și-au exprimat, în numerele apărute aseară, regretele pentru prematura moarte a lui Luigi Cazzavillan.
Înmormântarea se va face duminică, 14 ale curentei, orele 2 după amiază. Cortegiul funebru va porni de la Școala Italiană spre Cimitirul Șerban-Vodă (Bellu), unde va avea loc înmormântarea”.
*** Universul, 13 decembrie 1903
Teodora Cazzavillan s-a recăsătorit ulterior cu Nae Dumitrescu Câmpina și a încetat din viață în iunie 1916 la Sinaia, într-un tragic accident casnic despre care a relatat tot ziarul al cărei proprietară devenise:
“Azi, la orele 3 după amiaza, doamna Teodora N. D. Câmpina, proprietara ziarului „Universul”, pe când se afla la vila domniei-sale de pe strada Vasile Boerescu din Predeal, unde venise pentru sezon, ieșind în balconul vilei ca să scuture o față de masă, s-a rezemat de balustrada balconului. Balustrada fiind putredă, s-a prăbușit, iar doamna Câmpina a căzut de la o înălțime de peste 3 metri. Locul unde a căzut fiind pavat, doamna Câmpina s-a ales cu o gravă leziune la cap, fracturi la o mână și un picior, din care cauză, după o oră, a încetat din viață. Domnul doctor Mamulea, chemat să dea îngrijiri, a constatat moartea.”
Maica Smara, care i-a fost bună prietenă, a scris în amintirea ei:
“Printr-un văl de lacrimi scriu aceste rînduri și zic: Neîndurătoarea soartă a fost mereu crudă cu tine!
Adio, Teodoro…
De copilă inima sfâșiată ți-a fost de cele ce vedeai în jurul tău și așa pioasă și darnică te-ai făcut. Părinții tăi străduindu-se cu creșterea mai multor copii, ai înțeles de timpuriu lipsa și mizeria, de aceea, cînd Dumnezeu ți-a ajutat ca să ai, mâna ta darnică ai întins-o desmoșteniților soartei, suferințele multora alinându-le la timp.
Alăturea cu tine, neuitatul Luigi Cazzavillan a îndurat toate neajunsurile, a luptat cu toate greutățile ca să ajungă a pune în mâinile tuturor românilor un ziar din care ei să învețe zilnic aceia ce au fost noblețea străbunilor lor și despre ceea ce sunt ei și ceea ce sunt datori să fie în viitorul acesta greu de plumb înăbușitor…
Femeie castă și harnică, nu te-ai dat niciodată înapoi de la datorie. Adeseori, cu toate mijloacele de care dispuneai – de ai fi putut trăi luxos, ca o regină – te-am văzut muncitoare și curată, chivernisită și econoamă, ca cea mai simplă gospodină care spera într-un buget egal și slab peste care nu trebuia să se treacă.
Te-am văzut tăind din luxul care ți se cădea și făcând spital la Arzignano, unde s-a născut Luigi Cazzavillan, fântână monumentală la Școala Italiană, casa Societății Salvarea, mausoleu scumpului tău Luigi și la toate sfătuindu-te cu mine. Adeseaori plângeam împreună că nu putem face încă și mai mult pentru binele omenirei.
Mari ți-erau planurile pentru viitor și multe gândurile bune pentru popor, dar cruda moarte n-a îngăduit ca urma pașilor tăi pe acest pămînt să rămână și mai luminoasă. Urmașii tăi vor avea această grijă. C-așa cere sufletul tău mare.
Te-am lăudat când putând ai dat bani pentru hrana refugiaților de la Burdujeni și atunci, plângând amândouă de soarta fraților noștri amărâți, mi-ai răspuns: Și mai multe am să mai fac.
M-ai chemat la Sinaia pentru Sf. Petru, praznic mare voind să faci, dar chiar în această zi eu trebuie să zic pentru totdeauna. Adio Teodoro! Adio scumpă prietenă! Adio…!
Din viața ta zbuciumată, am învățat că nu cei mai buni sunt cei mai răsfățați de soarta oarbă și crudă! Nu averea face fericirea!”
*** Smara, Adio!, Universul, 30 iunie 1916
Foto Universul
