Mansi (Clemensa) Barberis s-a născut pe 12 martie 1899 la Iași și a fost fiica inginerului Giuseppe Barberis și a Margueritei Cazaban, din a cărei familie au provenit actorul Jules Cazaban, scriitorul Alexandru Cazaban și sculptorul Ion Irimescu. Tânăra a absolvit Conservatorul din Iași în 1922, fiind eleva unora dintre cei mai reputaţi profesori ai ţării de la acea vreme, printre care Alfonso Castaldi, Luigi Narice, Sofia Teodoreanu și Antonin Ciolan, iar studiile de vioară, pian, canto şi compoziţie le-a urmat la Paris, Berlin, Viena, Roma.
Revenită la Iaşi ca violonistă în orchestra simfonică, a avut marea fericire să cânte sub bagheta lui George Enescu și a devenit mai târziu profesoară de canto la Conservatorului din Iaşi și la cel din București și a transmis generaţiilor, cu multă pasiune, tot ceea ce învățase de la profesorii săi.
Debutul său din 1920 a fost încununat, după numai trei ani, de un premiu la concursul “George Enescu” pentru o lucrare corală, iar în 1935 a devenit membră a Asociației Compozitorilor din România. Împreună cu Lucia Burada, Jeana Botez şi Mariana Iarosevici a alcătuit, în 1936, grupul “Femina”, primul cvartet feminin de coarde din România.
A urmat în acest timp cursuri la Berlin, studiind armonia, contrapunctul și orchestrația cu Wilhelm Klatte, profesor la Conservatorul Stern, și canto, cu Lula Misz Gmeiner de la Hochschule. În afară de lecțiile propriu-zise, a Masi Barberis a evoluat în concerte dirijate de Furtwängler, Kabasta, Siegfried Wagner, Karl Böhm, Bruno Walter, marii muzicieni ai epocii sale. După doi ani de studii la Berlin, compozitoarea a plecat la Paris, urmând cursuri la Schola Cantorum, cu Vincent d’Indy și la Conservatoire National, cu tenorul Gabriel Paulet. În perioada interbelică, Mansi Barberis a revenit periodic la Paris, dar a urmat și cursuri speciale la Viena, unde a studiat cu Marck von Neusser (canto) și Joseph Marx (compoziție).
Compozitoarea a creat 19 de piese pentru pian, 40 de piese de muzică simfonică, 80 de lied-uri și patru opera: Apus de soare, Kera Duduca, Domniţa din depărtări, Căruţa cu Paiaţe.
Mansi Barberis a fost căsătorită cu medicul chirurg Gheorghe Plăcințeanu, cu care a avut doi copii: regizoarea Sorana Coroamă-Stanca și chirurgul ortoped Gheorghe (Ginel) Plăcințeanu, dar după venirea comuniștilor la putere în România, viața familiei se va schimba dramatic.
Sorana Coroamă mărturisea într-un interviu acordat Marinei Constantinescu, în 1999: “Am fost scoasă din teatru în 1959. Fratele meu, doctorul Ginel Plăcinţeanu, medic primar ortoped la Spitalul Brâncovenesc, fusese arestat pe 13 august 1959, exact în ziua cînd făcuse una dintre cele mai importante operaţii pe coloana vertebrală care se efectuase la noi în ţară şi, se pare, care era unicat şi în Europa.
Pe 15 august m-au scos pe mine din teatru, pe urmă pe mama, Mansi Barberis, din Uniunea Compozitorilor. Motivul: Duşmănia personală, vehementă şi criminală a lui Gheorghiu-Dej. Mai mult decât să-l ai duşman direct pe şeful statului şi al PCR, nu se putea. Noi l-am avut pe el. La noi s-a întâmplat exact ca în Evul Mediu, pe care l-am iubit atât.
Dominic Stanca, soţul meu, a spus atunci că trăim o tragedie sângeroasă, medievală. Tiranul îl ucide pe cel ce a îndrăznit să se considere om liber şi să iubească şi să trăiască liber. Nu vreau să vorbesc mai mult despre asta. Fratele meu a fost omorât, ucis, subliniez, la 36 de ani, în închisoarea teribilă de la Râmnicu-Sarat, la un an şi câteva luni după arestare”.
După moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej și-a putut relua cariera artistică și Mansi Barberis. La împlinirea vârstei de 80 de ani, compozitoarea spunea: “Nu-i simt, am încă destulă forţă să mai creez. De când mă știu, am simțit că “cineva” mă împinge de la spate, să nu stau, permanent să fac ceva și acest “cineva” nu m-a părăsit nici la această vârstă. Sufăr când nu muncesc”.
Mansi Barberis a încetat din viață pe 11 octombrie 1986, la București. “S-a curmat suferinţa aceleia care a fost şi este compozitoarea Mansi Barberis. Născută primăvara, a rămas cu sufletul primăvăratec peste tumultul vieţii, cu farmecul senin al făpturii peste trecerea anilor împlinindu-şi destinul de artistă, la cumpăna dintre mistuitorul demers al creaţiei şi conştiinţa datoriei împlinite. O viaţă dreaptă ca o coardă întinsă, după expresia enesciană, emblemă morală şi estetică şi pentru Clemansa Barberis, fiică a laşului”, scria România literară la dispariția ei.
Surse:
Realitatea ilustrată (1937), Radiofonia (1937), România literară (1986), România literară (1999)
