AcasăRăzboaie și revoluțiiAl Doilea Război MondialIrene Gut Opdyke, eroina discretă care a salvat 12 evrei de la moarte

Irene Gut Opdyke, eroina discretă care a salvat 12 evrei de la moarte

Irene Gut Opdyke

Irene Gut Opdyke s-a născut pe 5 mai 1922 într-o familie catolică din Kozienice, Polonia, apoi părinții s-au mutat în orașul Radom, iar ea a urmat o școală de asistente medicale pe care a absovit-o chiar înainte de invazia nazistă din 1939.

În 1942, când avea 20 de ani, Irene a asistat la uciderea unui copil de către un soldat german, iar acest eveniment dramatic i-a schimbat definitiv viața. În timpul ocupației germane, tânăra a fost angajată de maiorul Eduard Rügemer, un ofițer al Wehrmacht-ului, să lucreze ca bucătăreasă la un hotel care era frecventat de înalți oficiali naziști și, trecând peste toate riscurile, Irene Gut lua în fiecare seară pe furiș mâncare de la restaurantul hotelului și o ducea în ghetoul Ternopil din apropiere.

Între timp, maiorul nazist i-a cerut femeii să lucreze ca menajeră la vila lui, iar ea a fost atât de curajoasă încât a ascuns 12 evrei chiar în pivnița respectivei locuințe. Oamenii ieșeau din ascunzătoare când bărbatul nu era acasă și o ajutau să facă curățenie, dar în scurt timp Rügemer a aflat secretul pe care menajera îl ascundea și a promis că nu va spune nimănui, cu condiția ca ea să-i devină amantă. Irene, de frică, a acceptat și în următorii ani cei 12 oameni au fost protejați de orice pericol, pentru că nimeni nu se gândea că un ofițer al armatei germane ar putea să tăinuiască un astfel de lucru. Bărbatul a fugit în Germania în 1944, înainte de sosirea Armatei Roșii, iar fosta asistentă a plecat împreună cu mai mulți evrei în partea din Germania care fusese deja eliberată de armatele aliate, fiind internată într-o tabără de refugiați de război.

Aici l-a întâlnit pe William Opdyke, un angajat al Organizației Națiunilor Unite din New York, care se afla în misiune umanitară, a plecat cu el în Statele Unite și după puțin timp cei doi s-au căsătorit.

După ani de zile în care nu a povestit absolut nimic despre evenimentele prin care a trecut din timpul războiului, în 1975 Irene Opdyke a fost convinsă să vorbească, pentru a contracara vocile ideologiei neo-naziste care negau Holocaustul. Femeia a început să țină conferințe, a publicat o carte de memorii, “In My Hands: Memories of a Holocaust Rescuer”, iar în 1982 a fost recunoscută și onorată de Yad Vashem ca „Dreaptă între popoare”

Irene Gut Opdyke

Pe 9 iunie 1995, Irene Gut Opdyke a primit binecuvântarea Papei Ioan Paul al II-lea și a obținut o audiență privată la Vatican, binecuvântarea papală fiind, de fapt, recunoașterea de către Biserica Romano-Catolică a eforturilor ei din timpul războiului. Irene Gut Opdyke a spus după aceea: „Acesta este cel mai mare dar pe care l-am primit pentru ceea ce am făcut în viața mea.”

Mai târziu Irene s-a întâlnit în Israel cu Roman Haller, un cetățean evreu care se născuse chiar în pivnița lui Eduard Rügemer, locul în care fuseseră ascunși părinții lui, asistenta fiind cea care a convins-o pe Ida, mama copilului, să ducă sarcina la termen și pe maior să primească femeia și bebelușul nou-născut în casă imediat după aceea.

La încheierea războiului, Ida and Lazar Haller, părinții micuțului Roman, au decis să rămână în Germania, după câțiva ani l-au găsit pe maiorul Rügemer și l-au invitat să locuiască în reședința lor din München, unde bărbatul a stat până la moartea lui, în 1955, fiind tratat ca un bunic al familiei.

Roman Haller

În 2012 fostul ofițer german a fost onorat post-mortem de Yad Vashem, primind distincția de “Drept între popoare”, iar fiul lui, ajuns la vârsta de 90 de ani, a fost cel care a primit medalia la începutul anului 2014, la ceremonie fiind prezent și Roman Haller.

Eroina poloneză Irene Gut Opdyke a murit pe 17 mai 2003, la vârsta de 81 de ani, în California.

Surse:

Roman Haller and His Zeide – How a Jewish couple took in the Wehrmacht officer who hid them, The Jerusalem Post

Irene Gut Opdyke, In My Hands: Memories of a Holocaust Rescuer

Holocaust Memorial Center, Irene Gut Opdyke

Niciun comentariu

Lasă un comentariu