Statisticile arată că în cursul anului 1899 au ajuns în America 96 de români. În jurul anului 1890, cu cinci ani înainte ca autoritățile din Statele Unite să ia decizia de a ține evidența emigranților din România, existau în SUA câteva familii provenite din țara noastră. “Cine au fost primii români care au pus piciorul pe pământ american? În ce an au sosit ei? Ce i-a hotărât să plece de acasă și, odată ajunși acolo, ce au devenit?”, sunt întrebările la care a încercat să răspundă un studiu efectuat de Șerban Drutzu și Andrei Popovici ce a fost publicat în volumul “Români în America” (1926).
Poveștile și legendele acelora care își amintesc că ar fi auzit ceva din bătrâni despre neamuri sau cunoștințe emigrate în SUA sunt vagi și puțin convingătoare. Se povestește despre un haiduc român care, scăpând de poteră, s-ar fi refugiat în America și ultima dată când s-a mai auzit despre el avea o cârciumă undeva în Sud, pe malurile râului Mississippi, însă cercetările despre viața acestuia pe tărâmuri americane au fost abandonate, pentru că nimeni nu cunoștea numele lui.
Românii care apar consemnați pentru prima oară în Statele Unite, în timpul Războiului Civil American, sunt cei care chiar au fost angrenați în conflict, fie de-o parte, fie de cealaltă. Numele a doi dintre ei a rămas consemnat în istorie: George Pomuț și Nicolae Dunca.
Originar din Iași, cel din urmă luptase în Revoluția de la 1848 în Italia, apoi emigrase peste Ocean, iar la izbucnirea Războiului Civil s-a înrolat în regimentul 8 de voluntari din statul New York, remarcându-se pentru priceperea și curajul său. Serviciile lui au fost așa de apreciate încât, înainte ca regimentul din care făcea parte să participe la luptele de la Centerville (18 iulie 1861) și Bull-Run (21 iulie 1861), a fost avansat la gradul de căpitan.
După înfrângerea de la Bell-Run, din cauza marilor pierderi pe care le suferise, regimentul 8 de voluntari a fost retras pentru a se reorganiza. În primăvara următoare, unitatea a fost aruncată din nou în linia de foc. Grupul s-a distins în luptele de la Cross-Keys (statul Virginia) din 8 iunie 1862. Căpitanul Dunca a căzut în acea bătălie, doborât de un glonț, pe când executa un ordin de luptă pe care i-l dăduse șeful său, generalul Hohn. C. Fremont. Se spune că mormântul lui încă mai există în curtea bisericii Union Church din Cross-Keys.
Volumul citat arată: “Nu avem informații relative la ceilalți care vor fi ajuns în America între anii 1850 și 1895. Ei au venit răsleți și în număr așa de mic, încât nu puteau ști unul de altul și desigur că – afară de puține excepții – au fost înghițiți de masa populațiunii americane. De netăgăduit că printre aceia care au emigrat în America înainte de 1890 nu au fost numai refugiați politici sau simpli aventurieri, ci și oameni siliți să-și părăsească familiile și căminele, fie din cauza nevoilor, fie pentru motive mai puțin romantice.
Statele Unite ofereau un bun refugiu oamenilor certați cu legea, deși spre norocul nostru și nefericirea lor, puțini au fost aceia care să se poată bucura de avantajul că între marea republică și țara noastră nu exista pe atunci o convenție de extrădare.
Prin încheierea unei asemenea convenții în 1924, această portiță a fost închisă, dar asemenea oameni, cel mult 3-4 la număr, se refugiaseră acolo cu mult înaintea începutului adevăratei imigrări românești”.
Multă vâlvă a stârnit însă, mai ales în Transilvania, “moștenirea generalului George Pomuț”, despre care se credea că numără milioane de dolari. Drutzu și Popovici au cercetat mult timp documentele cu privire la istoria lui Pomuț, “nu cu gândul la avere, ci la faptele lui, care constituie una din cele mai glorioase pagini din istoria Statelor Unite”, după cum mărturiseau, bazându-se pe documente ce sunt păstrate la Biblioteca Congresului din Washington.
George Pomuț s-a născut pe 31 mai 1827 sau 1828 în localitatea Gyula, aflată în comitatul Békés, din părinți români de religie ortodoxă (după alte surse s-ar fi născut în 1818). Conform istoriei oficiale a regimentului 15 de voluntari din statul Iowa, în anul 1862 Pomuț era adjutant la vârsta de 34 de ani, deci anul nașterii ar fi fost 1828.
Un articol apărut în ziarul Burlington Hackeye din Iowa arată ar fi venit pe lume la Budapesta din părinți nobili și că a primit o educație aleasă în academiile militare din Viena și Saint Etienne, în Franța, după aceea a locuit o vreme în Italia, apoi a plecat în America, în anul 1850 fiind consemnată prezența sa în statul Iowa unde, împreună cu câțiva camarazi de arme, plănuia fondarea localității New-Buda (Buda Nouă), proiect care a rămas numai pe hârtie.
La izbucnirea Războiului Civil, Pomuț a fost printre primii ostași înrolați în Regimentul 15 Voluntari, în noiembrie 1861 unitatea având deja 37 de ofițeri și 1.113 soldați. Românul a primit gradul de căpitan, adjunct al comandantului regimentului. În luptele de la Shiloh, Corinth, Vicksburg, Atlanta și Savanah, s-a distins prin vitejia sa, dar la Shiloh a fost grav rănit și era aproape de a-și pierde viața.
Pe 3 iunie 1863, a fost ridicat la gradul de maior, iar după două zile se afla în fruntea unui detașament de 300 de oameni în luptele de la Vicksburg. George Pomuț a condus regimentul 15 Voluntari până în ziua dizolvării, când din cei 1.113 soldați nu mai rămăseseră decât 207, iar dintre cei 37 de ofițeri, trei.
Generalul Logan Graham avea să afirme mai târziu într-un articol publicat în ziarul Burlington Hackeye: „L-am cunoscut pe Pomuţ; era un ofiţer curajos şi cu mult spirit de iniţiativă, bucurându-se în rândurile camarazilor săi ofiţeri de cea mai mare popularitate. El n-a fost numai un valoros ofiţer, versat în mod deosebit în toate problemele militare, ci şi un om înzestrat cu o cultură superioară, un gentleman cu maniere distinse”.
Autorii scriu că Pomuț era în relații de prietenie cu cei mai mari eroi ai Americii, Grant, Sherman, Logan și Gresham, al căror nume erau rostite cu evlavie de toți americanii. Pe 16 februarie 1866, președintele Andrew Johnson l-a numit în postul de consul general al Statelor Unite la Sankt Petersburg, poziție pe care a ocupat-o timp de 12 ani, fiind înlocuit în 1878 cu dl. Edwards, după ce cu câteva luni înainte fusese înaintat la gradul de general de brigadă.
În volumul “Românii în America” este citat un raport semnat de dl. Curtiss, ministru al Statelor Unite la Sankt Petersburg, care își amintește de conștiinciozitatea lui Pomuț: “Faptele dovedesc că generalul George Pomuț a fost un om bun și cinstit. El era om de vază și înzestrat cu o cultură superioară, după cum reiese clar din scrisorile scrise de mâna lui în opt limbi diferite. Era cât se poate de bine primit de cei mai de frunte oameni ai acestui oraș, cum și foarte des invitat la balurile curții și seratele imperiale”.
George Pomuţ şi-a legat numele de cea mai cunoscută afacere teritorială din istoria omenirii: cumpărarea Alaskăi pentru suma de 7.200.000 de dolari, diplomatul participând efectiv la negocierile pentru achiziționarea peninsulei de către Statele Unite.
Deși după încheierea misiunii diplomatice, în 1878, a fost rechemat în America, el a decis să rămână în Rusia țaristă. George Pomuţ, generalul de origine română, s-a stins din viaţă pe 12 octombrie 1882 la Sankt Petersburg, fiind înmormântat în cimitirul Smolensk din capitala Rusiei. Legenda spune că ar fi lăsat în urmă o avere uriaşă, care nu a fost niciodată găsită. În 1913, Albert B. Cummins, un senator din Iowa, a făcut demersuri ca rămăşiţele lui să fie transportate în SUA şi depuse în Cimitirul Arlington, dar planul nu s-a realizat din cauza izbucnirii Primului Război Mondial.
“Om cu o vastă experienţă a vieţii şi de mare cultură pentru vremea sa, vorbind fluent franceza, germana, engleza şi maghiara, pe lângă limba maternă, recitând din Byron şi familiarizat cu poemele lui Burns, cunoscând probabil bine şi limba rusă, Pomuţ a fost, de fapt, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Rusia, unde singurul oficiu diplomatic american, la data aceeea, era consulatul general condus de el. Pare să fi fost şi un spirit întreprinzător, cu simţ practic, deoarece îşi încropise o avere care nu pare să fi fost lipsită de importanţă. Cel puţin aşa reiese din raportul adresat, la 4 februarie 1890, de către consulul general al Statelor Unite la Sankt-Petersburg, J.M. Crawford, subsecretarului de stat William F. Warton la Washington. Se menţionează în raport că, în cele două lăzi rămase de la George Pomuţ, s-au găsit documente despre numeroasele sale proprietăţi de pe teritoriul american. Ele constau din terenuri virane urbane în Davis City, cum s-a numit mai târziu colonia, o moară cu aburi tot acolo, patru sau cinci ferme în Missouri şi cam tot atâtea în statul Iowa. Documentele reprezentau mari sume în bani, fiind vorba şi de contracte de închiriere, împrumuturi de stat şi private, o mulţime de acţiuni sau obligaţii semnate de persoane particulare în beneficiul decedatului. Fireşte, toate acestea îşi pierduseră valoarea prin prescripţie, cu atât mai mult cu cât nu s-a găsit nici un act prin care Pomuţ să fi instituit pe cineva moştenitor al bunurilor sale imobiliare şi lichide”, menționează I. Isaiu într-un studiu publicat în 1974.
Surse:
Români în America, Șerban Drutzu în colaborare cu Andrei Popovici, Cartea românească, 1926
Telegraful român, 1893
Puteți citi și:
