Prințesa Charlotte a Prusiei, cunoscută ca țarina Alexandra Feodorovna, s-a născut pe 13 iulie 1798 la Castelul Charlottenburg, fiind fiica regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și a Louisei de Mecklenburg-Strelitz.
Copilăria ei a fost marcată de războaiele napoleoniene, iar după înfrângerea armatei Prusiei de către francezi, întreaga familie a fost forțată să se refugieze în estul Prusiei, sub protecția țarului Alexandru I, unde mama Charlottei a murit în 1810, la scurt timp după ce fetița a împlinit vârsta de 12 ani.
În toamna anului 1814, Marele Duce Nicolae Pavlovici, viitorul țar Nicolae I al Rusiei, și fratele său, Marele Duce Mihail, au vizitat Berlinul și cu această ocazie cele două familii au făcut aranjamente pentru căsătoria lui Nicoale cu Charlotte, care avea 17 ani. Tinerii s-au îndrăgostit, iar în iunie 1817 prințesa a vizitat Rusia împreună cu fratele ei, Wilhelm. Ajunsă la Sankt Petersburg, Charlotte s-a convertit la ortodoxism și și-a luat numele rusesc Alexandra Feodorovna, iar în ziua în care a împlinit 19 ani, pe 13 iulie 1817, prințesa prusacă s-a căsătorit cu Nicolae la Palatul de Iarnă.
La început, Alexandra Feodorovna a avut probleme de adaptare la curtea imperială, schimbarea religiei o afectase și era copleșită de modificările din viața ei, dar s-a înțeles bine cu soacra sa, Maria Feodorovna, iar acest lucru a ajutat-o să treacă mai ușor peste prima perioadă în Rusia.
La câteva săptămâni după nuntă, Alexandra a rămas însărcinată și pe 17 aprilie 1818 a născut primul ei copil, pe viitorul țar Alexandru al II-lea al Rusiei, anul următor dând naștere unei fiice, Marea Ducesă Maria Nikolaevna. A urmat pierderea unei sarcini și tânăra Alexandra a suferit o depresie profundă.
Sfătuită de medici să-și ia o vacanță, a plecat în toamna anului 1820 împreună cu întreaga familie la Berlin, unde a rămas până în vara anului 1821. Familia a revenit în Rusia, dar în vara anului 1824 soții au mers la Berlin pentru încă un an, întorcându-se la Sankt Petersburg în martie 1825, când țarul l-a chemat pe Nicolae în Rusia.
Timp de opt ani, în timpul domniei lui Alexandru I, cuplul a trăit fără să se gândească la posibilitatea de a ajunge prea curând pe tronul Rusiei. Țarul Alexandru nu avea copii legitimi, singurele sale fiice murind de mici, iar moștenitorul său, Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei, renunțase la drepturile la succesiune, astfel că fratele lui, Nicolae, a devenit noul Țarevici.
Alexandra Feodorovna a devenit împărăteasă a Rusiei odată cu ascensiunea pe tronul Rusiei a soțului ei ca țarul Nicolae I, după moartea prematură, la doar 47 de ani, pe 1 decembrie 1825, a țarului Alexandru.
Până în 1832 Nicolae și Alexandra au avut șapte copii, iar țarul și-a iubit și răsfățat soția pe care o alinta “Mouffy”. După 25 de ani de căsnicie, Nicolae a avut o metresă, pe nume Barbara Nelidova, care era doamna de onoare a Alexandrei, dar cum doctorii îi interziseseră țarinei activitatea sexuală din cauza sănătății ei precare, a acceptat legătura soțului ei cu Barbara.
Martorii povestesc că în 1845 țarul Nicolae a plâns când doctorii de la curte i-au recomandat țarinei să plece la Palermo pentru câteva luni pentru a-și îngriji sănătatea, dar a făcut tot posibilul să i se alăture chiar dacă numai pentru puțin timp. Nelidova a mers cu ei și, deși la început Alexandra era geloasă, a rămas în termeni buni cu metresa soțului ei. Ajunsă la vârsta de patruzeci de ani, Alexandra arăta mult mai în vârstă și era slăbită de tuberculoza care o chinuia zi de zi. Împărăteasa a ales ca reședință alternativă Crimeea, unde Nicolae a construit pentru ea Palatul Oreanda și la sfârșitul anului 1854 țarina era foarte bolnavă, însă a reușit să-și revină.
Un an mai târziu, în februarie 1855 țarul Nicolae a contractat o gripă și a murit, iar fragila Alexandra Feodorovna i-a supraviețuit soțului ei încă cinci ani. Fiul ei cel mare, Alexandru al II-lea, a devenit noul țar al Rusiei și ea s-a retras la Palatul Alexander din Tsarskoe Selo, rămânând în relații bune cu Barbara Nelidova, metresa soțului său decedat, pe care a numit-o cititorul ei personal.
Starea ei de sănătate a devenit din ce în ce mai fragilă odată cu trecerea anilor. Din cauza iernilor dure din Rusia, a fost forțată să facă lungi călătorii în străinătate în Elveția, apoi la Nisa și la Roma. Țarina scria în septembrie 1859: „Mi-e dor de țara mea și îmi reproșez că aceste călătorii costă atât de mulți bani într-un moment în care Rusia are nevoie de fiecare rublă. Dar tușesc și plămânii mei bolnavi nu pot rezista”.
În toamna anului 1860 doctorii i-au recomandat din nou să părăsească Rusia, însă Alexandra a preferat să rămână la Sankt Petersburg. Cu o seară înainte de a muri, a fost auzită spunând: “Niki, vin la tine”. Țarina a murit în somn, la vârsta de 62 de ani, pe 1 noiembrie 1860, la Palatul Alexander din Tsarskoe Selo.
