Moștenirea universală a lui Sergiu Celibidache

Sergiu Celibidache s-a născut pe 28 iunie 1912 la Roman și a fost fiul ofițerului Demostene Celibidaki, numit după scurt timp prefect al Iașiului, și al profesoarei Maria Brăteanu. Familia s-a stabilit în capitala Moldovei, viitorul muzician a început să studieze pianul acasă de la vârsta de 4 ani și a urmat liceul la laşi, într-un climat plin de sensibilitate, care a lăsat amprente adânci în sufletul său. Într-un interviu oferit cu ocazia unor concerte dirijate la Filarmonica George Enescu din Bucureşti, muzicianul afirma: “Îmi este sufletul plin de laşi”.

În anul 1932 s-a înscris la Politehnica din Bucureşti, dar a renunţat după primul an, dedicându-se studiului muzicii şi filozofiei. Foarte ambițios, și-a propus și a reuşit să ajungă la Berlin în 1936, unde a susținut examenul de admitere la Hochschule fur Musik și, din cei 138 de candidaţi prezenţi, s-a clasat pe primul loc.

Sergiu Celibidache a studiat compoziţia şi arta dirijatului sub îndrumarea profesorilor Heinz Tiessen, Thomas și Walter Gmeindel la Academia de muzică, iar în paralel, la Universitatea din Berlin a urmat cursuri de filozofie şi matematică cu Nicolas Hartmann, Schering şi Schuneman.

După ce a obținut licența în filozofie şi matematică, tânărul artist și-a susţinut teza de doctorat cu tema “Tehnica de compoziţie a lui Josquin de Prés”, apoi a devenit asistentul profesorilor de Forme Muzicale, Dirijat de Cor şi Instrumentaţie. În timpul studenţiei, a organizat o orchestră împreună cu colegii de la Conservator, devenind un lider al vieţii muzicale din Berlin.

În iarna 1944 – 1945 în Germania a fost suspendată orice activitate publică teatral-simfonică, sediul filarmonicii era distrus de bombe, iar dirijorul Furtwăngler, șeful instituției, s-a refugiat în Elveţia. După război, în toamna anului 1945, autorităţile aliate au permis reluarea activităţii muzicale în diverse săli de cinema subterane, care supravieţuiseră distrugerilor.

În acest moment, Sergiu Celibidache a fost chemat să reunească filarmonica din Berlin, asumându-şi conducerea orchestrei în prima sa stagiune postbelică.

Anul 1946 l-a impus pe muzicianul născut la Roman ca figura de mare talent pe scenele din Europa şi America. În 1952, după întoarcerea lui Furtwăngler la Berlin, Celibidache a devenit invitat permanent al concertelor simfonice de la Scala, La Fenice di Venezia sau Santa Cecilia din Roma. S-a stabilit în capitala Italiei în 1953 și a rămas aici până în 1960, continuându-și, însă, turneele de mare success.

Muzicologul George Sbârcea sublinia într-o convorbire cu dirijorul suedez Hans Jochem Reeps ce a avut loc la Budapesta în anul 1957: “Felul cum lucrează cu orchestra trădează esenţa gândirii şi a umanităţii unui dirijor. Celibidache îşi asigură colaboratorii că perfecţiunea interpretării se obţine nu prin minuni, ci printr-o muncă stăruitoare, prin studiu şi răbdare. Atent, concentrat, stăpânindu-şi izbucnirile temperamentale, nu lipsit însă de căldura omeniei, el are un registru de emoţii de-a dreptul uluitor, o vibraţie unică în momentele de culminaţie. Lecţiile lui Celibidache coboară mereu până la detaliile cele mai neînsemnate ale meşteşugului. Este din cale afară de sever, nu numai în ceea ce priveşte corectitudinea absolută a execuţiei muzicale, ci şi în privinţa conduitei morale a muzicienilor. Cu toată exigenţa sa faţă de colaboratori, exigenţă care ar putea să creeze o anumită tensiune între el şi orchestră, nu renunţă niciodată la blândeţea ce-l apropie de oameni”, iar muzicianul suedez a mărturisit: “Celibidache este un pătimaş lucid, care izbuteşte să dăruiască atât de multă muzică ascultătorilor săi fiindcă el însuşi se dăruie, fără limite, muzicii. (…) Arta lui porneşte de la om şi e destinată omului. Are acel magnetism al şefului de orchestră care comunică nu numai cu partenerii activi ai interpretării, ci şi cu auditorul. Este unul dintre puţinii dirijori a căror sobrietate şi gravitate nu-i nici mască şi nici decor, chiar dacă-i cunoaştem dezlănţuirile vijelioase, ele fiind reflexul unei intense şi complexe vieţii interioare”.

În 1979, Celibidache a primit funcția de director muzical general și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din München și, sub conducerea sa, Filarmonica a devenit una dintre cele mai apreciate din lume.

În opinia lui Celibidache, adevărata semnificaţie a mesajului muzical putea fi realizată numai în sala de concert, pentru că “emoţiile, interpretarea vibrantă a orchestrei ca şi sensibilitatea auditorului sunt anulate în studioul de înregistrare. Spaţiul muzical nu poate fi proiectat în niciun alt sistem de coordonate”.

“Mi-e sufletul plin de Iaşi, acolo mi-am petrecut adolescenţa, acei ani sunt un capital ne-nchipuit de valoros pentru mine. laşiul, cu străzile lui, cu amintirile marilor oameni de cultură, cu anii de studiu. Sunt dator să restitui acum sporită zestrea ce mi-a fost dată în România”, mărturisea în 1978.

“Sergiu Celibidache este un obraz bătrânesc, ciudat de familiar, cunoscut de mult, românesc. Într-un fel inanalizabil, de o frumuseţe ştiută, venind din Ţara de Sus, pentru că seamănă şi cu Eminescu şi cu Sadoveanu şi cu Enescu şi cu Stere şi cu atâţia alţii de mai la nord sau mai la sud care au suferit şi cărora le-a fost dor. Un obraz mânios, grav, jucăuş, părintesc, fericit, dojenitor, dezamăgit, recunoscător, revendicator, duios, blind, nepăsător, gingaş, copilăresc, reîntinerind şi îmbătrînind cu 2 ani între 2 sunete, cu 2 milenii între 2 octave, un obraz pe care muzica şi viaţa, istoria şi moartea se alungă una pe alta şi revin mereu, ca într-un canon“, scria despre marele muzician Ana Blandiana în volumul “Iubiţi muzica secolului 20”, tipărit în coordonarea lui Iosif Sava la Editura Albatros în 1984.

A revenit în România la scurt timp după Revoluția din 1989, mai exact în februarie 1990, pentru a dirija Orchestra Filarmonicii din Munchen pe scena Ateneului Român: “Faptul că astăzi mă găsesc din nou la București, între românii mei, ca să fiu sincer nu pot spune că îmi umple inima de bucurie. Când am auzit că proiectul unei călătorii de felul acesta se aliniază la orizont mi s-a părut absolut exagerat, acolo unde totul fumegă, unde regimul a permis să se întoarcă lumea pe dos și încă până în seara de astăzi nu sunt bucuros sau fericit că mă găsesc la București ca să fac muzică. Faptul important mi s-a părut însă nu atât concertul, cu conținutul lui spiritual, sau proba că orchestra filarmonică din Munchen este una dintre cele mai bune orcheste din lume. Pentru mine importanța acestei vizite se află altundeva. Politicienii români trebuie să afle că ce se întâmplă în România nu mai este în afara Europei, departe, și ce se întâmplă în România se poate afla în orișice altă țară, deci asta este important. Ne-a scăpat de distanța anonimă și suntem și noi astăzi în centrul unei atenții politice generale. Dar eu nu mă ocup de politică și nu pot juca niciun rol de importanță politică, am chiar o repulsiune politică. Pe cât de mult îmi place muzica, pe atât de puțin stimez politicienii…”

Sergiu Celibidache a încetat din viață pe 14 august 1996, la vârsta de 84 de ani, în satul La Neuville-sur-Essonne, unde locuia împreună cu soția sa, pictorița Ioana Celibidache, și a fost înmormântat în cimitirul din localitate. Doamna Celibidache, pe care o întâlnise în 1949 la Buenos Aires, care i-a fost alături timp de 50 de ani, a scris, în memoria ilustrului său soț, volumul de amintiri “Sergiu altfel”, publicat în 2001 de Editura Humanitas.

Fiul muzicianului, Serge-Ioan Celibidache, este scriitor, regizor și producător, autor al multor proiecte artistice foarte cunoscute, printre care un film documentar excepțional despre tatăl lui, “Grădina lui Sergiu Celibidache”, realizat în 1997.

Surse:

George Sbârcea, Întâlniri cu muzicieni ai secolului XX, Editura Muzicală, Bucureşti, 1984

losif Sava, Iubiţi muzica secolului 20, Editura Albatros, 1984

Revista Columna, Roma, 1985

Fotografiile care însoțesc acest articol sunt preluate de pe site-ul Fundației Sergiu Celibidache din București, care se ocupă de păstrarea și cultivarea moștenirii muzicale a lui Sergiu Celibidache: https://www.fundatia-celibidache.com/