Tatăl copiilor, Charles Chaplin Sr., era alcoolic și nu prea a avut contact cu fiii săi. Când mama copiilor a fost diagnosticată cu o boală psihică și a fost dusă la azilul Cane Hill din Culdson, cei doi frați s-au mutat în locuința tatălui, dar nu după mult timp noua iubită a acestuia i-a trimis pe copii la școala Kennington Road. Tatăl a murit când Charlie avea 12 ani, în anul 1901, iar băieții au fost plasați în casa de săraci din Lambeth, aflată în sudul Londrei, fiind transferați după câteva săptămâni la școala pentru orfani Central London District din Hanwell.
La vârsta de 13 ani, Charlie a abandonat școala și a avut diferite slujbe sezoniere, făcându-și însă planuri pentru a urma o carieră artistică. La 14 ani s-a înregistrat la o agenție teatrală din Londra, iar managerul acesteia a observat talentul adolescentului și i-a oferit primul rol într-o piesă care a avut premiera în iulie 1903, dar spectacolul nu a fost prea reușit și proiectul a fost încheiat după doar două săptămâni.
Până la vârsta de 16 ani, a primit alte mici roluri, a avut mai multe turnee naționale și devenise o celebritate locală. În aceeași perioadă fratele lui, Sydney, se alăturase companiei de comedie a lui Fred Karno și l-a recomandat și pe Charlie, care a început să joace într-o serie de piese, dar nici acestea nu au avut un mare succes.
Primul turneu al lui Charlie Chaplin în America s-a desfășurat între anii 1910 și 1912 și a organizat de Fred Karno, actorul a revenit apoi în Anglia, dar după cinci luni petrecute acasă s-a întors în Statele Unite pentru un al doilea turneu. În aceeași trupă se afla și Arthur Stanley Jefferson, care va fi mai târziu cunoscut ca Stan Laurel.
Primele lui filme au fost realizate la studiourile Keystone, unde l-a creat pe “Micul Vagabond Charlot” cu care a avut, în sfârșit, succes, mai ales pentru că înfățișa problemele oamenilor simpli și ale imigranților.
Curând Chaplin și-a întemeiat propria companie artistică din care făceau parte Edna Purviance și comicii Leo White și Bud Jamison, iar în anul 1916 Corporația Filmelor Mute i-a oferit 670 de mii de dolari pentru a produce 12 filme de câte două role de peliculă, artistul evaluând mai târziu această perioadă drept cea mai fericită din cariera sa.
La sfârșitul contractului, în anul 1917, Chaplin a semnat o înțelegere cu First National pentru a produce 8 filme de lung-metraj, și-a fondat propriul studio la Hollywood și a putut să-și formeze o echipă mai mare.
Scriitoarea română Sarina Cassvan, foarte cunoscută în perioada interbelică pentru romanele și traducerile sale, membră a Académie Féminine des Lettres, l-a întâlnit pe Charlie Chaplin în 1930 și a povestit mai târziu în revista Cinema:
“Venise la Biarritz ca să se odihnească după ce turnase unul din filmele rămase neuitate, în care era scenarist, regizor şi protagonist. Dorea să nu fie recunoscut de nimeni.
Locuia la Miramar şi putea fi văzut oricând pe plaja hotelului sau pe faleză, însoţit de un mic grup de prieteni. Putea să umble nestânjenit pe plajă în costum de baie, să mănînce la „Casino Municipal” şi nu la cel mai luxos restaurant din oraş, să danseze seara la cazinou, fără a fi stingherit de nimeni. Dar cum toate pe lumea aceasta, fie bune, fie rele, au un sfârşit şi această scurtă epocă de anonimat luă sfârşit numai la câteva zile de la sosirea lui.
Făceam şi eu parte din societatea lui. Într-o zi pe când ne aflam la masă pe terasa modestului restaurant unde mâncam, am avut cu toţii prima emoţie, primul semnal al ieşirii lui din anonimatul pe care ne sileam să i-l respectăm.
În local s-a ivit un vânzător ambulant. Era un băieţel pirpiriu cu o şapcă cu cozoroc strâmb. Purta nişte târlici albi de pânză, o cutie-tarabă agăţată de gât. Semăna cu unul din acei „gamins de Paris”, aşa cum îi cunoşteam cu toţii din desenele lui Poulbot şi avea în taraba lui mică tot felul de figurine care reprezentau pe marii actori ai timpului: Josephine Backer, Maurice Chevalier, Mistinguette, şi bineînţeles şi pe… Charlot.
Charlie Chaplin stătea liniştit în capul mesei când ştrengarul se opri drept în fața lui, scoase din tarabă un mic „Charlot” şi îl aşeză, cu un zâmbet îmbietor, pe farfurie.
Pe feţele noastre se arătară semne de îngrijorare. Pe fruntea lui Charlie Chaplin se iviseră cîteva cute. Dar băiatul nu băgă de seamă nimic și cu cel mai nevinovat aer din lume întinse mâna aşteptând prețul obiectului. Chaplin scoase un pumn de bani mărunţi şi-i lăsă să cadă în palma băiatului.
Am respirat uşuraţi când, ducând două degete la cozorocul şepcii așezate strâmb, copilul care ne reamintea de celebrul „Kid” făcu o piruetă și dispăru așa cum venise. Nu-l recunoscuse pe Chariot, îl luase drept un client oarecare, dar buna dispoziție a lui Chaplin pierise și, o dată cu ea, și a noastră.
Din clipa aceea începusem să-i suspectăm pe chelneri, pe portarul hotelului, pe vânzătoarea de ţigări. Secretarul lui Charlie Chaplin le atrase din nou atenţia că „Mister Chaplin” doreşte să-şi păstreze anonimatul şi aşa ne recâştigarăm cu toţii liniştea.
Dar… inevitabilul se produse. Eram din nou strânşi în jurul lui Charlie Chaplin, ascultîndu-l, sorbindu-i cuvintele.
Dar… într-o zi se oprise drept în fața lui un „Charlot” în carne și oase, care purta întocmai: gambetă, hăinuţă scurtă, pantofi sparţi pe care-i ștergea pe rând pe pantaIonii largi, dungaţi, veşnic căzuţi.
Băiatul care-l imita îşi scoase politicos pălăria şi făcu un salut „a la Charlot”, apoi, îndoindu-şi bastonaşul cu o mişcare nervoasă şi clipind des, se înfipse cu o mână în şold, cu alta ţinându-şi pălăria drept în faţa adevăratului Charlot şi îl privi lung drept în ochi…
Se făcu deodată linişte deplină. Charlot se ridică în picioare şi-i întinse mîna.
Era alb de tot la faţă. Ochii lui inteligenţi şi vii se înfipseră în ochii acelui „alter ego” şi rămaseră aşa câteva minute. Ne-am ridicat şi noi în picioare, tăcuţi, emoţionaţi. Aveam impresia că Charlot se uita la interlocutorul lui așa cum s-ar fi uitat într-o oglindă. Era un moment impresionant de întâlnire a unui om cu umbra lui.
Dar… Charlot își regăsi repede echilibrul și scoase o carte de vizită, pe care i-o întinse rugându-l să facă uz de ea. De astă dată Charlot fusese recunoscut. L-am scos cu greu din mulțimea care îl asalta, îl strivea, îi rupea nasturii, hainele, strigând ceva. Nu se știa ce. Nu se putea auzi nimic, atât de mare era vacarmul.
A doua zi omul cu părul coliliu nu mai fu văzut nici pe plajă, nici pe faleză, nicăieri. Plecase cu primul tren către o destinaţie necunoscută.
În holul hotelului „Miramar” e linişte. E cel mai prielnic moment pentru o convorbire fără martori. Domnul Chaplin e un gentleman ireproşabil. Nu este nici prea trist, nici prea vesel şi n-are excepţional, în afară de geniu, decât urechile, mâinile şi picioarele care sunt foarte mici.
Concursul binevoitor al unei terţe persoane îmi dă posibilitatea unei convorbiri cu „El”. Vorbim despre muzică. Mister Chaplin mânuieşte arcuşul, dar cum le face pe toate „de-a-ndoaselea”, mărturiseşte că ţine arcuşul cu mâna stângă. Cât despre dans, cine şi-ar putea închipui că stângaciul dansator din Goana după aur poartă fracul cu o rară eleganţă şi dansează „joue contre joue”, conducându-şi cu graţie partenera? Mă feresc să-i vorbesc despre activitatea lui, totuşi caut să alunec de la dans la „dansul pâinişoarelor”.
Îi spun în glumă: “Parcă vă văd la dejunul oferit în cinstea dumneavoastră de Aristide Briand, la Quai d’Orsay, la Paris, făcând să danseze pâinişoarele pe masă, ştergându-vă mâinile în barba lui Tristan Bernard şi lăsând să alunece, ca din nebăgare de seamă înghețata în decolteul contesei de Noailles”.
Charlot râde arătându-și dinții mari.
Îi vorbesc despre fratele lui, Syd, care este un „gentleman” perfect și care n-ar face asemenea pozne.
— Vă înșelați — îmi spune — dar nu pot să-l bârfesc, pentru că lui îi datorez cariera mea. Am jucat pentru prima oară în trupa din care făcea parte. Aveam rolul unui derbedeu în „Match de Football” şi căpătăm o sumă de nimic. Mi s-a dat şi al doilea rol din „Mumming Birds”, era rolul unui beţiv. Am căpătat 3 lire pe săptămînă. Când am debutat în circul unde lucra fratele meu nu eram decât un ţânc, dar îmi era tare foame şi fiindcă făceam să râdă copiii din mahalaua sordidă în care trăiam, Syd m-a luat cu el să-mi facă un rost, dar nu a izbutit de la început. Şi am suferit mult de astă dată nu numai de foame, ci şi de umilinţă”.
*** Sarina Cassvan, Revista Cinema, 1964
Chalie Chaplin la Bucuresti
Primul film vorbit al lui Chaplin a fost “Dictatorul”, realizat în 1940, o parodie la adresa lui Adolf Hitler și a nazismului, filmul fiind produs și lansat cu un an înainte ca America să intre în cel de-al Doilea Război Mondial. Simpatiile politice ale actorului au fost în mod constant de stânga, dar în anii ‘40 abordarea sa a fost catalogată ca fiind comunistă. Cu toate că producțiile se bucurau de un succes uriaș în Statele Unite, unde a fost rezident din 1914 până în 1952, Chaplin a fost acuzat de activități antiamericane și suspectat că ar fi comunist, iar J. Edgar Hoover, directorul FBI, care le ordonase subordonaților săi să facă investigații detaliate asupra lui, a încercat de mai multe ori să îi anuleze rezidența în America.
Pe 18 septembrie 1952, Chaplin a părăsit Statele Unite cu intenția de a face o scurtă excursie acasă, în Marea Britanie, pentru premiera de la Londra a filmului “Limelight”, iar Hoover a aflat de această călătorie și a aranjat cu șefii Serviciului Imigrări să-i anuleze permisiunea de a reintra în țară. Actorul a decis atunci să se stabilească la Vevey, în Elveția, revenind în SUA mult mai târziu, în aprilie 1972, împreună cu soția sa, doar pentru a primi un premiu Oscar.
Ultimele filme ale marelui artist au fost realizate în Londra: “A King in New York”, în 1957, pentru care a fost actor, regizor, producător și scenarist și “A Countess from Hong Kong”, în 1967.
Starea lui de sănătate a început să se deterioreze spre sfârșitul anilor ’60, iar în 1977 avea deja dificultăți în comunicare și se deplasa într-un scaun cu rotile. Charlie Chaplin a murit în somn, pe 25 decembrie 1977, la vârsta de 88 de ani, și a fost înmormântat în cimitirul Corsier-Sur-Vevey din Elveția.
Pe 1 martie 1978, coșciugul în care se afla trupul său a fost furat de câțiva muncitori elvețieni care voiau să ceară o răscumpărare de la familia lui Chaplin. Planul a eșuat, hoții au fost prinși, iar sicriul a fost recuperat după 11 săptămâni de lângă lacul Geneva și apoi a fost reînhumat sub o placă de beton, pentru a preveni alte incidente similare.
De-a lungul timpului, presa internațională a urmărit cu mare interes viața privată a marelui actor, acordând spații generoase poveștilor lui de dragoste. Hetty Kelly, prima sa iubire, a fost o dansatoare de care s-a îndrăgostit pe când avea 15 ani, dar care i-a refuzat cererea în căsătorie. Amintirea ei a rămas o obsesie pentru Chaplin, iar în 1921, când a aflat că fata a murit de gripă, a fost devastat de durere.
A urmat apoi Edna Purviance, prima interpretă principală a producțiilor lui Chaplin, dar nu după mult timp, în 1918, Chaplin s-a căsătorit cu actrița Mildred Harris, cu care a avut un mariaj de trei ani. În 1921 cei doi au divorțat și trei ani mai târziu, în 1924, Charlie s-a căsătorit cu actrița Lita Grey, cu care a avut doi băieți.
După trei ani cuplul s-a despărțit, iar în 1936 actorul și-a refăcut viața alături de Paulette Goddard, cu care a rămas căsătorit pentru următorii șase ani.
Ultima lui soție a fost Oona O’Neill, și ea tot actriță, fiica dramaturgului britanic Eugene O’Neill și a scriitoarei Agnes Boulton, care i-a fost alături până la moarte. Aceasta i-a dărui actorului opt copii, care s-au adăugat celorlalți trei pe care îi avea de la două dintre soțiile precedente. Ultimul născut, Christopher, a venit pe lume când Chaplin împlinise deja 73 de ani și este astăzi un compozitor și actor cunoscut în Elveția.
