Eugenia Smith s-a născut pe 25 ianuarie 1899 în Bucovina, la acel moment parte a Austro-Ungariei, după cum ea însăși a scris în documentele de naturalizare pe care le-a completat când a emigrat în Statele Unite. Mai târziu femeia a devenit cunoscută în America pentru că a pretins că este Marea Ducesă Anastasia Romanov, susținând că s-a născut pe 18 iunie 1901 la Sankt Petersburg, în Rusia. În cartea pe care a publicat-o în 1963, “I am Anastasia. Autobiography of HIH Anastasia Nicolaevna of Russia”, a oferit o explicație lungă despre modul în care ar fi supraviețuit execuției din 17 iulie 1918, când întreaga familie a țarului Nicolae al II-lea a fost ucisă la Ekaterinburg și a povestit cum a reușit să fugă în vestul Europei.
Eugenia a susținut că, după ce familia Romanov a fost împușcată în Casa Ipatiev, ea și-a recăpătat cunoștința și a fost salvată de o femeie necunoscută care a mutat-o în pivnița unei case din apropiere și a îngrijit-o cu mult devotament. A spus că apoi a plecat însoțită de doi bărbați, unul dintre ei numit Alexandru, un soldat al Armatei Roșii care păzea Casa Ipatiev, și a făcut o călătorie lungă cu trenul și pe jos, străbătând orașele Ufa, Bugulma, Simbirsk și Kursk. Cei trei fugari ar fi ajuns în Serbia, unde au fost cazați în locuința unui localnic, apoi, din octombrie 1918, de o femeie care vorbea limba rusă.
În interviurile ulterioare, Smith a povestit că în acea perioadă s-a căsătorit cu croatul Marijan Smetisko și că ar fi avut o fiică care a murit în copilărie, apoi că soțul ei a îndemnat-o să plece în Statele Unite în 1922.
În 1963, un jurnalist american l-a găsit pe domnul Smetisko, presupusul soț al Eugeniei, în Iugoslavia: “Bărbatul trăia într-o casă sărăcăcioasă împreună cu soția sa și mi-a spus că nu a cunoscut pe nimeni pe nume Eugenia și că nu a mai fost căsătorit. Voia doar să fie lăsat în pace să-și vadă de viața lui”.
Istoricii au cercetat arhivele ce conțin numele pasagerilor sosiți în America în acea perioadă și au descoperit că o anume Eugenia Smetisko, în vârstă de 22 de ani, a ajuns la New York pe 27 iulie 1922, călătorind de la Amsterdam la bordul vaporului S. S. Nieuw Amsterdam. Potrivit documentelor, femeia era cetățean iugoslav, dar vorbea germana și era de origine germană, era căsătorită, iar numele soțului declarat era M. Smetisko din Sisak, Iugoslavia. Se pare că tânăra s-a stabilit la Chicago, unde ar fi lucrat ca vânzătoare și croitoreasă. La un moment dat s-a întors în Europa, apoi a revenit în Statele Unite, numele ei apărând din nou în arhivele intrărilor pe teritoriul american.
Hârtiile menționează că o pasageră numită Eugenia Smetisko, acum în vârstă de 30 de ani, a ajuns la New York pe 23 septembrie 1929, sosind din Le Havre la bordul vaporului S. S. De Grasse. Același document arată că a aplicat pentru cetățenia americană pe 4 aprilie 1928, adresa înscrisă în acte fiind Greenwood Avenue, Chicago.
În primii ani petrecuți în Statele Unite, Eugenia Smith l-a întâlnit pe un anume John Adams Chapman, un prosper om de afaceri din Chicago, căruia i-a povestit că, în realitate, ea este Anastasia, fiica țarului Nicolae, și că a reușit să scape din masacrul de la Casa Ipatiev, iar bărbatul s-a lăsat convins de poveste. Prin intemediul lui Chapman, Eugenia Smith s-a împrietenit cu cele două fiice ale fostului judecător federal Christian Cecil Kohlsaat, iar acestea au devenit, de asemenea, susținătoarele ei.
În acest timp, tânăra a locuit în casa lui Edith, una dintre cele două surori Kohlstaat, în apropiere de Lacul Geneva, în Wisconsin, dar americanca va povesti mai târziu: “A fost dificil să trăim alături de ea, se certa cu toți prietenii mei, dar părea atât de pierdută încât am vrut să o ajut”.
În timp ce locuia la Edith, impostoarea a întâlnit-o pe doamna Marjorie Wilder Emery, o prietenă a familiei Kohlstaat, o văduvă bogată, care era fosta soție a fondatorului companiei Chicago Rawhide Company. În 1945, Eugenia Smith s-a mutat cu doamna Emery în Elmhurst, iar noua gazdă era atât de convinsă că musafira este fiica țarului încât îi sărbătorea ziua de naștere în fiecare an pe 18 iunie, data de naștere a Marii Ducese Anastasia.
Femeia a locuit cu doamna Emery până în 1963, dar aceasta a povestit mai târziu, la fel ca Edith Kohlstaat, că toți acei ani au fost dificili, că pretinsa mare ducesă era mereu morocănoasă, că se certa cu servitoarea și cu prietenii care o vizitau și că făcea adevărate crize de furie când nu i se permitea să folosească mașina familiei.
Povestea identității ei a atras atenția mai multor membrii ai familiei Romanov, printre care și prințul Rostislav Alexandrovici Romanov, nepotul țarului Nicolae al II-lea și văr primar al adevăratei ducese Anastasia. Prințul Rostislav, care locuia în Chicago, a aranjat cu gazda tinerei să o întâlnească, bărbatul a invitat-o la prânz de cel puțin trei ori, dar de fiecare dată ea a refuzat invocând diverse motive.
La sfârșitul anilor 1950, Eugenia Smith i-a fost prezentată scriitorului Edward Arpee, cei doi au început să lucreze la o carte despre cum ar fi reușit să fugă de bolșevici, dar el a mărturisit mai târziu: “Mi-a fost greu să mă înțeleg cu ea. Nu am primit niciodată mulțumiri pentru munca mea din acei ani”.
În timpul în care a locuit la Elmhurst împreună cu doamna Emery, Eugenia Smith a lucrat timp de doi ani într-un magazin de bijuterii de argint de pe Michigan Avenue și a încercat apoi să-și înceapă propria afacere, o parfumerie, însă când gazda a refuzat să-i finanțeze proiectul, a devenit extrem de nemulțumită și nervoasă.
În iunie 1963 femeia s-a mutat la New York și a prezentat manuscrisul cărții pe care o scrisese împreună cu Edward Arpee Editurii Robert Speller & Sons, susținând inițial că este o prietenă a Marii Ducese Anastasia și că aceasta i-ar fi oferit, înainte de a muri, o serie de note pe baza cărora a scris manuscrisul. Reprezentanții editurii l-au contactat imediat pe Gleb Botkin, fiul medicului familiei imperiale și prieten din copilărie al adevăratei Ducese Anastasia, iar acesta, care fusese un susținător fervent al Annei Anderson, cealalală impostoare celebră, a fost sceptic cu privire la povestea Eugeniei.
În cele din urmă, reprezentanții Editurii Speller & Sons i-au cerut să se supună unui test cu detectorul de minciuni, procedura a fost realizată de expertul poligraf Cleve Backster, iar după treizeci de ore de testare, acesta a concluzionat că femeia nu minte, însă Gleb Botkin și-a menținut rezervele și a avertizat editura să nu continue proiectul.
Totuși, editorii au mers mai departe, iar manuscrisul Eugeniei Smith a fost rescris și publicat spre sfârșitul anului 1963 sub titlul “Eu sunt Anastasia: Autobiografia Marii Ducese Anastasia Nicolaevna a Rusiei”. Înainte de publicarea în volum, mai multe fragmente din carte au fost tipărite de revista Life, fiind însoțite de articole care detaliau rezultatele testului cu detectorul de minciuni, analiza grafologică a scrisului Eugeniei și o comparație realizată de un antropolog între trăsăturile faciale ale femeii și fotografiile Marii Ducese Anastasia.
În decembrie 1963, reprezentanții Editurii Speller & Sons au fost contactați de Michael Goleniewski, un fost ofițer al armatei poloneze, care, timp de câțiva ani, a susținut că este fratele Marii Ducese Anastasia, Țareviciul Alexei. Pretinșii membri ai familiei Romanov s-au întâlnit la sediul editurii din New York pe 31 decembrie 1963 și, după cum a povestit un martor, “cei doi impostori s-au îmbrățișat cu lacrimi în ochi și și-au confirmat autenticitatea unul altuia”. Deși plănuiau să scrie împreună o carte, presupușii frați s-au certat în scurt timp, iar în 1965 Eugenia Smith a început să spună că Goleniewski este un mare mincinos.
Mai târziu bărbatul a susținut că “sora” sa a murit la New York în 1968, fiind ucisă după vizita unor “oameni foarte puternici… doi dintre ei din familia Rockefeller”, dar aceste informații erau false, pentru că Eugenia Smith era încă în viață și la începutul anilor ‘70 locuia în Newport, Rhode Island.
Femeia a înființat apoi Fundația St. Nicholas House, o organizație non-profit, și voia să creeze un muzeu de artă și istorie rusă în Statele Unite. În ultimii ani ai vieții, Eugenia Smith s-a distanțat de pretențiile ei anterioare cu privire la apartenența la familia imperială rusă, iar în 1984 Associated Press a relatat că a refuzat să discute despre trecutul ei cu jurnaliștii agenției de presă. Un deceniu mai târziu, când a fost întrebată dacă vrea să ofere o probă de sânge pentru o analiză ADN, a refuzat categoric.
Eugenia Smith a murit pe 31 ianuarie 1997, la Lafayette Nursing Home din North Kingstown, la vârsta (probabilă) de 95 de ani. Reverendul Lark d’Helen, cel care a oficiat slujba de înmormântare la Biserica Congregațională Newport, a spus despre ea: “Eugenia a fost o femeie de caracter, hotărâtă, tenace, imperială până la sfârșitul zilelor ei”, iar o veche prietenă a declarat: “Viața Eugeniei a rămas o enigmă. Nu e foarte important dacă a fost sau nu Marea Ducesă Anastasia. Pentru mine, ea este doar o ființă umană”. Femeia a fost înmormântată în cimitirul Mănăstirii Ortodoxe Sfânta Treime din Jordanville, New York.
Deși în perioada interbelică și după cel de-Al Doilea Război Mondial au existat cel puțin zece pretendente care au susținut că sunt Marea Ducesă Anastasia, doar două, Anna Anderson și Eugenia Smith, au obținut o oarecare notorietate asumându-și falsa identitate și au avut o serie de susținători care le-au finanțat poveștile de viață.
Surse:
Autobiography of HIH Anastasia Nicholaevna of Russia, New York, 1963
Jan Bondeson, The Great Pretenders: The True Stories behind Famous Historical Mysteries, 2004
